Adăugat de Administrator marţi, 25 octombrie 2011, 4:30 am

Cu toate că prin validarea de către  instanţă a consilierilor Ioan Dorinel Vodă – PSD şi Ioan Bombescu – PNL, Consiliul Local Criciova poate să funcţioneze în conformitate cu legea, primarul Petru Rosoca nu respectă sentinţa judecătorească. Ba mai mult, a cerut în instanţă desfiinţarea Consiliului Local ales la alegerile locale din 2008. Judecătorii însă i-au respins acţiunea, motivând că Petru Rosoca nu are calitate procesuală. Legea Administraţiei Publice Locale prevede clar subordonarea primarului faţă de Consiliul Local şi, în calitate de executiv, el trebuie să pună în aplicare hotărârile consilierilor.

Scandalul a început odată formarea Alianţei USL, prin care Petru Rosoca a pierdut majoritatea. Din mai 2011, primarul tot încearcă să desfiinţeze Consiliul Local, folosindu-se de tot felul de tertipuri. Ajutat de pedeliştii din prefectură, a adus mari prejudicii cetăţenilor din comună, prin întârzierea aplicării unor hotărâri.

Luni, 24 octombrie 2011, în jurul orelor 15, Consiliul Local s-a întrunit în mod legal, iar cei 6 consilieri, care întrunesc majoritatea, au dezbătut principalele puncte aflate pe ordinea de zi: prezentarea hotărârii nr. 1117 / 5.10.2011, prin care Instanţa de Contencios Administrativ respinge acţiunea de dizolvarea a Consiliului Local, acţiune formulată de primarul Petru Rosoca şi de secretara Ionela Gurău; alegerea în funcţia de viceprimar a consilierului PSD Nicuşor Mustaţă; raportul primarului cu privire la cheltuirea banilor publici pe trimestrul II şi III din 2011; hotărârea pentru delegarea unui consilier care să angajeze un apărător care va reprezenta Consiliul Local în procesele cu primarul; hotărârea de delegare a doi consilieri în Consiliul de Administraţie al Şcolii cu clasele I – VIII din Criciova.

Deoarece primarul Petru Rosoca a refuzat să prezinte raportul în faţa consilierilor, consilierii au decis să se extindă cercetările penale pentru abuz în serviciu, pentru primarul pentru Rosoca şi Ileana Gurău.

Au fost prezenţi la şedinţă, în calitate de invitaţi, Titu Bojin, preşedintele organizaţiei judeţene PSD – Timiş şi Marcel Mioc, consilier judeţean PSD. Secretara Ileana Gurău nu a fost prezentă, deşi în nomenclatura funcţiilor aceasta este angajata Consiliului Local şi răspunde de legalitatea hotărârilor emise. Urmează ca, începând de azi, 25 octombrie 2011, viceprimarul Nicuşor Mustaţă să-şi ia în primire funcţia. Rămâne însă de văzut dacă primarul Petru Rosoca va recunoaşte numirea lui. Din ceea ce am putut observa la faţa locului, este clar că primarul PDL Petru Rosoca, bazându-se pe susţinere de la judeţ, e împotriva legii.

Nicolae TOMA

137 Comentarii 6.286 vizualizări

Categorii

hotnews, social

Etichete

Articole similare

  • Nici un articol similar.

137 Comentarii

  1. Popescu spune:

    Buna tuturor!Eu locuiesc in Lugoj dar din intamplare cunosc Comuna Criciova si cati-va oameni de pe acolo.Cu sinceritate va spun ca am stat si v-am citit “capodoperele” de comentarii si nu pot sa-mi explic de ce intr-o comunitate asa de restransa exista atata ura si invidie.Eu sunt destul de tanar dar din spusele celor batrani pe vremuri oamenii purtau respect fata de sine si fata semenii lor(MAI ALES LA SATE).V-as recomanda sa va revizuiti comportamentul si sa nu va mai urati intre voi pentru cel de la “carma” Comunei Criciova pentru ca doar voi aveti de pierdut cu siguranta din toate astea.Sanatate tuturor si intelepciune va doresc.

    P.S. Probabil din lipsa de ocupatie ati ajuns sa va comportati asa josnic unul cu celalalt.

  2. Eu spune:

    Dar ce aveti cu ea face un bine cum scrie sin biblie “Daruieste si ti se va da. Pentru orice lucru cat de mic daruit sau impartit de tine cu altii, vei primi inzecit.” ar trebui sa faceti la fel nu numai cu animale ci si caini.

  3. Anonim spune:

    Oameni buni nu o vedeti si pe doica cainilor ( dorina a lui rumeloane) care coinareste toti cainii din sat la ea pe scari de mirul lumi, il umple pe primarul de pureci si o injura toti oamenii din sat ca sar cainii pe ei:(. Sa-i fie rusine…. ne face satul de rusine cu tot cu cainii ei, in loc sa creasca porci ea creste caini. Rusine!!!!

  4. HAHAHAHAHA spune:

    ce ahahgahahahahahahahahahahaha CISTERNA ATI FACUT SATUL DE RAS AHAHAHAHAH MUHAHAHAHAHAHA CE FRAIERI

  5. Lyvy spune:

    Sa va fie rusine, faceti satul de ras, rufele spalati-le acasa nu in public!!!In loc sa dati dovada de civilizatie si de cultura, va coborati la cele mai joase nivele…Romania nu va ajunge nicaieri din moment ce noi ne omoram timpul cu barfa si cu grija de “ce masina si-a luat vecinul”sau cu cine traieste cutare…O facultate in ziua de azi se poate face foarte usor, daca ai bani, asa ca bunul simt si asa zisa “cultura” pe care o sus numiti, nu tine de numarul de scoli!Nici degetele de la mana nu sunt la fel, la fel ca si noi, suntem diferiti, avem pareri si mentalitati diferite, fiecare gandim din prisma trairilor noastre pe care le-am avut.O sa inchei prin a va dori multa intelepciune fiindca aveti nevoie!

  6. Peneasca spune:

    Bata-ma Dumnezeu dar ce ii cu scandalul asta. Ma voi aia ai mai destepti pana la urma vis ai mai prosti. Lasatii pe pupi si pe catana uitativa la ancuta la altcineva bietii copii nu mai stiu cum sa se ascunda de gura lumii.

