Iar la anul care vine, o să fie şi mai…

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Mai deunăzi, se scurse şi cel de al 2018-lea grăunte de nisip din clepsidra ce măsoară lunga timpului cărare şi păşirăm şontîc-şontâc în noul an, 2019. Nou este un fel de a spune, pentru că este ştiut faptul (de la Eminescu citire) că : „Toate-s vechi şi nouă toate”.

Luaţi prin surprindere, pentru a nu ştiu câta oară, puşcăriaşul Dragnea şi cu agramata Viorica, păpuşica lui docilă, cocoţată pe postul de premier (se zvoneşte prin târg că lucrează intens la o ordonanţă de urgenţă privind schimbarea gramaticii limbii în care încearcă să vorbească) al unei găşti  de neica-nimeni, sau burtă-verde, au pierdut, printre alte bătălii – asemeni predecesorilor -, şi bătălia cu Generalul Zăpadă.

A fost, a trecut…

Să încercăm să privim cu optimism la ce va fi, la „noul” mult visat! După ce s-au  împlinit 12 ani de la aderarea României la UE, iată că ne-a venit şi nouă rândul să fim la „volanul” UE, recte Consiliul Europei, timp de şase luni!  Acum e-acum!

„Arhitecţilor” (proiectelor) destinelor noastre şi ai viitorului României le revine misiunea onorantă, dar copleşitoare, de a demonstra, nu numai Europei, cât sunt ei de destoinici, într-ale condusului, fără a da cu maşina-n şanţ.

Şi, zău că au nimerit-o!  Perioada alcătuirii bugetului UE, campania electorală pentru alegerile europarlamentare, Brexitul şi multe altele. Spre ghinionul lor, aici nu sunt singuri şi nu mai merge cu alba-neagra, sau cu sârba-n căruţă!

La balul European se dansează pe ritmuri de vals, polcă, gavotă şi menuet. În principal.

Or, Guvernul României (după părerea generală este cel mai „nonguvern” dintre toate care au defilat de-a lungul zbuciumatei noastre istorii milenare) a fost surprins cu temele nefăcute (bugetul ţării), dar şi cu unele „făcute – nefăcute”: majorarea preţului carburanţilor şi fraţilor lor gemeni, gazele naturale.

De aici, invitaţia naţiei la sarabanda creşterii de tarife în lanţ la (mai) toate produsele, în special la alimentele de bază. Asta, încă de la începutul Anului Nou, obligându-l pe bietul românaş la schimbarea modificării, sau modificare schimbării… textului Pluguşorului. Semne bune anul n-are!  Iar la anul care vine, o să fie…

Dac-o să mai fie!

Mircea ANGHEL

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.