În prologul jubileului Marii Uniri. Spiritul francofoniei la Lugoj (3)

Share Button

În 13/26 decembrie 1918, pe peronul gării din Lugoj, a avut loc festivitatea primirii generalului francez Henri Berthelot, comandantul trupelor aliate, întâmpinat cu mari onoruri militare, în acordurile Marseillaise-i, interpretate de Corul Societăţii Universitarilor Români, şi ale unui Bine aţi venit (compus special pentru acest eveniment de Ioan Vidu), intonat de Reuniunea Română de Cântări şi Muzică. Au rostit discursuri festive Caius Brediceanu (delegat al Consiliului Dirigent din Sibiu) şi gen. Berthelot. O copie în manuscris, din anul 1886, a Imnului francez, identificată în arhiva dr. George Dobrin, e relevantă pentru vechile aspirații ale românilor bănățeni, însuflețiți de spiritul  mobilizatorului marș de luptă.

Reverberațiile epocalului eveniment pentru comunitatea lugojeană au fost surprinse cu nedisimulată emoție de corespondentul periodicului arădean „Românul”:

„În 26 dec., o telegramă scurtă primită de la Consiliul Dirigent din Sibiu a anunţat CNR din Lugoj că după-amiază soseşte dinspre Orşova, cu tren special, generalul Berthelot, care «doreşte în gara Lugojului a poposi un ceas şi a primi toate autoritățile din Lugoj». Fără afişuri, în câteva ceasuri a luat întreg oraşul la cunoştinţă sosirea generalului, cam 11 mii de oameni au năpădit gara încă pe la ceasurile 4. Trenul special se vede reţinut la Orşova, Caransebeş, abia la 8 ore a intrat în gara Lugojului. Un condei nu este în stare să descrie însufleţirea mare de care Lugojul, de la întemeierea lui, nu a avut parte și poate nici nu va avea decât la intrarea lui «Mihai Viteazul al II-lea». Intrarea trenului în gară a fost primită cu marşul Marseillaise, cântat franţuzeşte de corul universitarilor, sub conducerea tânărului Zeno Vancea. A urmat apoi noua compoziţie a marelui şi iubitului Vidu – compusă anume pentru întâmpinarea fraţilor: Bine-ați venit! Să-i zic frumoasă, să-i zic măreaţă? O spune generalul, care a ascultat-o de două ori, cu ochii lucind în lacrimi de bucurie şi însufleţire.

berthlotÎn numele românilor, PS dr. Frențiu şi dr. C. Brediceanu l-au invitat pe peron. Apariţia generalului uriaş, cu fața-i blândă, luminată de zâmbetul dragostei şi al mulțumirii, a stârnit din mii de oameni strigăte de Să trăiască! Dr. C. Brediceanu l-a salutat în limba franceză, exprimând durerile şi suferinţele poporului român din Bănat, din trecut şi de acum. Generalul a răspuns ca un frate, încheind cu cuvintele: «Trăiască România Mare împreună cu Banatul!». Autorităţile maghiare, cari au fost foarte rece primite de general, au părăsit gara încă pe când reprezentantul Antantei întrunea privirile noastre de adorațiune. Corul lui Vidu, măreţ, puternic ca şi în trecut, a mai cântat Eroi au fost, după care generalul Franţei a venit la Vidu şi i-a strâns mâna în semn de admiraţie. Văd încă mulţimea lampioanelor luminând în întunericul nopţii, văd cum nobilul francez ia în braţe şi o sărută pe gingaşa Lia Vidu, care i-a predat buchetul de flori, văd încă drapelele noastre şi ale puterilor Antantei fâlfâind în lumina discretă, văd trenul în mişcare şi mii de pălării şi batiste jucând în aer, aud acordurile corului «Vidu» și strigătele de însufleţire, dar mai presus de toate aud tenorul cuvintelor pe cari le văd scrise cu litere de aur, încadrate în sânge: «Trăiască România Mare împreună cu Banatul!»”.