    • misi spune:

      peneasco,pai care e proasta care isi pierde familia pt un unu care inca nu stie ce inseamna familie si mai ales ,sau ala sau aia care zice .Ce zici, sau mai proasta e cinsterna sorasa, ca aia lea facut cuibu,sau mai prost olteanu ca plecat.Cred ca te contrazic,cred ca cel mai cistigat e olteanu si bine a facuto si sti dece a iesit din prostime hi hi hi…..

  7. unu din comuna spune:

    Oameni buni ,nu mai inteleg nimic,nu cred ca sunteti in toate facultatiile mintale,ati ajuns sa va postati pe internet pana si viata personala.Astea sunt de-a dreptul tiganii,mai bine ocupativa de familie,de cresterea copiilor si lasatii pe alti care sunt competenti sa comenteze articolul pentru care se face atata scandaL.Va faceti de rusine.

    • PIPI , nu pupi !!! spune:

      UNA DINTRE CELE CARE SCRIE , ARE BONĂ , AŞA CĂ ARE TIMP SĂ SCRIE !
      S-AR PLICTISI ALTFEL , CE NAIBA!
      COPILUL E BINE ,PAPA ARE , TIMP ARE , CE SĂ facĂ ?
      CREDE CĂ E BURICUL SATULUI ŞI ACUM ARE POSIBILITATEA SĂ SE AFIRME!!!
      LĂSAŢI-O ÎN PACE , CE TOT AVEŢI???
      VREŢI SĂ SE SUPERE CĂ N-O ASCULTĂ NIMENI ?

    • misi spune:

      sami trag palme daca vrei sati faci o audiere la primar trebuie sa astept sa vina primaru din italia,daca vrei cu vicele trebuie sa te duci prima data la brinzaru

  8. dan adam spune:

    va doare foarte tare ca ati stat in coltul rusinii si nu v-a bagat nimeni in seama , v-ati ascuns la umbra intunericului sa nu va vada nimeni fata asa cum stati ascunsi in fata ecranului punandu-va nume false .In familia Biriescu credeam ca numai ginerele a suferit de boli psihice dar vad ca v-ati molipsit cu totii(toate).Mariana , dimineata cand te duci la ora 5 la lucru scrii mesaje in numele altora citand pe maica si taica , la ora 8 cand ajunge la scoala scrie mesaje si in restul zilei bolnavul nu are de lucru si scrie singur punand intrebari la care isi raspunde .Va cred ca va doare ca incepeti a fi penibile si izolate , in continuare ve-ti sta singuri si nebagati in seama pana nu va ve-ti trezi .
    Bravo, a-ti reusit o performanta ,de a fi in centrul rusinii si voi vorbiti de Primaru, de parca ar fi omorat pe cineva.Primaru a avut curaj sa ne explice tuturor oamenilor din sala ce a realizat de cand este in functie si a avut bun simt sa nu ponegreasca hotiile si furaciunile facute de Coco si vicele lui, Corneanu.

    • BOAMBES spune:

      Cine esti tu, vrednicule DAN ADAM? De ce nu-ti dai tu numele adevarat? De ce faci afirmatii pe care nu le poti sustine? Te crezi mai interesant? Iti spun eu cine esti. Esti un maimutoi care sta acolo unde il pune cineva si care face ceva doar daca este pus sa faca. In rest nu ma intereseaza pentru ca esti o valoare nesemnificativa pentru mine. Si sa sti ca pe mine nu ma intereseaza cine este primar la Criciova, cine il susine pe popa si cine nu. Asta este un razboi intre 6-7 persoane, un razboi mai mult personal decat politic. Degeaba faci afirmatii la adresa mea pentru ca nu le poti sustine cu probe. Dar asta vom vedea curand.

    • biriescu mariana spune:

      Pentru cei interesaţi , acesta este primul mesaj pe care îl scriu , ca drept la replică pentru răutătile referitoare la mine şi la familia mea .
      Ştiu că nu eram aşteptaţi la şedinţa organizată de voi , dar eram curioasă ce minciuni gogonate se vor mai spune , pentru a PROSTI încă o dată lumea .
      ORICUM , NIMENI NU A ÎNŢELES NIMIC ,erau acolo o grămadă de minciuni şi de greşeli , pe care credulii le-au luat de bune.
      NU AM ŞTIUT CĂ DACĂ STAI INTR-O PARTE A SĂLII , ESTI ÎN COLŢUL RUŞINII!!NU ERA SEMNALIZAT NICIUNDE !!!am stat acolo tocmai pentru a nu fi nevoită să-ţi mai văd încă o dată faţa slută şi jegoasă!
      DAR PROBABIL DACĂ VOI ERATI ÎN CENTRU , LÂNGĂ PERSONALITĂŢILE ACESTUI SAT , ERAŢI LA LOC DE CINSTE !!!BRAVO VOUĂ!
      -PENIBILE SUNTEŢI VOI , CARE NU ÎNCETAŢI SĂ-I LINGEŢI ÎN F… , PE CEI CARE MAI AU ÎNCĂ FUNCŢII SAU ŞI LE-AU PIERDUT , DAR NU RENUNŢĂ NICICUM , CĂCI ŞTIU EI CE ESTE ÎN JOC .
      NU MAI TÂRÂŢI ÎN MOCIRLA VOASTRĂ NUMELE FAMILIEI BIRIESCU , CÂND VOI SUNTEŢI DATORI PÂNĂ PESTE CAP ACESTEIA!
      SĂ VĂ FIE RUŞINE SI SĂ VĂ RĂSPLĂTEASCĂ DUMNEZEU VOUĂ ŞI FAMILIEI VOASTRE TOT RĂUL PE CARE NI-L DORIŢI NOUĂ , IAR NOUĂ SĂ NE AJUTE ATÂT CÂT AM SCRIS EU ÎN ACESTE COMENTARII!
      ŞI APROPO , DACĂ NOI PLECĂM LA ORA 5 LA LUCRU , MERGEM CA SĂ MUNCIM , NU CA SĂ SCRIEM MESAJE SI SĂ BÂRFIM PE ALŢII , AŞA CUM FACEŢI VOI!
      -SPER SĂ FIE ULTIMA DATĂ CÂND NUMELE FAMILIEI MELE VA APĂREA AICI!!!

      • dan adam spune:

        sa furati bani de la cavarantana!

