Însemnări pe marginea unei plăci

Share Button
Motto:
Trăiesc cu moartea în concubinaj. O mai înşel câteodată/ cu o iubire îndreptată spre tine.
Asta doar până atunci/ când mă voi uni cu ea aşa…legitim.

Atunci când ne desprindem din ţărâna din care cu toţii ne tragem, ne logodim cu moartea. Bucuria noastră este estompată de această realitate tragică, realitate care ne va urmări pe toată durata pâlpâirii noastre pe acest pământ. Este ca o sabie a lui Damocles. Ameninţătoare.

Pentru că oricând poate să ne întrerupă „lungul drum al zilei către noapte” şi să ne îndrepte paşii spre lumea de dincolo. Putem să facem ca ea să dispară? Putem să facem o eschivă în faţa acestei dureroase realităţi? Hotărât lucru, nu! Pentru simplul motiv că „aşa ne este datul”.

Rădăcinile fiinţei umane sunt adâncite în divinitate, în Dumnezeu, deoarece fiinţa umană constituie chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, spunea teologul Dumitru Popescu. Dar, într-una din zile, care poate să fie mai aproape sau mai departe, trebuie să ne întoarcem în ţărâna din care am venit.

Ce rămâne în urma noastră? Aceste rădăcini bine ancorate în Dumnezeu. Am convingerea că prietenul şi colegul nostru Mircea Constantin Buiciuc, care ar fi împlinit, la data de 22 mai 2018, vârsta de 67 de ani,  cel care a fost mângâiat de clipa cea repede la 3 ianuarie 2012, mutându-se într-un astru, a rămas în inimile şi sufletele la fel de nobile cum au fost inima și sufletul lui.

Prietenii săi și colegii care nu l-au uitat vă invită să luaţi parte, marţi, 22 mai 2018, ora 12, la dezvelirea şi sfinţirea „Plăcii comemorative” dedicată lui, amplasată pe fațada imobilului din str. Ioan Huniade nr. 8.

Sunt aşteptaţi să participe prietenii, colegii de vise şi de scriitură, dar şi alţi lugojeni care l-au iubit. În amintirea celui dispărut prematur, dedic aceste versuri scrise de Vasile Voiculescu:

“Mereu cerşim vieţii ani mulţi, aşa-n neştire
ne răzvrătim, ne plângem de piericiunea noastră.
Şi-ncă nu-nţelegem căci fără de iubire
se vestejeşte timpu-n noi ca floarea-n glastră.”

Mircea ANGHEL

1729

1 Comment

  1. Mereu cersim vietii ani multi. Si’n nestirene razvratim, Si plangem a noastra pieire. Si nu’ntelegem inca !ca fara iubire, Se vestejeste’n noi timpul, Asemenea florii in glastra.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.