Halep, campioana neîmplinită [short sport] Ceea ce contează

Share Button

Halep, campioana neîmplinită  

Simona Halep e mare, foarte mare. Dar nu e de talia și stilul marilor campioni. Adică, mai mult ca sigur, nu va domina vreodată ierarhiile mondiale și nu va trezi foamea presei așa cum o făceau Chris Evert, Monica Seles, Steffi Graf sau, mai deunăzi, Serena și Șarapova. E lăudabilă ascensiunea ei în vârful piramidei și reconfortantă prezența româncei în top în ultimii trei ani. Halep e, fără tăgadă, în primul rând produsul unei munci uriașe bazate pe calități, investiții și, evident, talent. Dar nu e sămânța de geniu pe care ne-am dori-o noi (cu ce drept, până la urmă ?), cea care ar face-o să strălucească în peisaj la modul hollywoodian.

Ceea ce contează   

Grand Slam-urile, cele patru mari turniruri mondiale ale tenisului, sunt cele care îți conferă consacrarea. Alături de Turneul Campionilor, acontat la feminin de  Singapore, Australian Open – Melbourne  (ianuarie, pe hard), Roland Garros – Paris (iunie, pe zgură), Wimbledon – Londra (iulie, pe iarbă) și US Open – New York (septembrie, pe hard) te plasează, sau nu, definitiv în galerie. Sunt, desigur, și nume care au explodat adjudecându-și trofee, dar nu există vreunul din marii campioni care să nu fi triumfat în vreunul dintre cele patru clasice. Nadal, cu al zecelea (!!) French Open e doar ultimul mare exemplu. Cele două semifinale, 2014 la Wimbledon și 2015 la New York, finalele pierdute la Singapore în 2014 și la Paris în 2014 și 2017  reprezintă succese enorme pentru Simona Halep, alături de alte rezultate notabile (ultimele din 2017 – victoria de la Madrid și finala de la Roma). Atât că, deși aproape de marile lovituri de câteva ori, românca noastră le-a ratat pe toate.

Strategie cu final trist

Înainte de finala cu Ostapenko, Simona declara: “voi da tot ce am mai bun ca să fac oamenii de acasă fericiţi”. Și, în afara faptului că, pe bună dreptate, îi reproșăm lipsa de curaj și inițiativă  măcar în momentele în care jocul se întorsese împotriva sa, nu ne putem declara dezamăgiți. Faptul că strategia stabilită de comun acord cu Cahill dusese la 6-4, 3-0 sau la 1-1 la seturi și 3-1 pentru Halep în decisiv nu duce la concluzia, aproape generală, că întreaga tactică împotriva letonei a fost greșită. Opinez că, în fața furiei spectaculoase, dar deseori necontrolată a adversarei, stilul Simonei nu putea fi modificat spectaculos, iar jocul la greșeala adversarului putea să ducă la succes, chiar dacă n-ar fi punctat la capitolul estetic. În fața alternativei de a juca frumos și a pierde sau a câștiga evoluând urât și productiv,  aș spune că istoria sportului ar fi premiat, în timp și în memoria colectivă, a doua variantă. Și ar fi mulțumit probabil contestatarii de profesie, care nu se pot bucura de faptul că poți fi uriaș într-o lume imensă chiar și de pe a doua treaptă a podiumului.  Încearcă din nou, Simona!

Dan H. BRUDIU

0

Be the first to comment

Lasă un răspuns