        • familia BIRIESCU spune:

          Chiar dacă suntem conştienţi că nu merită să ne coborâm la nivelul vostru INFECT , nu putem sta şi accepta afirmaţiile gogonate şi pline de răutate ale unor NULITĂŢI , persoane handicapate , atât fizic , cât şi mintal , ale acestui sat!
          NE ESTE EFECTIV SCÂRBĂ DE VOI , CEI CARE SUNTEŢI ATÂT DE PROŞTI ÎNCÂT SĂ AFIRMAŢI CĂ NOI FURĂM DE LA NOI , DE LA CĂVĂRĂNŢANA!!!
          DACĂ NU ŞTIAŢI , ACEASTĂ FIRMĂ NE APARŢINE , DECI NU AVEM CUM SĂ FURĂM !
          SAU POATE TU , CEA/CEL CARE SCRII EŞTI ATÂT DE PROST / PROASTĂ , ÎNCÂT SĂ FURI DE LA FAMILIA TA !!NU NE-AR MIRA NIMIC , LA VALOAREA VOASTRĂ INEXISTENTĂ!
          SUNTEŢI PREA MÂNDRII/MÂNDRE DE VOI , DAR NU UITAŢI CĂ MÂNDRIA ESTE UN PĂCAT ŞI VĂ VEŢI PRIMI RĂSPLATA ODATĂ !
          ÎN ACEL MOMENT , NOI ,FAMILIA BIRIESCU , ÎMPREUNĂ CU RESTUL OAMENILOR CARE NU VĂ PREA AGREAZĂ , DIN VARIATE MOTIVE (destul de numeroase!!!),VOM STA ŞI VOM SPUNE:
          “-ÎN SFÂRŞIT A FĂCUT DUMNEZEU DREPTATE!!!”
          Şi atunci noi , care suntem o familie care crede în DUMNEZEU , nu ne vom bucura de necazul vostru , ci ne vom ruga pentru voi , să vă lumineze EL mintea şi să vă facă să vedeţi ADEVĂRUL.
          …Atunci POATE vă veţi convinge “CĂ NU TOT CE ZBOARĂ , SE MĂNÂNCĂ!”…
          DACĂ INSĂ VEŢI RĂMÂNE LA FEL DE DOBITOCI , NU MAI AVEŢI NICI O ŞANSĂ !VEŢI FI TERMINAŢI!!!

    • vecina spune:

      Cum nu le-a bagat nimeni in seama??Eu am fost la sedinta si am stat aproape de “coltul intelectulilor” si nu am vazut decat ca Ronela se uita la ele ca la niste infractoare iar umflata de sora-sa era total pe langa sedinta pentru ca nu avea ochi decat pentru ” amorezul’ ei. Tu cel care scrii ai gresit amarnic,ai uitat ca familia care a spart topul rusinii si al prostiei la CRICIOVA este cu totul alta, se stie ea care…..Acestea fiind spuse sunt doar o persoana care vede din afara lucruriile.

    • Ana-Maria spune:

      Fetelor stati linistite,amorezul lui Pupi are destula si pentru voi,nu va agitati atata,intelegem ca duceti lipsa dar nu fiti penibile afisanduva pe intrnet vazanduva o lume intreaga ! Iar primarul a facut destule pentru comuna lucruri pe care “Coama” nu le-ar face niciodata , ar fura si-ar achita bancile , iar apoi si-ar baga totul in buzunar !

  9. Cineva spune:

    Sa va fie rusine ca ii spuneti primarului Rosoca analfabet el are o facultate si nu jigneste pe nimeni daca poate sa ajute ajuta pe orcine si o facut multe pentru comuna nuoastra si ar mai face daca l-ati lasa in pace . In primu rand sa aveti respect ca este un om al biserici.

    • CINEVA spune:

      TOT RESPECTUL PENTRU ACEST LUCRU!
      DAR SĂ-ŞI VADĂ DE BISERICĂ ŞI DE CEEA CE REPREZINTĂ ACEASTĂ INSTITUŢIE SFÂNTĂ .
      PRIN CEEA CE FACE ÎN ULTIMA VREME ÎŞI BATE JOC DE ACEST LĂCAŞ SFÂNT ŞI DE TOT CEEA CE REPREZINTĂ .
      UN PREOT ADEVĂRAT NU FACE ŞI NU SPUNE CEEA CE AUZIM DE LA ACEST OM!!!
      DEŞI ŞTIU CĂ ESTE VORBA ACEEA: **FACEŢI CE SPUNE POPA , NU CE FACE EL **, ÎN CAZUL DÂNSULUI NU SE MAI APLICĂ , DEOARECE ŞI FACE ŞI SPUNE NUMAI MINCIUNI , ÎN FUNCŢIE DE CUM ÎI PICĂ BINE !
      NU VREAU SĂ-L JUDEC , DEOARECE ŞTIU CĂ NU ESTE BINE , DAR CEL MAI BINE AR FI SĂ NE LASE ÎN PACE PE NOI SĂ NE TRĂIM VIAŢA LINIŞTIŢI , PENTRU CĂ NE-AM SĂTURAT SE ATÂTA ZARVĂ FACUTĂ DE EL ŞI ÎN JURUL LUI.

    • anonim spune:

      poi de unde sa stie oamenii astea ca petru rosoca are facultate cand ei stau toata ziua la coada vaci sau la cornenu la pitarie ca nau ce sa manance acasa dar na pana la urma asta e romania “TARA TUTUROR POSIBILITATILOR” deci asta e acum va las noapte buna la toate gastele lui “cornenu” se stiu ele cn sunt

  10. cristi din ciresu spune:

    SUNTETI DOAR NISTE BOII CAREVA DATI CAP UN CAP NU STITI CARE SA FURATI MAI MULTI DAR NA DACA ATAT VA DUCE CAPUL CE SA VA CEREM SUNTETI O ADUNATURA DE ANORMALI CA ALT CUMVA NU VA PUTEM ZICE. A SI ALA ASA ZISUL “BULA” SASI SCHIMBE NUMELE IN “STRULA” CA PARCA SUNA MAI FAIN

  11. SOLO spune:

    Bai fratilor, daca veneati ieri la sedinta din Criciova, puteati sa va convingeti ca POPA este un semianalfabet, la fel ca toti sustinatorii lui. Adevarul este ca ieri a facut sedinta aia doar pentru a mai prosti inca odata lumea, dar el nu intelege (la fel ca multi altii) ca lumea nu e doar cine a fost la sedinta. Pe oamenii cu capul pe umeri nu ii intereseaza prostiile astea. Majoritatea comentariilor de aici sunt facute de oameni care vin de la coada vacii si se cred mari politicieni. E gresit. Politica o fac oamenii intelectuali, nu toti vacarii. De asemenea, mai exista si 2-3 … care se dau mari intelectuale dar ele pun capacul echipei sustinatorilor lui POPA. Nu le dau numele pentru ca toti stim cine sunt aceste asa-zise SUSTINATOARE.

