Îngerii coronarieni

Share Button

Așteptam să trecă 1 mai și să merg la medicul de familie să-mi dea un tratament pentru angina pectorală. De vreo săptămână mă durea în piept și nu puteam să merg prea mult sau prea repede, nu aveam suficient aer. Venisem acasă de la Timișoara, pentru că medicul meu de familie era la Reșița.

Spre amiază puteam să fac doar câțiva pași, de la pat, mă sufocam. Mi-am dat seama că mă paște un infarct și am adunat câteva lucruri pentru spital intr-o plăsuță. Am luat a doua nitroglicerină însă durerea, în piept, nu mă lăsa. Se făcuse ora cinci după masă și-mi era tot mai rău. Începuse să-mi amorteasca si mâna stangă.

Am sunat salvarea. Nu voiam să mor în casă singură, am ieșit la poartă, am tras un scaun și m-am așezat pe el. Salvarea nu mai venea. Dau din nou telefon și mi se spune că salvarea va veni de undeva de pe sate, trebuie să mai aștept. Am sunat și la fiul meu să-i spun că merg la spital.

Mi se împleticea limba în gură și vorbeam tare greu. Citisem undeva că, în cazul în care faci un infarct, să tușești tot timpul. In felul acesta masezi inima și o ajuți să funcționeze. Așa am făcut, am tușit tot timpul până a venit salvarea. Începuse și mâna dreaptă să-mi amorțească puțin.

În sfârșit a venit și salvarea. Asistenta mă întreabă de când am durei în piept. La răspunsul meu – de o săptămână, a început să mă certe în loc să se ocupe de mine și să mă încurajeze puțin. Până am ajuns la spital la Reșița mi-a trecut criza, eram năucă, speriată, vorbeam greu.

Mi s-a pus o perfuzie cu furosemid și mi-au luat tensiunea, apoi m-au trimis pe secția de cardiologie să mă vadă medicul specialist. Acesta m-a întrebat ce boli mai am. I-am spus că pe lângă diabet am fost operată – histerectomie totală.

  • Ați făcut chimioterapie?
  • Nu! După jumătate de an am făcut tomografie și rezultatul a fost bun, la fel si după un an, de ce să mai fac chimioterapie?
    Îmi ascultă plămânii și-mi zice:
  • Am impresia că ați făcut ceva la plămâni pentru că n-ați făcut chimioterapie.

Alt cui înfipt în inimă, dar îmi revin repede. Faima de incompetență a multor medici de la Reșița îmi alungă această spaimă. Cu recomandarea să fac o radiografie, sunt trimisă din nou la urgențe. Între timp a sosit și fiul meu căruia-i povestesc părerea cardiologului. Dacă vrei să mori vino la spitalul din Reșița.

  • Mergem la Timișoara, zice copilul meu, si pleacă să vorbească cu medicul de serviciu de la urgențe. Mi se face un bilet cu tratamentul aplicat si plecăm spre Timișoara. Nu mă mai durea nimic, însă eram slăbită. Am ajuns pe la 1 noaptea la serviciul de urgente al Spitalului Județean Timișoara.

Altă lume, incomparabilă cu cea de la Reșița. Mi s-au făcut multe investigații, analize, m-au văzut mai mulți medici, inclusiv cardiologul de serviciu, care a confirmat că am făcut un infarct. Am fost dusă pe secția de reanimare de la Cardiologie unde am stat cu perfuzie toată noaptea pe o canapea pentru că nu erau paturi libere.

După vizita de dimineață s-a eliberat un pat. Șefa de secție, dr. Roșu, îmi spune că trebuie să fac o coronarografie și mă va trimite la Padurea Verde, numai că va trebui să plătesc o parte din investigație dacă aduc bilet de trimitere de la medicul de familie, altfel mă costă 2500 de euro.

Nu eram la curent cu prețurile și practicile medicale din Timișoara. Nu aveam nici bani. Sunt pensionară cu o pensie de 1200 lei. De unde să scot 2500 euro sau și mai puțin, era problemă. Dau telefon la copilul meu, la medicul de familie să fac rost de biletul de trimitere.

A doua zi am avut biletul și la vizita de dimineață dr. Roșu îmi spune că o să-mi facă ieșirea să merg la coronarografie. O întreb dacă primesc salvare să mă transporte. După câteva șușoteli cu medicii care o însoțeau, îmi spune că nu se poate să merg cu salvarea.

Am reținut, din convorbirea lor, că mă trimit la dr. Slovenski. Mi s-a făcut o electrocardiogramă de către un medic tânăr pe care l-am întrebat de ce nu mă trimit la Pădurea Verde pentru coronarografie?
– Acolo n-au substanță de contrast, acesta a fost răspunsul. N-am zis nimic, așa o fi.

