Inițiativă inedită Yves Rocher pentru copii „Acționăm împreună pentru a crește oameni mari – Atelierul de Grădinărit”

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Sâmbătă, 14 iulie 2018, începând cu ora 10, în Parcul Copiilor din Lugoj, strada Ion Creangă, a avut loc o acţiune inedită în cadrul evenimentul „Acționăm împreună pentru a crește oameni mari!”, iniţiat de Botanical Beauty Events.

Invitația a fost lansată de echipa Clubului Yves Rocher:

„Dragi mămici, ne dorim să le oferim copiilor momente de bucurie pură şi amintiri valoroase. Natura este pentru copii o lume a basmelor şi o continuă sursă de inspiraţie. Ne-am gândit să facem din natură o poveste cu farmec. „Flori de Povesteʺ este atelierul în care vă propunem să petreceţi un timp special alături de copilul dumneavoastră, sădind delicatele seminţe de nalbă şi ascultând Poveştile Plăntuţelor.

Și pentru că 14 iulie este și pentru copilul din noi, te invităm să îl redescoperi! Indiferent de vârsta pe care o ai, te provocăm și pe tine să descoperi puterea activilor vegetali și cum poți să redai înapoi naturii ceea ce ea ne oferă! În calitate de botanist, cultivator, producător și distribuitor, Yves Rocher este unica marcă de produse cosmetice care controlează și coordonează toate etapele ciclului de viață al produselor sale, de la plantă până la acțiunea asupra pielii”.

La eveniment au fost prezenţi părinţi cu copii de vârste diferite, copiii implicându-se cu mult interes în acţiunea de grădinărit, într-o ambianţă foarte plăcută, având parte de experienţe distractive, dar şi pline de învăţături. Există o potrivire perfectă între nevoile copiilor şi abilităţile care se dezvoltă prin activitatea de grădinărit, pentru că în acest mod copiii înţeleg ciclul vieţii, precum şi ideea de responsabilitate, îngrijire, independenţă şi grijă faţă de mediu. Implicarea copiilor în aceste activităţi de plantare produce reacţii pozitive, pentru că aceştia vor conştientiza sursa hranei, precum şi importanţa mediului pentru viaţă.

„Atelierul de Grădinărit a avut scopul de a insufla copiilor dragostea faţă de natură. Ne dorim să îi învăţăm să iubească plantele şi să înveţe să le crească singuri. Alături de colege, am plantat cu ei seminţe de roşii, busuioc, ardei, în ghivece ecologice, astfel încât să realizeze importanţa protejării mediului şi cum evoluează plantele. Acţiunile în care redăm naturii înapoi ceea ce ea ne oferă vor continua în Lugoj şi în luna august 2018. Clubul Yves Rocher şi-a propus să creştem împreună oameni mai frumoşi!”, a declarat pentru Actualitatea, Alina Muntean, manager de vânzări Yves Rocher Romania.

Estera CIMPONERIU

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.