Staţionarea trupelor franceze la Lugoj, aflate sub comanda col. Henri Lemoigne, începând cu data de 14/27 ianuarie 1919 (în urma retragerii armatei sârbe), a generat entuziaste manifestări de simpatie din partea oficialităților, a intelectualilor și a membrilor vestitelor reuniuni corale. Astfel, în seara zilei de 20 ianuarie/2 februarie, Corul „Lira” şi Reuniunea ortodoxă, cele două corale surori, au susţinut o serenadă în faţa casei Sidoniei dr. Maior, unde era găzduit colonelul Henri Lemoigne, comandantul Diviziei XI Orientale, în prezenţa mai multor notabilităţi locale, între care şi Episcopul Valeriu Traian Frenţiu. Peste câteva zile, manifestaţia s-a reluat în ambianţa creată de asistenţa militarilor francezi, de data aceasta şi cu contribuţia corurilor din comunele Herendeşti şi Hodoş. În 23 februarie 1919, în Catedrala Greco-Catolică din Lugoj, abatele Henri Pradel a oficiat o Liturghie solemnă închinată eroilor francezi din Regimentele 35 Infanterie Colonial şi 21 Artilerie căzuţi pe front, asistată de PS Valeriu Traian Frenţiu, în prezenţa colonelului H. Lemoigne şi a soldaţilor francezi staţionaţi la Lugoj. Corul „Lira” şi o reuniune vocală a militarilor francezi au intonat mai multe cântece religioase.

(2)

Comanda trupelor franceze staționate în Banat, în preludiul desăvârșirii actului Marii Uniri, a fost preluată, în 22 martie 1919, de generalul Léon Farret. Sub influenţa secretarului său, Kovács-Brunn, a promovat o politică de marginalizare a comunităţii româneşti, limitând accesul acesteia la funcţiile de conducere în administraţia locală.

În urma unor demersuri diplomatice la Belgrad şi Paris, cu sprijinul Consiliului Dirigent, Farret a fost revocat din funcţie, în locul său fiind numit gen. Georges Clémenceau, care a reglementat diferendul în favoarea administraţiei româneşti.

În timpul prezenţei trupelor din Hexagon la Lugoj, ziarul „Drapelul” tipărea o ediţie în limba franceză. În aprilie 1919, prin Ordonanţa cu nr. 418/2 a Comandamentului Diviziei 11 Coloniale a Armatei Franceze, privind organizarea administrativă a Banatului, a fost instituită zona franceză în Banat.

Dimitrie Petrescu Tocineanu (născut la Bârlad în 30 I 1893), militar de carieră (participant activ pe frontul celui de-al Doilea Război Balcanic, apoi combatant în Primul Război Mondial, ca ofiţer al armatei române) sosise la Lugoj în martie 1919, ca ataşat pe lângă Divizia 11 Colonială Franceză.

În 1920 s-a căsătorit cu Alma Pop, coristă în Reuniunea Română de Cântări şi Muzică, fiica avocatului lugojean Isidor Pop, fondator şi director al Băncii „Poporul” (pe linie maternă, Alma Pop era nepoata dr. Ioan Maior, vajnic luptător paşoptist, şi a Sidoniei n. Panaiot).

Între 1933 şi 1936 a deţinut funcţia de preşedinte al Societăţii Filarmonice, „societate pe care, de fapt, o conduceam din 1927, de la înfiinţare”. Violonist amator cu disponibilităţi remarcabile, Tocineanu a activat, ani de-a rândul, la pupitrul I al Orchestrei Societăţii Filarmonice lugojene, implicându-se în intensa viaţă muzicală locală și ca devotat membru în cvartetul de coarde al Societăţii.

A căzut eroic pe frontul de răsărit, în 11 februarie 1943, fiindu-i acordat, post-mortem, titlul de Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”. A fost nemurit de Zeno Vancea, care i-a dedicat un Recviem, capodoperă a muzicii liturgice românești.

În 10 iunie 1919, pe Câmpia Libertăţii din Lugoj, în prezenţa a 70.000 de români bănăţeni din judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Torontal, a fost adoptată o moţiune de condamnare a ocupaţiei Banatului de către trupele sârbe, a persecuţiilor la care a fost supusă populaţia şi a pretenţiilor teritoriale ale Serbiei. Au rostit discursuri lt.-col. Vargoz, reprezentantul Franţei, şi prof. Victor Bîrlea.

În 10/23 februarie 1919, pe scena Teatrului Orăşenesc, a avut loc primul concert după Unire al Reuniunii Române de Cântări şi Muzică, dirijate de Ioan Vidu. Au fost interpretate: Mântuire, Marşul libertăţii, Deşteaptă-te, române! şi Negruţa (solişti: Iosif Bireescu şi Octavia Bobora), La Marseillaise, Arie din Puterea destinului de Verdi (solistă: Elisabeta Jurca-Mitar, acompaniată la pian de Maria V. Branişte), Pe sub flori şi Cântă puiul cucului  (T. Brediceanu) şi finalul actului II din De-aş fi rege de Ad. Ch. Adam (solişti: E. Jurca-Mitar, V. Luca şi L. Brădicean).