    • Anonim spune:

      Bine zis, dar am o curiozitate:
      -Le cunoastem pe murane , dar care-i a treia?
      chiar in halul celor două , mai există?
      De fapt , pe cine interesează ?
      Sunt atât de încuiate ŞI de depăşite , încât nu ne mai miră nimic ce ar putea veni din partea lor!
      P.S. Să ştii că nu eşti singurul care crezi ceea ce ai scris , doar că unii nu au curaj ÎNCĂ să-l contrazică pe ….
      Trebuie să avem răbdare şi să aşteptăm momentul în care se va întoarce roata!

      • cristi din ciresu spune:

        poi bai prietene daca tu zici ca ai curajul sal infrunti pe popa dece nu scri si tu cn esti nu sa te dai anonim sau o fi ca iti e frica sa spui cn esti. dar na de fapt pe tine nu o sa te bage nimeni in seama pt ca esti un pacalici deci daca mai ai ceva de spus sa spui atunci cand iti scri si numele sau na pote esti situ doar un papa lapte ca multi alti

    • cristi din ciresu spune:

      ba pretene poate tu esti un analfabet nu popa si sustinatori lui. si na ca veni vorba de oameni cu capul pe umeri dar tu ai “CAP CA SA NU TE PLOUA IN GAT”. SI NA APROPO NU STIU CARE DINTRE NOI VINE DE LA COADA VACI

    • cristi din ciresu spune:

      BA PRETENE POATE TU ESTI ANALFABET NU POPA SI SUSTINATORI LUI. A CA VENI VORBA DE OAMENII CU CAPUL PE UMERI DAR EU CRED CA TU AI “CAP CA SA NU TE PLOUA IN GAT” DACA AI AJUNS SA GANDESTI ASA CEVA DESPRE SUSTINATORI LUI POPA. SI NU STIU CARE DINTRE NOI VINE DE LA COADA VACI MAI BN VEZITI TU DE VACILE TALE NU MAI VORBI DE ALTI

  12. cristi din ciresu spune:

    bai fartiilor deci astea sunt prosti dar prosti rau de tot poi ce p… mea tot aveti cu popa ce tot nu va comvine la el va credeti voi mai buni ca si el?
    poi daca erati voii mai buni poate erati si voi cineva dar asa sunteti doar niste gaste oparite fara pene pe voi mergeti drcului si avetiva grija de vacile voastre nu va mai luati voi atat de poapa. casa inchei acest coment zic doar atat domnul petru capul sus si mergi inainte ciresu e cu tine mereu si va fi mereu

  13. rumela spune:

    Eu sunt psd dar tot nu votez cu Niki cai un hot .

    • NICKY spune:

      VĂ ROG SĂ INCETATI CU PROSTIILE SI SA NU MA BAGATI PE MINE IN TÂMPENIILE VOASTRE !
      ORICINE AI FI , SĂ STII CĂ NU EU CANDIDEZ , ASA CA NU AI CUM SĂ MĂ VOTEZI !
      SI IN CEEA CE PRIVESTE PARTREA CU HOTUL , TI-AM FURAT CUMVA CLOŞCA DE PE OUĂ?
      TE ROG SĂ NU MAI SCRII AFIRMATII REFERITOARE LA PERSOANA MEA SAU DACĂ AI CEVA PERSONAL CU MINE , TE INVIT LA MINE SĂ NE LĂMURIM!

    • doar eu spune:

      poi cine dracu crede ca il va vota pe nichi ca el fura mai mult ca si limba rusa. zic doar atat iam ciuruit

  14. bula Albert Einstein, Alfred Adler, Alfred North Whitehead, Ana Blandiana, Andrei Plesu, Aristotel, Arthur Schopenhauer, Arthur Stanley Eddington, Benjamin Disraeli, Benjamin Osgood Peirce, Bernard Le Bovier De Fontenelle, Bertrand Russell, Blaise Pascal, spune:

    Am rezolvat , daca nu-ti place Bula
    Baga de seama ce zice ,,Bula” si nu-ti bate capul cine este Bula

    • CINEVA spune:

      DAR NU-TI FĂ ILUZII!
      NU ESTI ATAT DE IMPORTANT INCÂT SA-MI BAT CAPUL CU TÂMPENIILE TALE!
      CREZI CĂ DACĂ EŞTI EDUCAT , AI ÎNTOTDEAUNA DREPTATE ???
      UNEORI , TREBUIE SĂ MAI ŞI LAŞI DE LA TINE , TREBUIE SĂ ŞTII SĂ CEDEZI ATUNCI CÂND TOATĂ LUMEA ÎTI SPUNE CĂ AI GREŞIT!
      POATE SĂ TE CHEME SI……. , CĂ NU CONTEAZĂ , CEL PUTIN PENTRU MINE , CARE TE CUNOSC SUFICIENT DE BINE!
      DIN FERICIRE , TU REPREZINŢI O CANTITATE NEGLIJABILĂ PENTRU ACEST SAT!
      ITI UREZ O DUMINICĂ PLĂCUTĂ!

      • bula spune:

        1.Fiecare om e important
        2.Nu cred ca-ti bati capul ca nu ai asa ceva , te ploua in gat
        3.INCA NU MA CUNOSTI
        4.SA NU CREZI ca in satul asta sunt multi dar prosti, consatenii nostrii vad, aud, judeca ,
        5.Bine ,numai tu ai dreptate
        6.Asemenea , o duminica placuta

        • CINEVA spune:

          1.N-AM SPUS CA IN SAT SUNT MULTI DAR PROSTI , CĂ ATUNCI MA LAUDAM SINGUR!

