La o ceaşcă de cafea cu… Gheorghe Nacov, Consul Onorific al Bulgariei pe lângă Consulatul din Timişoara

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

„Eu sunt cetăţean bulgar şi cetăţean român.
Dar înainte de toate, sunt un bulgar bănăţean,
născut, crescut, care locuieşte în Banatul său, atât de drag”

– Vorbiţi-ne, vă rugăm, despre istoricul prezenţei bulgarilor în România, dar în special în Banat, unde vieţuieşte, după ştiinţa mea, o puternică comunitate bulgară.

– Comunitatea bulgară din Banat s-a format în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, fiind urmarea directă a unei răscoale împotriva Imperiului Otoman, pe care au declanşat-o bulgarii catolici. În general, bulgarii sunt un neam ortodox, ca şi românii, dar, ca la mai toate popoarele, există şi comuniţăţi de alte confesiuni.

Noi, întotdeauna, am fost bulgari catolici. În vestul Bulgariei exista un orăşel, numit Ciprovţi (Ciproveţ), care, în secolul al XVII-lea, era practic capitala bulgarilor catolici. În această perioadă începe renaşterea bul-gară, cu bunicii noştri, cu bulgarii catolici, pentru că prima carte tipărită în limba bulgară a aparţinut episcopului romano-catolic Filip Stanislavov, al cărui nepot, Nicola Stanislavici, este ctitorul Domului Catolic din Timişoara, construit în secolul al XVIII-lea. Aşa cum spuneam mai sus, în acest timp începe renaşterea bulgară, cu bulgarii catolici, cu învăţaţii lor.

Este scrisă prima istorie a Bulgariei de către un alt episcop romano-catolic, Peter Bog-dan Bakşev. Manuscrisul întreg a fost des-coperit recent, la Veneţia. Întâmplarea fa-ce că a doua carte despre istoria Bulgariei a fost scrisă la Vinţul de Jos, pe atunci numindu-se Alvincz. Autorul se pare că provenea tot din comunitatea bulgarilor catolici, aceasta fiind tipărită  în secolul al XVIII-lea, mai exact în anul 1761, la Mânăstirea Congregaţiei Franciscane de la Deva.

Tradiţia romano-catolică era foarte dezvoltată în sânul comunităţii noastre, motiv pentru care împăratul Leopold a trimis o scrisoare adresată străbunilor noştri, în care îi îndemna să se ridice îm-potriva otomanilor asupritori, pentru că el îi va ajuta la eliberarea Bulgariei. Răscoala a pornit în anul 1688, dar ajutorul promis a întârziat să vină, astfel că ea a fost înăbuşită.

Supravieţuitorii s-au stabilit lângă Craiova, unde au fost foarte bine primiţi de către Constantin Brâncoveanu, amintirea acestuia rămânând încă vie în rândurile bulgarilor din Banat. Din câte cunosc eu, la Biserica din Vinga, ar trebui să se găsească originalul Privilegiilor da-te de către Domnitorul român, bulgarilor din Banat. În acest timp, s-a tot aş-teptat eliberarea Bulgariei.

Luptele au continuat. Tratatul de pace a fost semnat mult mai târziu, în 1737. În acel moment, Oltenia, unde erau stabiliţi bulgari, revine Imperiului Otoman, aşa că bulgarii nu mai puteau să rămână în Oltenia, dar nici să se întoarcă în Bulgaria, aşa că li s-au acordat două locuri pentru colonizare în Banat: Vinga şi Dudeştii Vechi, unde bul-garii s-au stabilit în 1738.

Din fericire, în Dudeştii Vechi a rămas cea mai puternică şi numeroasă comunitate bulgară din România, care numără 2400-2500 de bulgari. La Vinga mai sunt doar câteva sute. În cei 300 de ani, am devenit bulgari bănăţeni. Şi cele două noţiuni nu pot fi separate. Ne mândrim cu faptul că suntem bulgari, dar şi că suntem bănăţeni. Banatul a avut, evident, o influenţă pozitivă asupra noastră. Banatul ne-a priit, s-au format noi comunităţi bulgare. De pildă Breştea, Deta, Denta, Sânnicolau Mare, Timişoara, Arad (chiar şi în Serbia).

 – Cum vă tratează oficialităţile române? Vă simţiţi „marginalizaţi” pe undeva?

– Nu, dimpotrivă. Ne simţim protejaţi, lucru prevăzut şi în Constituţia României. Avem constituită Uniunea Bulgarilor din Banat-România, cu toate că nu suntem în cea mai bună fază a noastră, pentru că Guvernul, prin Hotărârea nr. 9955, dată în anul 2008,  ne consideră a fi de „notorietate publică.”