Cu acest prilej, s-au dat trei reprezentaţii, primul concert fiind dedicat soldaţilor francezi încartiruiţi la Lugoj, comandaţi de colonelul Henri Lemoigne.

În 2 martie 1919 a fost convocată şedinţa Adunării Generale Constituante a Reuniunii Române de Cântări şi Muzică, condusă, în absenţa preşedintelui (Caius Brediceanu), de Alexandru Vasilie (vicepreşedinte), raportul fiind prezentat de Ioan Iorga Burencea.

A fost citită o dare de seamă despre concertele de debut de după Unire, despre participarea corului la solemnităţile organizate cu prilejul prezenţei generalului Berthelot la Lugoj şi a sărbătoririi trupelor franceze staţionate în oraşul de pe malurile Timişului.

Georges Clemenceau

Mai mulți savanţi francezi au tranzitat Lugojul în 19 iunie, printre oamenii de ştiinţă aflându-se şi academicianul Lucien Poincaré (fratele preşedintelui Franţei), vicerectorul Academiei din Paris şi preşedintele Consiliului Universităţii pariziene.

După ceremonia primirii la gară, Societatea Corală „Lira” și Reuniunea Română de Cântări și Muzică au concertat în onoarea oaspeţilor la restaurantul Hotelului „Dacia”. Delegaţia oamenilor de ştiinţă francezi vizitase Universitatea din Bucureşti, ca răspuns la un turneu similar al unor savanţi români.

Din grupul universitarilor francezi făceau parte Ch. Diehl (bizantinolog), D. Berthelot (chimist), J. Bédier (profesor de literatura franceză la Colegiul Franţei), Jonet (fizician), G. Fougères (elenist), Emmanuel de Martonne (geograf), Victor Balthazard (medic) şi Meynal (profesor la Facultatea de Drept din Paris).

Episoadele întâmpinării unor ofiţeri de rang înalt ai armatei franceze au continuat în 27 iunie 1919, când Corul „Lira” şi Reuniunea ortodoxă, condusă de Ioan Vidu, i-au prezentat generalului Franchet d’Esperey, comandantul armatei sudice franceze, un program de cântece patriotice.

În 7 ianuarie 1920, Ştefan Ţiucu (fiul Protopopului unit lugojean I. Ţiucu), student la Facultatea de Medicină din Paris, a expediat o scrisoare redacţiei ziarului „Drapelul”, în care relata despre matineul artistic organizat de Asociaţia Studenţilor Români din Paris, în scopul constituirii unui fond pentru înfiinţarea căminului studenţilor români din capitala Franţei.

Au avut intervenţii solistice studenţii Angela Dimitrescu (canto), Marietta Bârsan-Sadoveanu (recitări), Mihail Munteanu (canto), Vasile Filip (vioară), Laura Zăgănescu (canto), Yonnel de la Odéon (recitări), Elena Pandrescu, E. De Max (actor la „Comedia Franceză”), Nicolae Ochialbi (violoncel, acompaniat de Grigore Alexandrescu).

O delegație alcătuită din personalităţi care participaseră la lucrările celui de-al XIV-lea Congres Internaţional de Agricultură de la Bucureşti (condus de marchizul francez De Vogué şi fostul preşedinte al Austriei, dr. Michael Hainisch) a sosit în vizită la Lugoj, în ziua de 13 iunie 1929.

În grădina Prefecturii a fost organizat un program artistic în onoarea oaspeţilor, cu participarea Corului „Lira”, a Reuniunii Române de Cântări şi Muzică şi a reuniunilor săteşti din Gruni, Balinţ, Satu Mic, Lugojel şi Coştei.

Evenimentul a fost consemnat în periodicul local „Răsunetul”: „Toate corurile s-au produs foarte bine, fiind aplaudate. Laudă se cuvine atât coriştilor, dar mai ales dirigenţilor, pentru instruarea corurilor”.

Referindu-se la impresia produsă asupra oaspeților, autorul articolului nota: „Marchizul De Vogüé, în admiraţia sa, a declarat dlui prefect al judeţului nostru, Ionel Mocioni, că e bine că ţăranul român cultivă nu numai pământul, ci şi arta”.