          2.TE CUNOSC SUFICIENT DE BINE!NU VREAU MAI MULT!!AJUNGE!
          3.CÂND NU AM DREPTATE , RECUNOSC , SPRE DEOSEBIRE DE TINE!
          4.INCĂ NU AM VAZUT UMBLÂND PRIN SAT PE CINEVA FĂRĂ CAP !
          5. CONSĂTENII NOSTRI JUDECAU , AUZEAU , VEDEAU SI INAINTE !

  15. bula spune:

    Mersi de sugestie dar NU MA DERANJA

    • CINEVA spune:

      DINTRE ATATEA POSIBILITATI , TOCMAI Bulă ţi se potriveşte?
      la noi , **BULĂ **nu e prea de bine!!!
      dar alegerea e a ta !
      de ce nu spui cine esti si ne lasi pe noi sa decidem daca ţi se potriveste sau nu!
      ce zici?

      • bula spune:

        Bun sau rau Bula ma cheama , nu ma intereseaza parerea voastra
        Cine sunteti voi sa decideti daca e bun dau nu numele meu

        • bula spune:

          Nu judecati pe nimeni dupa familie sau rude (nume), astea sunt date de la Dumnezeu , judecati oamenii dupa faptele lor si dupa prieteni ca vorba aia cine se aseamana se aduna
          sau merge si cine intra in haita cu lupii urla ca ei.
          Cred ca ni se trage de la toponimia cuvantului Criciova care inseamna a vorbii tare .
          La noi bag de seama ca toata lumea vorbeste tare si mult si nimeni nu mai asculta

          • Anonim spune:

            AŞA este !!!
            Nimeni nu mai ascultă pentru că nu vrea să mai asculte , nu pentru că nu ar putea asculta!!!
            DAR cine să mai asculte , dacă se spun numai minciuni şi vorbe goale de atâta vreme ?
            S-AU săturat !

  16. bula spune:

    Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
    Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
    Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
    Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
    Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
    Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
    Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
    Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
    Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
    Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
    Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
    Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
    Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
    Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
    Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

    Ori si ce asemanare cu persoane cunoscute este intamplatoare …….

  17. BAU spune:

    ATENTIE!!!DOPITA ARE FACULTATE

  18. ionut spune:

    bravo monica nem da seama Primaru merita tot respectu astai nivelul lor de 10 ani numai scandal,reclamati si teroera provoca si tot timpu cu ori cine candideaza pierde. aducetiva aminte cu cit o cistigat popa 701 voturi ??despre ce vorbim cred ca ne coboram la nivelul lor de (mahala).

  19. monica spune:

    Dorine am crescut impreuna tiamfost alaturi dar acum deja exagerezi…???? pina acum chiar nu lam agreat pe Primaru dar ma faci sa cred ca tot raul provocat in Criciova est din cauza ta.citeste comentarile si vezi de la un Km.cine scrie Boambes cmnata si voi unde si unde alcineva restu iti poti da seama dupa nivelul de pregatire(maidan) pacat ca nustii sati alegi echipa de aia iesti pe locul 2. Pact.scuze.

    • VODA DAIANA spune:

      IMI CER SCUZE ,DAR DACA ESTI CURIOS , EU AM TERMINAT O FACULTATE !
      SI NU PE MAIDAN AM FACUT SCOALA!
      BAFTA LA BAC!
      SI O SA TE CONVINGI CA NU DOAR NOI CREDEM CEEA CE ESTE SCRIS IN COMENTARII , CEI CE SCRIU FARA SA-SI DEA NUMELE NU SUNT EU SAU BOAMBES ,ASA CUM TU CREZI , CI SUNT OAMENI CARE INCA NU AU CURAJUL SA VA INFRUNTE FATA IN FATA .
      PANA LA URMĂ SE VOR SATURA SI EI SI NU SE VOR MAI TEME SA SPUNA CU VOCE TARE CEEA CE GANDESC.MIE NU IMI ESTE FRICA DE VOI SI NU SUNT ATAT DE LAŞĂ INCAT , ATUNCI CAND VĂD CA NU MAI AM SCAPARE , SA INCEP CU AMENINTARI ASA CUM FACETI VOI.
      NU MI-E TEAMĂ SĂ-MI SCRIU NUMELE ATUNCI CÂND AM CEVA DE SPUS!!!
      DACA SI ALTII CRED CA MINE , NU INSEAMNĂ CA EU SCRIU PESTE TOT!
      -CHIAR CREZI CĂ NU MAI AM ALTCEVA DE FACUT?

  20. unu din criciova spune:

    daca nu va civilizati in curand o sa cantati ** oi ciorna ia si ciorna**

  21. MAMA LENA SI CU TAICA spune:

    Aveţi un teren. Dacă îl semănaţi în acelaşi timp cu nişte seminţe bune şi altele neroditoare, cele două vor creşte împreună fiindcă pământul hrăneşte toate seminţele. Nu îi puteţi reproşa pământului că este un prost, că ar trebui să distrugă seminţele neroditoare şi să le lase să crească numai pe cele bune, fiindcă el vă va spune: „Nu înţeleg ce îmi spui. Eu ocrotesc şi fac să crească toate seminţele. Pentru mine totul este bun, chiar şi răul este bun.”
    Dacă lansaţi nişte gânduri bune, natura vi le va alimenta, le va întări şi secerişul va fi minunat; dar ea vă va alimenta şi gândurile rele, fiindcă seminţele neroditoare au deopotrivă libertatea de a creşte. Până când? Până la seceriş. În acel moment, stăpânul terenului va arunca în foc neghina şi va umple grânarul cu grâu bun. Este ceea ce Iisus a explicat în parabola grâului şi a neghinei. El ştia că răul ca şi binele are dreptul să crească, şi de om depinde ca să nu însămânţeze răul.”LASATI CU TOTII RAUTATILE , LUPTATI-VA PENTRU BINELE COMUNEI VOASTRE NU VOI INTRE VOI

    • MAMA LENA SI CU TAICA spune:

      LA ANU (IUNIE SAU NOIEMBRIE ) SE VA ALEGE GRAUL DE NEGHINA.

