Lugojenii au alergat la prima ediție a competiției Timișoara City Marathon 2017

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

La prima ediție a concursului de alergare Timișoara City Marathon, care a avut loc în Timișoara, în data de 29 octombrie 2017, lugojenii au participat la secțiunile de cros Poarta Forforosa 10,6  km, Semimaratonul Eugen de Savoya 21 km și Maratonul Cavalerii Cetății de 42,2 km.

Echipa din Lugoj a fost formată din Ionuț Măran, care a câștigat locul I la proba de maraton de 42,2 km cu timpul de 2:42 minute,  Daniela Toth, Adriana Zubac, Alexandru Szilagy, George Leonti și Virgil Mihalache.

„La acest concurs am fost abordat de alți concurenți care au participat la prima ediție Alerg în natură pe Dealul Viilor din Lugoj, competiție care a lăsat o impresie foarte bună participanților, deoarece am primit mulțumiri pentru realizarea evenimentului, prin faptul că a fost conceput pe un traseu cu peisaje memorabile, pentru o cauză nobilă, toți participanții susținând că a fost un concurs reușit”, a declarat Alexandru Szilagy, inițiatorul Concursului Alerg în natură.

„Câteva sute de alergători au venit la startul curselor Timișoara City Marathon. Dintre ei, primii care au ajuns la start au urcat pe podiumul evenimentului. Îi felicităm încă o dată, și aici. La fel cum, tot aici, îi felicităm încă o dată pe toți cei care au finalizat cursele la care s-au înscris. Tinerețea poate fi veșnică în spiritul nostru! Am încheiat prima ediție Timișoara City Marathon 2017. Am avut emoții, ne-am dat silința, am mai greșit pe alocuri, dar cel mai important este că ați fost alături de noi, ați spus DA invitației noastre și ne-ați ajutat. Vă mulțumim! Le mulțumim voluntarilor, le mulțumim sponsorilor și partenerilor, tuturor celor care au pus umărul pentru ca Timișoara City Marathon să existe. Ne revedem în 2018!” – au declarat organizatorii competiției Timișoara City Marathon – 2017.

Alergatul  oferă numeroase beneficii pentru organism, de la îmbunătățirea sănătații cardiovasculare, până la menținerea unei greutăți corporale optime. Joggingul solicită sistemul osos și muscular suficient de mult încât sa le mențină în formă.

Acest tip de exercițiu aerobic este asociat de către oamenii de știință, mai nou, cu o speranță de viață mai mare cu cel puțin 3 ani. Doar 5-10 minute pe zi de alergat într-un ritm moderat, ajută la prelungirea duratei de viață, au descoperit cercetătorii Universității de Stat din Iowa, Statele Unite ale Americii . Iar beneficiile acestei forme de mișcare se reflectă nu doar în longevitate, ci și în calitatea vieții de care se bucură persoanele active.

Alergatul este și o formă excelentă de eliminare a tensiunii acumulate din pricina stresului cotidian. Joggingul pe distanțe lungi ajută și la tratarea durerilor de cap survenite pe fond nervos, susțin specialiștii. În plus, aceasta forma de mișcare întăreste sistemul imunitar.

Alergatul regulat a devenit o alternativa terapeutică pentru primele stadii ale osteoporozei, diabetului și hipertensiunii arteriale. Joggingul reduce riscul producerii unui infarct miocardic, îmbunătățind elasticitatea arterelor și reducând presiunea arterială.

Alergatul antrenează mintea la fel de mult ca trupul. Ambiția de depăsire a obstacolelor, îmbunătățirea puterii de concentrare și stimularea nevoii de autodepășire sunt beneficii psihologice foarte importante oferite de jogging.

Joggingul declanșează eliberarea endorfinelor, hormonii responsabili cu instalarea unei senzații accentuate de euforie. Astfel, alergatul favorizează și îmbunătățirea stării de spirit. De altfel, aceasta formă de mișcare a fost folosită ani la rând pentru tratarea dependențelor diverse și chiar a depresiei. Joggingul ajută la concentrarea într-o nouă direcție, respectiv la distragerea atenției de la tristețe sau o dependență.

Estera CIMPONERIU

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.