(3)

Felician Brînzeu și Clubul Francez

De facto, Clubul (Cercul) Francez a activat la Lugoj încă din anul 1923. Constituirea de iure a avut loc în 31 octombrie 1936, prin alcătuirea unui Comitet Director, sub preşedinţia lui Alexandru Bireescu, primarul Lugojului, iar inaugurarea s-a oficiat în 14 noiembrie 1936. Au fost elaborate un statut şi un program de activităţi, stabilindu-se o cotizaţie anuală în cuantum de 100 de lei, care putea fi înlocuită prin donarea unor cărţi în limba franceză cu o valoare echivalentă. Erau acceptate şi donaţii de altă natură, acestea fiind consemnate într-un registru.

Unul din promotorii culturii franceze la Lugoj a fost prof. Felician Brînzeu. Născut la Petroşani în 18 aprilie 1909, a fost un elev eminent al Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, unde a beneficiat de un stipendiu al Fundaţiei „Rudolfine” şi de o bursă de stat, fiind premiat, în clasele I-a şi a II-a gimnaziale, „pentru progres lăudabil la limba română”. Liceul, absolvit la Lugoj (promoţia 1926-1927), apoi cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti i-au desăvârşit profilul intelectual. A fost unul din cei cinci copii ai preotului unit Nicolae Brînzeu (1883, Vulcan – 1962, Lugoj), spirit de o aleasă cultură, care a urcat toate treptele ierarhice ale bisericii greco-catolice, de la cea de preot capelan la cele de prim-notar consistorial, canonic şi prepozit capitular.

După obţinerea licenţei, Felician Brînzeu a trecut cu succes examenul de capacitate, fiind apoi numit, începând cu toamna anului 1935, profesor suplinitor la Gimnaziul „Ion Heliade-Rădulescu” din Bucureşti, în paralel cu activitatea didactică activând şi la Biblioteca Academiei Române. În vara anului 1936 obţine din partea statului francez o bursă de studii la Dijon, iar în toamna anului următor, după ce renunţă la postul de la Academie (pentru laborioasa sa activitate primeşte o scrisoare de mulţumire din partea instituţiei), devine profesor de limba latină şi limba şi literatura română la Liceul Teoretic de Băieţi „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, pe postul rămas vacant prin pensionarea lui Ioan Bistriţeanu. Prin vocaţie şi charismă, Felician Brînzeu va fi mentorul şi modelul unei întregi generaţii de viitori artişti lugojeni. În anul 1942, după ce participă la un curs organizat de Ministerul Propagandei, se înscrie la un concurs pentru obţinerea titlului de lector la o universitate de peste hotare, titlu atribuit de o comisie prezidată de prof. Gheorghe Brătianu, fiind numit profesor la Universitatea din Istanbul. În metropola turcă, Brînzeu desfăşoară o activitate ştiinţifică şi publicistică accentuată: predă cursuri de limba latină şi geografie lingvistică, proiectează editarea unei reviste româno-turce, începe elaborarea unei lucrări de anvergură, Introducere în limba şi literatura română, publică, în limba franceză, Un procédé oriental qui exprime l’approximation ou l’emphase: La réduplication à m – initial, Un poète hermétique: Lucian Blaga şi un studiu de istorie (Vlad l’Empaleur dans la littérature turque), îi tălmăcește în limba turcă, pentru întâia oară, pe I. L. Caragiale și Lucian Blaga.

A trecut la cele veşnice la 24 noiembrie 1949 în citadela de pe ţărmurile Bosforului, unde îşi doarme somnul de veci. Trista veste i-a parvenit tatălui său în condiţii tragice, după aproape doi ani, într-o celulă a închisorii din Sighet, unde fusese transferat, împreună cu alţi clerici greco-catolici (preoţi şi episcopi), deveniţi indezirabili regimului comunist, de la Mânăstirea Căldăruşani, unde avuseseră domiciliu forţat. Dureroasele momente sunt relatate de Nicolae Brînzeu în memoriile sale.