    • CINEVA spune:

      Este ciudat să vezi cum RĂUL din aceasta frumoasa parabolă este insămânţat chiar de omul lui Dumnezeu , în satul nostru , de cel care ar trebui să propovăduiască invătăturile Mântuitorului nostru , să ne incurajeze sa fim mai buni , mai iubitori , să facem mai mult bine , NU CONTRARIUL , SA NE INVRĂJBEASCĂ , SA NE FACA SA NE URÂM SI SĂ NE DUJMĂNIM INTRE NOI!
      Acesta este scopul , sa luptam impreuna pentru binele comunei noastre , doar ca unii nu vor sa accepte acest lucru ,nu vor sa faca nici un fel de armistitiu pentru a se intelege , pentru a lupta impreună !
      poate până la urmă DUMNEZEU le va deschide ochii si vor uita de ambitiile personale.
      Ne punem speranta doar in DUMNEZEU ,SINGURUL CARE MAI POATE SCHIMBA SOARTA ACESTUI SAT!!!
      VĂ DATI SEAMA UNDE AM FI DACA PRIMARUL NOSTRU AR REUSI SA STEARGA TOT CEEA CE A FACUT DOAR DIN AMBITIE SAU DIN LIPSA DE …..?
      DACA AR STI SA ASCULTE TOATE OFURILE NOASTRE , ALE TUTUROR SI SA PARA MACAR CA ÎI PASĂ de ceea ce reprezentăm noi ,oamenii de rând din acest sat neînsemnat pentru el in comparatie cu afacerile de succes pe care le are!
      EU UNUL SUNT CONVINS CA NU II PASĂ DE NOI , DAR MĂ INTREB :
      -DE CE SE MAI INCURCĂ SI POLITIC , DACA II MERGE ASA DE BINE LA FIRMĂ!
      -DE CE NU NE LASĂ IN PACE SĂ NE ZBATEM SINGURI IN NEVOI ?
      ORICUM NU-L INTERESEAZĂ CE SE INTÂMPLĂ CU NOI ,DOVADA CA NU A VENIT NICIODATA , IN AFARA DE CAMPANIE , SA NE INTREBE MACAR DACA AVEM NEVOIE DE CEVA , SAU SA NE INTREBE CEVA …
      SUNTEM SATULI PÂNĂ PESTE CAP DE PROMISIUNILE LUI SI DE OAMENII LUI DE NIMIC , CARE NU STIU SA RENUNTE CAND CHIAR ESTE DE RENUNTAT.
      -CE VREAU SA DEMONSTREZE?
      PĂCAT!

  22. unu din criciova spune:

    in curand o sa cantati **oi ciorna iasi ciorna**

  23. andradu spune:

    nu stiu ce razboaie sunt in acest sat , dar stiu un singur lucru :
    -până să vină acest aşa zis **POPĂ** eram cât de cât uniţi , acest OM JOSNIC , a reuşit să ne învrăjbească , să ne facă să ne urâm între noi !
    merge după principiul **DEZBINĂ ŞI CONDU **şi se pare că i-a reuşit!
    SĂ DEA DUMNEZEU SĂ I SE DEZBINE SI LUI FAMILIA cum a dezbinat şi şi-a bătut el joc de satul nostru.
    SĂ NE AJUTE DUMNEZEU SĂ NE SCĂPĂM DE ACEASTĂ PIAZĂ REA.
    DOAR DUMNEZEU NE MAI POATE AJUTA.

  24. gheorghe spune:

    Voi nu aveti de lucru, muierile sa treaca la oala si boii la coada sapei.Va dati mari scule si va scrieti mesaje cu nume ascunse .Daca aveti sange in instalatie luati-va de par ca hainele-s scumpe .
    Vai de Criciova cu oameni ca voi.

  25. MIHAELA BOGEA spune:

    TOCMAI ACUM MA GANDESC SA MA MUT LA CRICIOVA, DAR VAZAND CATA RAUTATE ESTE ACOLO MA SPERIE, CONSTATAND CA ESTE O SINGURA PERSOANA CARE SCRIE ATATEA RAUTATI IMPOTRIVA D-LUI PRIMAR MA BUCUR CA NU ESTE O EPIDEMIE GENERALA CI DOAR INDIVIDUALA, PROBABIL ARE O PROBLEMA PERSONALA CU PRIMARUL SAU ESTE BINE PLATIT DE CINEVA SA FACA ASEMENEA GESTURI.
    PROBABIL SI PRIMARUL ARE ANUMITE MINUSURI DAR IN RELATIA CU PRIMARIA SI COMUNITATEA A REALIZAT LUCRURI LAUDABILE:DACA CINEVA STIE SPUNETI-NE SI NOUA O ALTA PERSOANA CARE A FACUT O INVESTITIE MACAR PE JUMATATE CAT A FACUT ACEST OM.DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE AR TREBUI SA VA CERETI SCUZE.
    FUNCTIA DE PRIMAR ESTE PERIODICA IAR REALIZARILE SUNT DEFINITIVE .RUSINE SA VA FIE!

    • YOYO spune:

      CARE REALIZĂRI ,IN AFARA DE SOSEA ?
      NU NE E RUSINE , PENTRU CA NU SPUNEM MINCIUNI , CA SI ALTII!!!
      SI SA STITI CA DUMNEZEU NE AJUTA SI PE NOI , CEI CARE NU AVEM ATATIA BANI CA VOI , CA VOI ATI FURAT SI NOI AM MUNCIT!!!!
      RUSINE!!!

      • cristi din ciresu spune:

        cum ce realizari poi voi ar trebui sal pupati si in fund ca va bagat apa ca daca nu va baga poate si acum mai beati apa din timis sau poate din nadragel. app soseaua cred ca sa facut singura sau pote a facuto cornenu (piparca) dar lasa lumea sa vorbeasca (caini latra ursul merge) la fel ca voi care sunteti orbii si nu vedeti ce sa facut decand e popa primar

  26. YOYO spune:

    BRAVO , OPOZITIA !
    ATI REUSIT SA ARATATI LUMII CĂ ADEVARUL TRIUMFĂ PANA LA URMA .
    BINE CĂ NU ATI CEDAT , CI ATI LUPTAT PÂNĂ LA CAPĂT-!
    ATI REUSIT SA DEMONSTRATI CĂ UNITI ,SE POATE FACE CEVA!
    DICTATURA POPII SE APROPIE DE SFÂRSIT!!!
    URA!URA!URA!!!
    FELICITĂRI!

  27. riry spune:

    TOT CE AI TU NU E AL TAU !ALTU A DAT BANII PT.TINE!
    CIOCU MIC,FRAIERO!!!!

