La 13 ani, Marinela cântăreşte doar 15 kg şi măsoară 107 cm

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Marinela Canuţă, în vârstă de 13 ani, măsoară numai 107 cm şi este uşoară ca un fulg – 15 kg. Este nevoită să poarte haine largi, astfel încât restul copiilor de la şcoală şi de pe stradă să nu-i observe scolioza severă.

Malformaţia coloanei vertebrale i-a atrofiat plămânii, iar în lipsa unei operaţii, poate ajunge la insuficienţă cardiacă. De altfel, în urma unui consult, medicii au descoperit că Marinela are şi o malformaţie gravă la inimă. Din fericire, ultima problemă a fost rezolvată, fiind operată cu succes de domnul dr. Mircea Cotul, însă fata trebuie să fie operată urgent la coloană pentru a putea avea o viaţă normală. Intervenţia costă 25.000 de euro, din care mai au rămas de plătit doar 1.000 de euro, restul banilor fiind strânşi deja datorită oamenilor cu suflet.

“După un lung şir de analize şi investigaţii medicale amănunţite, doctorii ne-au spus că îngeraşul nostru suferă de o malformaţie complexă de coloană toraco-lombară şi cutie toracică, o scolioză de 114 grade, care se încadrează în categoria malformaţiilor foarte grave. Pentru corectarea coloanei este necesară o intervenţie chirurgicală complexă, precum şi montarea unor şuruburi care vor fi reglate pe măsură ce Marinela creşte. Toate acestea costă 25.000 de euro, însă datorită generozităţii românilor, am reuşit să strângem deja 24.000 de euro. Operaţia va fi efectuată de domnul doctor Alexandru Thiery, în care ne-am pus toate speranţele. Vrem să ne vedem fetiţa sănătoasă, este tot ce ne mai putem dori de la această viaţă”, declară mama fetiţei.

marinela-canuta-1aCum o putem ajuta pe Marinela?

Cine vrea să îi ofere Marinelei o mână de ajutor, poate trimite SMS de 2 euro la 8832, cu textul “Marinela”. Fiecare mesaj trimis înseamnă o şansă în plus pentru sănătatea şi viitorul fetiţei. De asemenea, donaţiile pot fi făcute şi online, pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/marinela-canuta/, prin transfer bancar, în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEUR CRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari) sau prin redirecţionarea a 20% din impozitul pe profit datorat de companii.

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 150 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 955.000 de Euro şi peste 167.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS.

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.