Festivalul Coral Internaţional „Ion Vidu”, ediţia a XXIII-a, 22 – 24 iunie 2018

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Începând cu anul 1970, bienal, personalitatea marelui compozitor şi dirijor Ion Vidu este omagiată, la Lugoj, cu prilejul festivalului coral care îi poartă numele.

Astfel, în perioada 22 – 24 iunie 2018, se va desfăşura cea de a XXIII-a ediţie a Festivalului Coral Internaţional „Ion Vidu”, organizat de Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Lugoj, Consiliului Local Municipal Lugoj și al Consiliului Județean Timiș.

În cei 48 de ani de la înființare, această prestigioasă manifestare cultural-artistică s-a bucurat de prezenţa a numeroase şi valoroase formații corale din Franţa, Italia, Germania, Grecia, Ungaria, Serbia, Japonia şi România, fiind totodată un excepțional ambasador al culturii și artei lugojene și românești în lume. Astfel, Festivalul „Ion Vidu” s-a instituţionalizat, firesc, ca un omagiu adus cântului coral, înseninând, de-a lungul timpului, sufletele iubitorilor de artă autentică, de frumos, prin participanţii de pretutindeni, care, timp de câteva zile, cântă şi încântă pe scenele din oraşul de pe Timiş.

Ediţia din acest an se va bucura de una dintre cele mai bogate participări internaționale, fiind invitate să concerteze pe scena festivalului, alături de formații din România, pe scena festivalului, coruri din patru țări europene: Bulgaria, Polonia, Ungaria și Serbia. Prezența concertistică a festivalului va fi completată de patru coruri din țară, din Timișoara, Jimbolia, Călărași și bineînțeles Lugoj.

Vineri, 22 iunie 2018, prima zi a festivalului va găzdui, începând cu ora 18.oo, ediţia a IV-a a deja binecunoscutei manifestări, Ziua ,,George Enescu”, în cadrul căreia va avea loc un colocviu, o expoziție documentară și lansarea cărții ,,George Enescu. Consonanțe bănățene”, ediția  II-a, de Constantin T. Stan, la care vor fi prezenţi invitaţi de prestigiu din domeniul muzical (prof. univ. dr. Elena Chircev, conf. univ. dr. Laura Manolache, prof. univ. dr. Dumitru Jompan).

După această primă parte, pe scena Teatrului Municipal “Traian Grozăvescu” va fi prezentat un concert vocal-instrumental extraordinar la care îşi vor da concursul solişti vocali și instrumentişti din București, Timişoara şi Lugoj. Capul de afiș al acestui concert va fi soprana Aura Twarowska, solistă a Operei de Stat din Viena.

Sâmbătă, 23 iunie 2018, de la ora 11.00, în Sala de Consiliu a Teatrului Municipal, va avea loc o întâlnire a dirijorilor prezenți la festival, având ca temă de dezbatere muzica corală în contextul actual.

De la ora 18.oo, pe scena Teatrului Municipal ,,Traian Grozăvescu”, se va desfășura Gala de Concerte a corurilor invitate în festival. După cuvântul de salut adresat participanților în deschiderea festivalului de către Primarul Municipiului Lugoj, prof. ing. Francisc Boldea, vor evolua în fața publicului meloman, în ordine, Corul Mixt ,,dr. György Mihálka” din Makó – Ungaria, Corala Bărbătească  Ortodoxă ,,Epifania” din Timișoara, Corul Mixt „Pannonica” din Zrenjanin – Serbia, Corul ,,Camerata Danubii” din Călărași, Corul Mixt „Slavej” din Harmanli – Bulgaria, Corul Mixt ,,Floris” din Jimbolia, Corul ,,Echo Gorczanskie” din Nowy Targ – Polonia și Corul „Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj.

Duminică, 24 iunie 2018, de la ora 12.00, în somptuoasa Catedrală Greco-catolică din Lugoj, va avea loc concertul Corului ,, Echo Gorczanskie” din Nowy Targ – Polonia, dirijat de Piotr Augustyn, care va prezenta credincioșilor prezenți în lăcașul de cult un concert coral de muzică religioasă.

Invităm, aşadar, toţi iubitorii de muzică corală și nu numai, să fie alături de noi, în număr cât mai mare, în toate aceste zile de sărbătoare a muzicii lugojene.

Intrarea va fi liberă la toate concertele.

Tudor TRĂILĂ

 

Salvează

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.