Maestrul Silviu Orăvitzan, printre laureații ediției 2018 – Gala Premiilor UVT

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Onestitatea, profesionalismul și respectul reciproc sunt baze sănătoase pentru orice instituție, cu atât mai mult pentru o universitate, resursa umană fiind cel mai de preț activ al său. Universitatea de Vest din Timișoara a înțeles acest lucru și investește timp și resurse în susținerea membrilor săi, conștientă fiind că prestigiul ei depinde într-o foarte mare măsură de aceștia. Astfel, instituția a organizat seara trecută ediția cu numărul IV a Galei Premiilor UVT, eveniment în cadrul căruia a oferit un număr de 10 premii celor care au contribuit în mod considerabil la dezvoltarea comunității academice.

La UVT recunoaștem meritele oamenilor care ne fac cinste, care ne sprijină eforturile și simt că pot contribui activ la viața Universității. Fiecare dintre noi, deși suntem mici piese care fac întreg angrenajul instituției să funcționeze, contăm, iar succesul fiecăruia este privit ca un imbold pentru toți ceilalți, de a se mobiliza, de a prinde curaj și de a munci mai mult, pentru a obține propriul succes, toate cu sprijinul instituțional al UVT. Gala Premiilor Universității de Vest din Timișoara, aflată la a patra ediție, este modul în care le mulțumim celor ce au performat în anul care a trecut”, a spus rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

S-au decernat șase premii în domeniile științelor, artelor și sportului, două premii pentru contribuția la implementarea politicilor Universității de Vest și două pentru contribuția la creșterea prestigiului UVT în plan național și internațional. Aceste premii poartă numele unor personalități care au marcat istoria Universității, aducându-și aportul la dezvoltarea culturii academice în partea de vest a țării. Astfel, acordarea lor este o dublă recunoaștere a meritelor – ale celor care dau numele premiilor, pe de o parte, și ale celor cărora li se decernează, pe de alta.

Premiul „Mircea ZĂGĂNESCU” pentru Științele Naturii
Laureat: Conf. dr. Paul Grӑvilӑ

Premiul „Mihail GHERMĂNESCU” pentru Matematică și Informatică
Laureat: Conf. dr. Marc Eduard Frȋncu

Premiul „Gabriela COLŢESCU” pentru Științe Sociale și Politice
Laureat: Lect. dr. Paul Sârbescu

Premiul „Dumitru MAREŞ” pentru Drept și Științe Economice
Laureat: Prof. dr. Bogdan Dima

Premiul „Eugen TODORAN” pentru Științe Umaniste
Laureat: Conf. dr. Claudiu Arieșan

Premiul „Aurel BREILEAN” pentru Arte și Sport
Laureat: Conf. dr. Cristian Daniel Sida

Premiul „Ioan CUREA” pentru Activitatea desfășurată în UVT
Laureat: Gabriela Corb

Premiul „Sever BOCU” pentru Implicare Civică și Socială
Laureat:
– ANOSR – Alianța Naționalӑ a Organizațiilor Studențești din România
– Societatea Timișoara

Premiul „Studentul Anului”
Laureat: Mihnea Florin Vîlceanu

Premiul „Alumnus”
Laureat: Silviu Orăvitzan

Gala Premiilor UVT a fost atât despre prezent și viitor, cât și despre trecut. În cadrul evenimentului au fost premiați și profesorii seniori ai Universității, pentru aportul lor în creșterea valorii academice, didactice și de cercetare:

Lect. univ. dr. Hariton FLOREA            Facultatea de Arte și Design
Prof. univ. dr. Ionel CIUCANU            Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie
Prof. univ. dr. Leonora CACIUC          Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor
Lect. univ. dr. Mihai Adrian STAN      Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor
Prof. univ. dr. Sorinel VOICU               Facultatea de Educație Fizică și Sport
Conf. univ. dr. Alexandru RUJA          Facultatea de Litere, Istorie și Teologie
Prof. univ. dr. Richard ȘARDU             Facultatea de Litere, Istorie și Teologie
Prof. univ. dr. Felician ROȘCA             Facultatea de Muzică și Teatru
Prof. univ. dr. Ion DUMITRU               Facultatea de Sociologie și Psihologie
Conf. univ. dr. Ioan PĂȘCUȚĂ             Facultatea de Sociologie și Psihologie
Prof. univ. dr. Lucică IANCU                 Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării

Programul artistic a fost susținut în întregime de către Facultatea de Muzică și Teatru, spectacolul extraordinar completând experiența de înaltă ținută a Galei.

Trofeul acordat este un rezultat al colaborării artiștilor profesori de la specializările Ceramică și Grafică din cadrul Facultății de Arte și Design. Forma acestuia urmează conturul unui pisc, inducând ideea ascensiunii, înălțării, performanței și a durabilității. Prin forma sa prismatică, stabilă, trofeul sugerează, totodată, puterea, putere a cunoașterii, a spiritului.

Evenimentul a avut loc la Teatrul Național Timișoara, reunind aproximativ 600 de membri ai Universității și reprezentanți ai comunității locale.

AL PRESS

Despre admin 6576 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.