Cu toate acestea, beneficiem de subvenţii de la Secretariatul de Stat, subvenţii pe care le distribuim şi bulgarilor din alte zone din ţară. Avem deputatul nostru în Parlamentul României, lucru consfinţit atât în Constituţie, cât şi în Legea Electorală. Este o politică înţeleaptă dusă de România, pentru că şi mottoul UE, este „unitate în diversitate”.

Consider că ar fi o mare pierdere pentru ambele părţi, dispariţia unei vechi comunităţi, că pentru Bulgaria suntem un fel de „jurassic park”, unde lingviştii studiază un dialect vorbit de peste 300 de ani, susţinând chiar şi teze de doctorat pe această temă. Acasă vorbim numai bulgăreşte, în dialect bănăţean. Ca o curiozitate, este singura comunitate ca-re foloseşte alfabetul latin, renunţând la scrierea chirilică.

Aceasta s-a întâmplat încă din secolul al XIX-lea. La Liceul Sfin-ţii Kiril şi Metodiu, din Dudeştii Vechi, se predă în limba bulgară. Ce mai? Avem toate drepturile care ni se cuvin, asigurate (şi) de Guvern: publicaţii în bulgară, ca de exemplu revista Gândul literar, ziarul cu apariţie bilunară Glasul nostru, care apar din 1990 încoace, emisiuni radio-tv, ansambluri artistice, coruri.

Suntem foarte legaţi de biserica greco-catolică, căreia îi datorăm foarte mult. Fără ea, ne-am fi pierdut, cel puţin limba şi identitatea naţională. Am avut tot timpul publicaţii în limba bulgară, chiar şi în perioada interbelică. Nu am avut probleme nici pe vremea comunismului.  

 – În încheierea interviului nostru aş vrea să ne spuneţi câte ceva despre omul Gheorghe Nacov, dar şi despre consulul onorific al Bulgariei de pe lângă Consulatul Bulgariei la Timişoara.

– Am 47 de ani. Căsătorit din 1997, cu fosta mea colegă de grupă de la… grădiniţă, şcoală generală şi facultate. Amândoi am absolvit Universitatea din Sofia, eu dreptul, ea filologia, devenind profesoară de limba şi literatură bulgară, la Liceul Teoretic „Sfinţii Kiril şi Metodiu” din Dudeştii Vechi.

În prezent, sunt consilierul juridic al Uniunii Bulgarilor din Banat. Avem doi copii, Ghiorghi, 19 ani şi o fată de 14 ani, care se numeşte Francisca, ambii  elevi la liceul din Dudeştii Vechi, unde şi locuim. Eu provin dintr-o familie mixtă, mama româncă, tata bulgar. Am fost crescut ca şi bulgar, ceea ce mă şi consider a fi.

În ceea ce priveşte activitatea consulară, pot să vă spun că se simţea tot mai acut nevoia unui consulat la Timişoara, fapt care s-a şi întâmplat, la iniţiativa Ambasadei Republicii Bulgaria de la Bucureşti, în aprilie 2011. Atunci am fost numit consul onorific al Bulgariei la Timişoara. Recent, mi-a fost prelungit mandatul de consul onorific.

De curând am reuşit să obţin toate aprobările necesare, atât din partea română, cât şi din cea bulgară, pentru func-ţionarea unui lectorat de limbă şi civilizaţie bulgară, în cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Este o remarcabilă reuşită pentru ambele ţări, care merg cot la cot în UE, având relaţii foarte strânse pe plan economic, dar şi  cultural. Timişoara este cel mai mare oraş consular din ţară.

Aici funcţionează 18 consulate, două generale, cel al Germaniei, Serbiei, şi 16 onorifice.  Banatul merită această onoare cu prisosinţă! Aş dori să mulţumesc tuturor autorităţilor, dar în mod special medicilor de la Spitalul Judeţean Timişoara, unde cetăţenii bulgari, victime ale unor nedorite accidente de circulaţie, sunt trataţi în mod exemplar, medicii români făcând ade-vărate minuni, pentru a le salva vieţile.

Pentru mine, Timişoara este o Uniune Europeană în miniatură. Mă gândesc la anii mei de liceu, petrecuţi la Sânnicolau Mare, unde aveam colegi de clasă români, unguri, şvabi, bulgari, romi, sârbi şi slovaci şi trăiam într-o armonie exemplară. Eu sunt cetăţean bulgar şi cetăţean român. Dar înainte de toate sunt un bulgar bănăţean, născut, crescut, care locuieşte în Banatul său atât de drag.

Interviu realizat de Mircea ANGHEL

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.