Ingredientele secrete ale unui business online de succes

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Dezvoltarea unui business nu este deloc o misiune ușoară. Nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării, iar în acest sens implementarea unei strategii pentru a crește afacerea este o necesitate. Ce trebuie să cuprindă această strategie și cum trebuie să fie adaptată unui business online?

Ne răspund experții de la E-Advertising, una dintre cele mai importante agenții de marketing digital la nivel național.

Studiu cu privire la piața online

Primul pas ce trebuie făcut atunci când se dorește dezvoltarea unui business în zona de online este să se facă o analiză cu privire la nivelul domeniului de activitate respectiv, în acest mediu.

Aici intră posibilitatea de educare a pieței dacă produsul sau serviciul oferit reprezintă o noutate, prezența concurenței și găsirea unor detalii ce vor face diferența, respectiv adaptarea la nevoile pe care le au potențialii clienți.

Dezvoltarea unui site

Realizarea unui site trebuie să se facă cu mare atenție.

Pentru a înțelege cât mai bine cum trebuie să arate, Ciprian Ţolescu, Manager Departament Programare E-Advertising, ne va împărtăși câteva sfaturi:

„Website-ul trebuie să fie astfel realizat încât vizitatorii să aibă parte de o experiență cât mai plăcută și utilă. În acest sens, buna organizare este principiul ce nu trebuie să lipsească pentru ca navigarea să se desfășoare rapid, iar găsirea informațiilor să fie făcută cu ușurință. Indiferent dacă este un site de prezentare sau un magazin online, elementele de design trebuie să reflecte ideile și imaginea firmei, să prezinte unicitate și să ofere un impact vizual cât mai plăcut.”

Realizarea unui conținut de calitate

Un site ce arată impecabil din punct de vedere estetic și care este bine structurat nu este îndeajuns. Acesta trebuie să conțină, de asemenea, informații utile și relevante pentru clienți.

„Orice vizitator de pe site trebuie să fie considerat un potențial client, astfel încât acesta trebuie să înțeleagă ceea ce se regăsește acolo, fiecare secțiune să prezinte un mesaj clar, descrierea produselor să se facă pe înțelesul tuturor, iar beneficiile pe care le pot avea să fie aduse la cunoștință. Furnizarea unor informații despre preț, condiții de cumpărare sau livrare, garanția oferită, precum și datele de contact nu trebuie să lipsească.” ne-a sugerat Cătălin Șotropa, Manager Departament Content Writing.

Marketing online

După ce bazele afacerii au fost create, urmează una dintre cele mai importante etape ale acestei strategii, cea de a crește vizibilitatea pe o piață în care concurența devine din ce în ce mai acerbă.

Te vei întreba probabil ce face diferența între un site din primele rezultate afișate de către un motor de căutare și unul de pe poziții inferioare?

Află că acest proces nu este ceva aleatoriu, ci este foarte atent măsurat și analizat de către un algoritm implementat și al cărui scop este de a afișa cele mai relevante rezultate.

De ce este important să fii în topul rezultatelor și cum se poate face acest lucru? Ne răspunde Eugen Șotropa, CEO E-Advertising:

„Vizibilitatea crescută este principalul factor de creștere a vânzărilor în acest mediu. Cu privire la acest aspect, este important de cunoscut faptul că traficul cel mai ridicat este îndreptat spre rezultatele afișate pe prima pagină a unui motor de căutare.

Cum poți domina topul motoarelor de căutare? Răspunsul este unul singur: OPTIMIZARE. Anul trecut am lansat și o carte SEO, intitulată „Domină topul motoarelor de căutare”, fiind de altfel prima carte de acest gen scrisă de autori români și care este perfectă pentru cei care doresc să intre în detaliile acestui proces.”

În paralel cu procesul de optimizare, ce include proceduri On-Page și Off-Page, folosirea de cuvinte-cheie adaptate statisticilor ce țin de căutări, linkbuilding și altele, folosirea rețelelor de socializare, a blogurilor și a presei este, de asemenea, un MUST-DO.

Pentru toate aceste aspecte, specialiștii de la E-Advertising își oferă serviciile, ba mai mult decât atât, oferă un audit SEO gratuit și consultanță oricui dorește să afle cum poate îmbunătăți un site. Mai multe informații se pot afla accesând următarele date de contact:

E-Advertising
Str. Mărășești, nr. 18, etaj 1, Suceava
Orar: Luni – Vineri, între orele 08:00 – 17:00
Telefon: 0732 941 354
E-mail: office@e-advertising.co

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.