Primele conferinţe au fost prezentate de Felician Brînzeu la Clubul Francez în anul 1935, în compania lui Ferdinand Dionne, membru al misiunii universitare franceze, profesor la Liceul „Coriolan Brediceanu”. Conferinţele susţinute de membrii Clubului Francez aveau o tematică diversă: Clemenceau médicin (dr. Duma), Traductions françaises du poète Eminescu (prof. G. Oprescu), Croisilles de Musset (prof. F. Dionne), Baudelaire et Arghezi (prof. G. Ţepelea). După expunerea materialelor, conferenţiarii purtau discuţii, lecturau presa franceză şi audiau plăci de patefon cu muzică populară din Hexagon. În anul 1935, amfitrionii clubului au pus la dispoziţia celor 100 de membri cataloage cu cărţi în limba franceză (literatură tehnico-ştiinţifică şi beletristică), acestea putând fi comandate şi obţinute la un preţ redus în cadrul Săptămânii Cărţii Franceze, care urma să aibă loc în perioada 1-18 decembrie 1935. În anul 1938, Brînzeu a conferenţiat despre Pierre-Jean de Béranger, la discuţii luând parte G. Ţepelea, C. Zasloţi şi F. Dionne , anul următor (1 mai 1939) despre Moartea în artă, iar în 6 februarie 1940 a vorbit despre Racine.

În 12 februarie 1942, în debutul unui ciclu de conferinţe şi şedinţe literare iniţiate de Asociaţia Profesorilor Secundari din Lugoj, sub egida Clubului Francez (Centrul de Studii Franceze), Brînzeu a susţinut o conferinţă (Pascal penseur), apoi, în 10 martie, o comunicare dedicată comemorării lui Galileo Galilei. Cu prilejul analizei activităţii din anul precedent, 1941 (un ciclu de 20 de conferinţe şi o serie de 5 şedinţe literare, care au constat în lecturarea şi comentarea, în limba franceză, a unor texte celebre din literatura franceză), s-au proiectat câteva manifestări culturale, care urmau să debuteze începând cu 3 noiembrie 1942: conferinţe bilunare, susţinute la Cazinoul Civilo-Militar, iniţierea unor cursuri de limba franceză (avându-l ca protagonist pe prof. R. Papavionne, directorul Clubului), punerea la dispoziţia publicului a fondului de carte şi a periodicelor de limbă franceză de la biblioteca instituţiei. În cadrul ciclului de şedinţe literare, Brînzeu a propus auditoriului două materiale: Cimitirul marin (Paul Valéry) şi Le sous’prefet aux champs (Alphonse Daudet).

Profund ataşat spiritualităţii franceze, Brînzeu a donat bibliotecii Clubului Francez, în anul 1938, suma de 800 de lei, în contextul în care manifestările francofone continuau să ia amploare. Au existat şi alte elemente care au întreţinut efervescenţa mişcării culturale franceze. Astfel, între anii 1921 şi 1948, pe lângă Episcopia Greco-Catolică din Lugoj a funcţionat un internat de băieţi, condus de părintele A. Leandre, membru al Congregaţiei Assompţioniştilor, unde se vorbea în exclusivitate limba franceză, iar la Liceul „Coriolan Brediceanu” s-a constituit Societatea de Lectură „Moliére”, sub auspiciile căreia se organizau periodic aşa-numite „festivaluri franceze” ale elevilor (cântece, scenete şi dansuri franceze), desfăşurate sub coordonarea profesoarei Marie Popescu-Michaud.

Între personalităţile lugojene care au cultivat, de-a lungul timpului, cu abnegaţie valorile spiritualităţii franceze s-au aflat și dr. Aurel E. Peteanu (1887-1961), eminent dascăl, scriitor, publicist, folclorist şi muzician, şi dr. Pius Brînzeu (1911-2002), strălucitul chirurg. În 15 februarie 1935, Ernő Földvári (1918-2007), viitorul pianist şi dirijor al Orchestrei Operei Maghiare din Cluj, aflat în ultimul an de gimnaziu, a dirijat Corul Liceului „Coriolan Brediceanu” (Marseillaise), cu prilejul ceremoniei decorării profesorului Aurel E. Peteanu, din partea guvernului francez, cu ordinul de „Cavaler al Artelor al Academiei Franceze”, iar în 15 mai 1938, la Strasbourg, sub genericul Serbării româneşti „aranjate” de Asociaţia Studenţilor Români Creştini, prezidată de dr. Pius Brînzeu, dedicată comemorării eroilor din Cimitirul „Cronenbourg”, în cadrul festivalului artistic desfăşurat la Conservator, cu concursul Corului Societăţii Studenţilor Români, după conferinţa susţinută de Elena Văcărescu, dr. P. Brînzeu a fost decorat de guvernul francez cu medalia „Souvenir Français”.

Constantin-T. STAN

Be the first to comment

Lasă un răspuns