Filaret Barbu și spiritul polemic lugojean interbelic. 1935: premiera cu opereta ”Armonii bănăţene”

Filaret Barbu (1903-1984), prin intensitatea preocupărilor sale dirijorale, muzicologice şi componistice, a fost una din personalităţile dominante ale vieţii muzicale lugojene şi timişorene interbelice. După finalizarea studiilor la Neues Wiener Konservatorium (1926), Ion Vidu i-a încredinţat bagheta dirijorală a vechii Reuniuni Române de Cântări şi Muzică, tânărului muzician revenindu-i misiunea de continua o emblematică tradiţie muzicală locală, inaugurată de Iosif Czegka în 1869.

Mare animator al vieţii muzicale, în special al celei corale, în cadrul Asociaţiei Corurilor şi Fanfarelor Române din Banat, iniţiator al unei aşa-numite Şcoli a Dirijorilor de Cor şi Fanfară, membru fondator al unor importante instituţii muzicale lugojene (Orchestra Societăţii Filarmonice şi Conservatorul de Muzică), F. Barbu a manifestat o accentuată receptivitate şi deschidere pentru relaţiile interculturale, colaborând cu formaţiile muzicale reprezentative ale entităţilor etnice minoritare lugojene. În acest spirit a dirijat, episodic, Corul evreiesc „Hazamir” (a prezentat melomanilor chiar şi o variantă în limba ebraică a vestitei Ana Lugojana!) şi corala bărbătească Schubertbund.

În 14 aprilie 1935 a fost prezentată, la Lugoj, într-o nouă montare, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” (o denumire temporară a vechiului Teatru Orășenesc, viitorul Teatru „Traian Grozăvescu”), opereta Armonii bănăţene de Filaret Barbu, în regia Luciei Barbu, cu un libret realizat de poetul Constantin Miu-Lerca, care a adaptat o variantă elaborată de Iosif Titel după nuvela În lume de Ioan Popovici-Bănăţeanul (premiera cu vechiul libret avusese loc în zilele de 14-17 decembrie 1933).

Noua denumire a Teatrului Orăşenesc fusese adoptată de Primărie în octombrie 1934 (era prevăzută inscripţionarea numelui Teatrului, pe frontispiciu, şi în limbile maghiară şi germană, la fel ca la inaugurarea edificiului, la 1 decembrie 1900 – de ce nu s-ar prelua această inițiativă acum, la Lugoj, oraș de cea mai curată expresie europeană!). În 6 decembrie 1935, cu prilejul festivităţilor dezvelirii bustului lui Traian Grozăvescu (opera sculptorului Radu Moga), locașului i se va atribui, printr-o hotărâre a Primăriei, numele marelui tenor lugojean de la Wiener Staatsoper.

La spectacolul cu noua premieră a creației lui Filaret Barbu și-au dat concursul Corul „Ion Vidu” şi o orchestră alcătuită din membri ai Societăţii Filarmonice lugojene şi ai Muzicii Militare a Regimentului 17 Infanterie. Opusul a fost inclus şi în repertoriul Teatrului Banatului din Timişoara, fără a mai beneficia însă de o montare, datorită existenţei episodice a instituţiei lirice timişorene.

Aşa-numitul Teatru al Banatului, inaugurat la 27 octombrie 1934, constituit din membrii companiei bucureștene Marioara Cinsky-Nicolau, a activat pe scena Teatrului Comunal timișorean până în 3 decembrie 1934. Punerea în scenă a operetei lui Filaret Barbu a generat o amplă și acidă polemică în presa lugojeană, ca urmare a unei cronici excesiv de critice publicate sub semnătura profesorului Tiberiu Mităr („Acţiunea”, II, 18-19, 1935, 3: În marginea „operetei” „Armonii bănăţene”), în care i se reproşa compozitorului stilul excesiv de eclectic, lipsa de unitate în tratarea subiectului (pe fondul absenţei, în viziunea cronicarului, a talentului componistic) şi pastișarea unor elemente din opera italiană (o presupusă influenţă a Boemei lui Puccini), care n-ar avea nicio legătură cu subiectul şi conţinutul operetei Armonii bănăţene.

Recunoscându-i lui Filaret Barbu talentul dirijoral, T. Mităr îi recomanda, cu o nevinovată și bonomă seninătate, renunţarea la activitatea componistică: „[Armonii bănăţene] nu este menită a fi reprezentată în serie. Nu se poate numi operetă, ci, cel mult, o încercare de operetă”. Autorul ar fi trebuit să se mulţumească, în viziunea lui T. Mităr, „a rămâne un bun dirijor şi a se perfecţiona în această direcţie. […] Dacă voieşte să şi compună, atunci să armonizeze cântece populare”.

Filaret Barbu nu va ezita să răspundă acestui „conştiincios scrib provincial”, printr-o „punere la punct” apărută în „Răsunetul”. A urmat o avalanşă de alte replici, de o parte și alta a baricadei: Tot în marginea „operetei” „Armonii bănăţene” („Acţiunea”), unde T. Mităr îşi exprima reticenţa faţă de anacronismul lucrării, considerând-o „un ghiveci muzical”; Ambiţie şi ridicol, articol semnat Alion, pseudonimul cu care iscălea Romulus Roman („Răsunetul”, în care era subliniat însă și succesul spectacolului cu Armonii bănăţene la Deva), urmat de o replică (În loc de răspuns dlui Rom. Roman, zis Alion, în „Acţiunea”).

În O critică a „operetei” „Armonii bănăţene”, T. Mităr aducea în sprijinul afirmaţiilor sale textul unei cronici preluate din periodicul caransebeşean „Tribuna graniţei”, semnată de prof. Dimitrie Cusma, în care acesta declara sentenţios: „Aşteptăm de la d. Barbu realizări mai perfecte”. În caruselul polemicilor iscate pe marginea reprezentării operetei au intrat poetul Grigore Bugarin („Armonii bănăţene”. Din prilejul unor păreri critice incompetente, în „Răsunetul”), Constantin Liuba (Filaret Barbu, dirijor, replică la adresa lui T. Mităr, în „Răsunetul”) şi T. Mităr (Rolul cultural al Reuniunii de Cântări şi Muzică „Ion Vidu” din Lugoj, articol de fond publicat în „Acţiunea”, în care, citând ziarul reşiţean „Naţiunea” din 8 iunie, acesta scotea în evidenţă reticenţa cronicarului faţă de spectacolul cu opereta incriminată). Au existat însă şi aprecieri pozitive privind premiera operetei lui Filaret Barbu, preluate, în „Răsunetul”, din presa americană de limbă română („America”, Cleveland, din 16 mai 1935).

Polemica pe marginea spectacolului cu opereta lui Filaret Barbu a generat accente groteşti, divagând spre domenii colaterale (O mică lămurire necesară…, o punere la punct, în domeniul lingvistic, a lui Tiberiu Mităr, din partea lui Liviu Roman, în „Răsunetul”).

O cronică a spectacolului din 14 aprilie a fost publicată şi în periodicul lugojean de limbă germană „Banater Bote” (Filaret Barbu’s „Armonii bănăţene”), fără ca autorul să se angajeze însă în sterile replici sau atacuri la persoană, după modelul confraților din presa românească.

Spectacole cu Armonii bănăţene au mai fost puse în scenă, în 1 şi 2 iunie 1935, la Reşiţa şi Bocşa Română, fără a genera pasiuni și orgolii gazetărești, asemenea celor care tulburaseră peisajul cultural lugojean după controversata premieră.

Fragment din opereta Ana Lugojana cu Dorin Teodorescu

Constantin-T. STAN