Astăzi aș putea sa-I dau un sfat acestui tânăr medic – să iasă din troaca în care se scaldă medici de genul dr. Roșu pentru că ei, tinerii, trebuie să construiască o altă lume, o lume curată, unde părinții, copiii lor să trăiască liniștiți și sănătoși. Sora mea venise să mă ia cu mașina. Îi povestesc ce au hotărât medicii.

– Slovenski?! Acesta e particular și te jupoaie de bani! A vorbit cu soțul ei la telefon și l-a rugat să sune la spitalul de cardiologie de la Pădurea Verde. Între timp am primit biletul de ieșire chiar de la dr. Roșu căreia nu i-am rămas datoare. A întrebat-o pe sora mea dacă știe unde să mă ducă.

  • Da, la spitalul de la Pădurea Verde, zice sora mea.
  • Nuuuu! La Clinica Prezident, de lângă gară, la dr. Slovenski, si scoate o hârtie pe care scrie adresa. Sora mea nu a zis nimic, a luat hârtia, biletul de ieșire și cu mine în căruț am coborât în curtea spitalului.

Aici am stat pe o bancă pâna ea a vorbit din nou cu soțul ei, care între timp vorbise la Pădurea Verde cu șeful spitalului, povestindu-i ce se întâmplă cu mine, unde vrea să mă trimită dr. Roșu. O cunoșteau cei de la Pădurea Verde, știau că nu trimite bolnavii unde au dreptul să fie tratați fară bani, prin casa de asigurări. Ea trimetea bolnavii la prietenul ei Slovenski, cu care, probabil, avea o înțelegere.

Câtă nedreptate ne poate face o asemenea ființă de la care aștepți binele și ai încredere în ea. Sigur, nu este prima oară când procedează așa, și toată lumea tace! Oare nu există o lege prin care să fie condamnată asemenea atitudine a unui medic?

După mine a mai trimis o femeie pentru coronarografie tot la dr. Slovenski, nicidecum la Pădurea Verde. Am vorbit cu ea la telefon și mi-a spus că pentru o zi de internare a plătit trei sute și ceva de lei. Ce pensie trebuie să avem noi să ne permitem asemenea tratamente?

Am primit confirmarea că putem merge la Pădurea Verde fără probleme. Aici din nou analize și câteva investigații care au confirmat că voi face, în acea zi, un nou infarct dacă nu se intervine urgent pe o coronară. Am fost urcată pe o targă și dusă la terapie intensivă. Am avut impresia că am intrat în iad.

O sală lungă, plină cu paturi în care bolnavii erau complet dezbrăcați. Ici și colo câte unul cu pijamaua pe el. Și eu eram goală sub cersaful alb. Vaiete, gemete, forfotă, agitație… Personalul, în halate albe sau verzi, umbla de la pat la pat ca furnicile.

Și de patul meu s-a apropiat o fată tânără și frumoasă în halat alb. O vedeam ca pe un înger și mă întrebam dacă ea mă va salva. Mi-a pus câteva întrebări, după care mi-a spus că voi fi dusă în sala de operație pentru coronarografie și, dacă trebuie, o să mi se pună un stent, să nu-mi fie frică, nu doare nimic.

A venit o infirmieră și m-a dus în sală. Eu știam că nu mă doare nimic, dar m-a durut în piept când mi-au băgat stentul. Nu mai țin minte dacă îngerul care a venit la patul meu, în terapie intensivă, era cel care mă opera, dar tot o femeie era cu masca pe față. Vocea ei blândă căuta să mă liniștească.

În sfârșit s-a terminat și m-au dus înapoi în reanimare. Din când în când venea un alt înger să vadă cum mă simt, o infirmieră m-a îmbrăcat cu bluza de la pajama. A doua zi m-am ridicat mai sus pe perină și puteam să privesc în jur. Mulți tineri, medici rezidenți probabil, mișunau printre paturi vorbind cu bolnavii sau luându-le tensiunea ori făcându-le electrocardiograma.

A venit și îngerul care m-a operat, aflasem și cum o cheamă – Mihaela Gheorghiu. Era blondă cu ochii căprui și vocea caldă așa cum o auzisem în sala de operație. Ea mi-a prelungit, poate, capătul firului acestei vieți și cine știe câte fire sunt mai lungi datorită acestui înger coronarian.

Nu mai văzusem o asemenea atmosferă într-un spital din România. Iad sau rai, aici primeai încă o porție de viață datorită acestor îngeri care te vegheau sau te tratau. Obisnuită să dau ciubuc celor care mă îngrijesc, am încercat și aici, iar surpriza mea a fost neasteptată – nu mi-a primit nimeni nimic.

Poate n-au primit de la mine sau n-am știut eu cum să procedez să primească sau într-adevăr aceștia sunt niște îngeri care nu vor decât să-și facă datoria. Nu sunt împăcată cu mine și vreau să fac nemuritor chipul îngerului coronarian care mi-a prelungit firul vieții. Am să-l pictez , măcar așa voi putea să-i mulțumesc .

Elena HĂBĂȘESCU

12

Be the first to comment

Lasă un răspuns