Hagi, şi alţii ca el [short sport] Ce rost are…?

Share Button

Hagi, şi alţii ca el

Ca majoritatea românilor, îl apreciez pe Hagi ca pe unul din mai-marii fotbalului românesc din toate timpurile. Alături de Dobrin, Dumitrache, Balaci, Belodedici, Gh.Popescu, ca să râmân doar la ultimele cinci decenii. Nu rege, nu brilliant, nu diamant. Gică este exponentul (a)românului simplu, muncitor, onest. Un geniu clădit pe muncă, piatră preţioasă prelucrată de meseriaşi mai mult sau mai puţin anonimi, dar de neşlefuit în lipsa unor calităţi fără care nu exişti în marea galerie a valorilor: corectitudine, sârguinţă, modestie, ambiţie. Nu s-au născut multe talente ca el în România ultimei jumătăţi de secol, dar nu vom şti vreodată numele lor, sau le vom aminti doar ca modele perfecte ale ratării. Tocmai din lipsa elementelor care contribuie decisiv la a face diferenţa în fotbal, un sport în care iluzia gloriei e perfect întreţinută de o platformă media sclavă a intereselor financiare, aruncate sub numele de marketing pe piaţa visurilor tinerilor de ieri şi azi. Care încalţă bocancii cu crampoane împinşi de pasiune, bunici sau părinţi cu gândul la posibila viitoare statuie de la intrarea în stadion sau din inima suporterilor…

Ce rost are…?

Chiar dacă mulţi şi-ar fi dorit altfel, ca orice om normal, Hagi a greşit nu o dată. Pe teren, în relaţia cu suporterii, colegii sau presa. Dar a fost, în felul său, unic. Şi atunci când cerea ziariştilor să-i clădească statuie, şi atunci când arunca apartamente, blocuri, străzi şi oraşe în aer cu talentul şi reuşitele sale, înscriind şi câştigând pentru România. Pentru România, dar şi pentru sine însuşi, bineînţeles, ipocriţi fiind cei care se proclamă exponenţii dezinteresaţi ai intereselor cetăţenilor din tribune. Sau, extrapolând, comunităţi, fie ele la Washington, Bucureşti sau aiurea. Tocmai de aici pleacă mâhnirea şi atitudinea sa de ultimă oră. De la aşteptările prea mari pe care un om pasionat, conştient de sacrificiile transpuse în realizări şi valoare, le are de la o societate departe de principiile sale. De la aşteptarea ca modelul pe care l-a creat el, campion al României  pe propriile forţe, cu propria sa minte şi exprimare   (simplă şi de multe ori ironizată), să fie apreciat şi lipsit de “contre”. Subiectiv, veţi zice unii, obiectiv, afirmă alţii. Dar cu siguranţă că nu orgoliul, ci un mare dezgust, cu elemente care nu sunt spuse pentru că nu sunt “politically correct”, îl face pe omul de care România are nevoie să spună: “Mi-e rușine că m-am întors acasă! Primul meu gând este să plec din ţară .Vreau să-mi văd de drumul meu, pentru că nu e loc de mine acasă. Pe mine m-ați pierdut definitiv. Unii se bucură de ce se întâmplă. Ce rost are să mai vorbesc, să spun realitatea? Bye, bye, gata. Aţi reuşit, v-aţi atins obiectivul !”. Trist, indiferent de procentele în care evaluăm dreptatea lui Hagi. Care, spre deosebire de mulţi alţii, a dovedit ce era de dovedit. Chiar dacă n-a spus tot ce era de spus.

Dan H. BRUDIU

1100

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*