  28. NECUNOSCUT spune:

    AVETI GRIJA SA NU VA CEARA CORNEANU BANII INAPOI PE MANCAREA CE V-A DAT-O CAND N-O SA-L MAI LINGETI LA FUND ASA CUM MI-O FACUT COCO MIE .
    INTRE EI DOI NU EXISTA NICI O DIFERENTA.
    SA IUBESC CA FRATII DAR SE FAC IN CUR UNI PE ALTII.

  29. DORU zis BYCU spune:

    Boambes ,dute dracu , iar te iei de popa ,data trecuta cand te-ai luat de primaru m-ai tras si pe mine in asemenea rahat si mi-o fost rusine sa ma intalnesc cu omul asta, fapt pentru care ma simt dator sa atrag atentia tuturor celor ce citesc ca tot ce este impotriva lu primaru este scris de un singur om , Boambes , numai lui poate saii debiteze mintea la asa ceva, dar nu il bagati in seama ca nu gandeste ce scrie.

  30. sanziana spune:

    am inca mai multi ca el si te cumpar si pe tine si pe toata criciova daca vrei…. ha ha ha …. stiu cine esti …esti jalnica…

  31. sanziana spune:

    toti cei care spuneti ca primarul a facut atatea nu a facut de la el ci cu bani de la primarie. Doar nu a asfaltat drumul cu bani din buzunar sa fim seriosi……si i-a recuperat inzecit de atunci….Toti care tine-ti cu el sunte-ti cumparati desigur… pe cine vreti sa pacaliti… sunte-ti jalnici….

    • DUŢI spune:

      LE-O FI FACUT VREO SLUJBĂ , POPA SI AU RAMAS IN TRANSĂ!
      CRED CA DACA-I POPĂ II BLESTEAMĂ SI LE ESTE FRICĂ DE EL!N-AVETI FRICĂ , NU SE PRINDE, CA ĂSTA NU E POPĂ , E D***!!!!

    • geo spune:

      jalnica esti tu draga mea ! toti politicienii au furat si vor fura, ar trebui sa te bucuri ca ai asfalt ,nu iti mai tocesti tocurile in pietris cand mergi la f***t !!!!! si daca si-a recuperat banii innzecit ce ne intereseaza pw noi ? ceilalti primari nu au facut la fel, ei au bagat doar in buzunar pt sat nu au facut nimic ! invidia e mare

  32. anda spune:

    puteti sa spuneti ce vreti voi de ciudă!!!
    popa nu va mai ajunge la primărie alt mandat castigat de el!ăsta nu este mandatul lui!!!!sa tina minte
    că nu-l mai ajută nici DUMNEZEU!

    • BYKU spune:

      AI DREPTATE!!
      NU AS VREA SA FIU LANGA EL CAND VA INCEPE DUMNEZEU SA-L IA LA INTREBARI SI SA-I CEARA SOCOTEALA!!!
      CUM POATE MANIPULA ATATA LUME CU SCENELE SI CU MINCIUNILE LUI , NU IMI DAU SEAMA!!

  33. BIBICU spune:

    Nea Tomita , ai crezut ca te va citi cineva atat de mult cum te citesc cei de la Criciova ?
    Cere o prima de la patroni .

  34. BIBICU spune:

    Bravo Dana , suntem de acord cu tine , ai dreptate , acolo e locul lor .Pentru cei care nu stiu , Dana a lucrat la Spitalul Neuro (NEBUNI) din Gavojdia .
    De cand e Corneanu consilier, la Criciova e scandal , a se vedea activitatea lui incepand cu anul 2000.
    A furat cu fostul primar si pe Capcea il punea sa reclame.
    El vorbeste de dreptate si adevar .Bine ca popa nu-l accepta , nu avem nevoie de el.Sa faca ce stie mai bine ….pizza.
    Sa nu mancati ca-i otravita

  35. POPESCU DANIELA spune:

    UN MESAJ PENTRU CORNEANU LOCUL TAU NU E LA PRIMARIE CI ACOLO UNDE AM MUNCIT EU DE UNDE MA TOT AMENINTAI CA MA DAI AFARA…PE CAND O SA TE INTERNZE PROMIT CA MA INTORC…PE CURAND

  36. POPESCU DANIELA spune:

    ARE DREPTATE MIHAELA ATI FI MANCAT SI ACUM SARME CU PRAF,DAR DE FAPT ASTA SI MERITATI CA ATAT VA DUCE CAPUL SA TRAITI CA IN EVUL MEDIU,PRIMARUL A VENIT CU FAPTE NU CU VORBE CA ALTII

    • DUŢI spune:

      BINE CA AI PLECAT SI NE-AI LASAT SA TRĂIM AICI LINISTITI.
      NU CASTIGAM ATAT CAT TINE , DAR MACAR NU AM PLECAT NICĂIERI SI NU NE-AM LASAT MAMA SINGURA.
      DAR CRED CA SI EU AS FI PLECAT DACA PRIETENUL MEU O F**** PE PRIETENA MEA , DUPĂ CE PLECA DE LA TINE .MAI BINE FARA CATANA , CREDE-MĂ !!!
      FELICITARI PENTRU ALEGEREA FACUTA!!!

  37. lenuta spune:

    Ne pare rau Pupi ca dopita si familia pigmeilor scriu in numele tau.fii mandra ca in cercul tau de prieteni este Catana.La alegerile viitoare il votam primar!

  38. RICA spune:

    AVEM ECHIPA,
    AVEM VALOARE,
    AVEM PRIMARUL CEL MAI TARE!!!!!
    IL VOM VOTA ORIUNDE SI ORICAND,NU CONTEAZA DACA E PDL-IST,PSD-IST,PNL-IST,UDMR-IST.
    ASA SA STITI!!!!!!!!!!!!

  39. DULCICA spune:

    TEAPA FRAIERILOR!!!!
    CATANA NU FURA,MUNCESTE CA DOAR ASA POATE AJUNGE PRIMAR!
    DE 20 ANI SE FURA,DAR TOT HOTUL STRIGA “HOTUL”

    • CINEVA spune:

      ALA CARE ISI BATE TATAL NU VA AJUNGE IN VECI PRIMAR , CA NU IL AJUTA DUMNEZEU!!!!
      SA MAI TREACĂ PE LA SEFUL LUI , ROSOCA SA-I EXPLICE CUM STAU LUCRURILE.
      SA-I FIE RUSINE CA A INDRĂZNIT SĂ RIDICE MÂNA LA PĂRINTELE SĂU!!!!
      RUŞINE!!!!

