Încă un titlu de Cetăţean de Onoare: Aura Twarowska

Share Button

Panoplia cu Titluri de Cetăţean de Onoare al Lugojului se va îmbogăţi cu încă unul. Primul titlu de “Cetăţean de Onoare” al Lugojului, din cel de al treilea mandat al primarului Francisc Boldea, îi va reveni Aurei Twarowska. Cea de a opta zi a Festivalului Internațional “Lugoj Clasic” a fost o mare surpriză pentru directoarea festivalului, nimeni alta decât cunoscuta mezzosoprană de talie internaţională, Aura Twarowska.

În cuvântul său, primarul Francisc Boldea a spus că a făcut toate dilegenţele impuse de Regulamentul de acordare a titlului de “Cetăţean de Onoare al Lugojului”, către Consiliul Local Lugoj chiar marţi, 13 iunie. El a spus că a depus acel “laudatio” necesar acordării înaltei distincţii.

Această propunere ar fi trebuit discutată în următoarea şedinţă de consiliu, dar cum următoarea şedinţă este programată a avea loc la data de 6 iulie, iar în regulament se stipulează că timp de 30 de zile propunerea trebuie supusă dezbaterii publice şi apoi votată de consiliu, supunerea la vot se va face în următoarea şedinţă, planificată la data de 31 august. Boldea nu are nicio îndoială că propunerea va fi votată în unanimitate.

Aura Twarowska este un adevărat ambasador cultural al Lugojului, dar şi al ţării, pe meridianele lumii, precum şi un factor activ al dezvoltării culturale a oraşului, dar şi a Banatului. Vădit surprinsă de ştire şi cuprinsă de emoţie, Aura abia şi-a găsit cuvintele pentru a mulţumi pentru această înaltă distincţie.

Aura este cel de-al treilea cetăţean de onoare “făcut” în timpul cât Boldea a fost la “volanul” Primăriei (dar să nu ne grăbim, mai are încă trei ani), după doi mari sportivi lugojeni, campionul mondial la lupte, Simion Popescu şi vicecampiona olimpică de la Londra, la judo, Corina Căprioriu.

Mircea ANGHEL

2

Be the first to comment

Lasă un răspuns