      • RORY spune:

        ESTE ADEVARAT CA L-A BATUT PE TATAL SĂU !!!
        ABIA L-AU SCOS OAMENII DIN MAINILE LUI , CA POATE-L OMORA!
        PĂCAT DE TATĂL LUI , CA ESTE UN OM BUN , DAR FAC AI LUI CE VREAU CU EL !!!
        NU ARE CUVANT IN CASA LUI .
        POATE DACA SE MUTA PRIETENA LA EI , II VA FI RUSINE D-LUI **VICE** SA MAI DEA IN EL !!!
        SA SPERAM MACAR!!!

  40. mihaela bogea spune:

    adevarul care v-a iesi la iveala va fi impotiva voastra,asta daca e vorba de adevar!
    adevarul adevarat este ca vreti sa va inghesuiti in primarie,faceti tot felul de ilegalitati,validati consilieri fara baze legale.
    asta va e rusine sa spuneti oamenilor?de ce nu divulgati adevarul celor ce v-au votat?spuneti doar ce va convine,aruncati cu noroi in tot ce va sta in cale.
    RUSINE!RUSINE!!RUSINE SA VA FIE!!!

    • riry spune:

      CARE ADEVAR IL POTI AFLA DE LA TRIBUNAL , CA ASTA E SINGURUL ORGAN PE CARE NU-L POT MITUI cei de la primărie !!!
      O SA AFLI adevarul IN CURÂND , SI TU SI ALTI CREDULI CA TINE , CARE CREDETI TOT CE VA SPUNE POPa.
      pacat ca nu aveti curaj sa cercetati adevarul real!
      EI sunt cei care fac ilegalitati peste ilegalitati!!
      noi avem probe , ei doar vorbe !!!
      se demonstreaza cu probe!!!
      PA

  41. BIBICU spune:

    CE-I AIA ,,DOPITA”

  42. BIBICU spune:

    Jale mare la Criciova CAND TRE SA RECUNOSTI CA DACA POPA MAI CANDIDEAZA NU VETI CASTIGA PRIMARIA CAT II HAUL SI PARAUL SI DACA VETI CANDIDA NUMAI VOI TOT PE LOCUL 2 VA PUPA BIBICU

  43. bubulina spune:

    Buni sau rai tre sa recunosc ca mai bine-i fara voi,ca ati luat indemnizatii degeaba

  44. MIHAELA BOGEA spune:

    PIGMEILOR,TOTI VI-S MICI SI RAI DE FIRE,DE LA ATATA PIZZA CE V-A DAT CORNEANU,ATI ORBIT.NU VEDETI CATE REALIZARI S-AU FACUT IN CRICIOVA,CU CONSILIU,SI FARA CONSILIU DE CAND E PRIMARUL ALA GRAS O DATA PE SAPTAMANA LA PRIMARIE.VA DATI SEAMA CE FACEA DACA VENEA IN FIECARE ZI?
    ATI UITAT CA AVEATI PRAF IN SARME LA RUGA PANA NU A FOST ASFALTUL?CE LIDER VA PLACE:SA STEA LA PRIMARIE SI SA FURE CA CEILALTI?
    ASTA E PAREREA CELOR DIN AFARA COMUNITATII.
    P.S.VA E GREU SA FACETI DIFERENTA INTRE FAPTE SI FURACIUNI

  45. ADRIAN C spune:

    DOPITA DE CAND NU-I ***UTA STIE SA- SI DEA CU PAREREA , CACI PANA IERI II ERA RUSINE CA AR FI FOST DIVULGATA CA NU-I BUNA NICI PENTRU ASTA .

  46. ADRIAN spune:

    DOPITA DE CAND NU-I ***UTA STIE SA- SI DEA CU PAREREA , CACI PANA IERI II ERA RUSINE CA AR FI FOST DIVULGATA CA NU-I BUNA NICI PENTRU ASTA .

  47. sanziana spune:

    nu stiu ce rezolvare ar fi asta, pt ca acest asa zis primar, cumpara pe toata lumea,inclusiv pe cei care sunt la psd cei fara caracter bineinteles, fac referire la cei care au fost dati afara de la psd ca si-au vandut partidul pt relatii,frica sau bani ……etc. Ma intreb cum se poate schimba ceva daca unii din primarie joaca dupa cum spune d-l primar,oare ei nu au frica de DUMNEZEU? SE PARE CA SE VOR DESTEPTA CAND VA FII PREA TARZIU……PACAT CA NU AU CARACTER…. NISTE OAMENI DE NIMIC

  48. actimel spune:

    ati cam incurcat itele la criciova!!
    DAR cine stia de acest sat daca nu avea un astfel de conducator……stiti voi cum : popă,patron si primar (o data pe saptamana in primarie!!!!)
    Numai intr-un sat in care e primar de la PDL SE POATE FACE ASA , ca doar PDL-ul il tine in brate!!!
    Să sperăm ca atunci cand il vor scăpa din braţe , ca nu este prea usor , să nu-şi rupă CEVA!!!
    BRAVO VOUĂ , CEI CARE VĂ LUPTAŢI CU ACEŞTI CIOCOI care nu vreau nici in ruptul capului să renunţe la ciolan!!!

  49. PUPI spune:

    CATANA , PLEACA DIN PRIMARIE , CA AI DEMISIONAT DE 5 LUNI !!!
    CE DRACU MAI CAUTI ?
    CE VREI SA MAI FURI????
    NU ESTI SATUL INCA????
    ESTI O MARIONETA IEFTINĂ SI PREA PROASTA PENTRU VREMURILE ASTEA !!!!
    CATELUSUL LU* POPA!!!!

  50. ANDREI spune:

    ASA VA TREBUIE , PEDELISTILOR !!!ATI LUAT TEAPA CA FRAIERII!!!!
    V-A FORTAT POPA SA DEMISIONATI , SI ATI RAMAS CU MANA INTINSA!!!

  51. voda daiana spune:

    ATI VAZUT CA VA ZBATETI IN ZADAR, ADEVARUL IESE LA IVEALA , FIE CA VRETI , FIE CA NU!!!!

Lasă un comentariu


(obligatoriu) *