Massy, tânărul designer lugojean, revine cu o nouă colaborare internaţională

Share Button

După ce a colaborat cu AYYAN, o cântăreaţă din Dubai, Massy, cunoscutul designer lugojean, revine în forţă cu o nouă colaborare internaţională.

Cunoscut pentru superhituri ca “Laugh until you cry”, „Can’t let go” sau  „Lullaby”, starul australian Faydee a colaborat cu tânărul lugojean pentru cel mai nou album al său.

„Faydee a venit pentru câteva concerte în cluburile din România şi a fost şi la ProFM, unde PR-ul meu i-a arătat ideea care i-a plăcut foarte mult şi aia a fost”, spune Massy cu zâmbetul pe buze.

„Iniţial coperta era doar pentru un single, o piesă de pe album, dar el a ales să o folosească la tot albumul. E un pas important”, a mai explicat Cristea.

„Sunt foarte entuziasmat de lansarea noului videoclip, dar mai ales a EP-ului „Legendary”, acesta fiind al doilea EP din cariera mea, după „Unbreakable”. Sper ca fanii mei din România să asculte cu plăcere toate piesele aflate pe el. Mă bucură totodată faptul că „Legendary” e deja difuzată pe radiourile din România încă dinainte de lansarea oficială, ceea ce nu poate să însemne decât că are potențial să devină hit”, a declarat Faydee.

Fady Fatrouni, născut la 2 februarie 1987, în Sydney, Australia, cunoscut după numele de scenă Faydee, este un cântăreț și compozitor de muzică R&B, dance și pop australian de origine libaneză. A fost nominalizat la categoria „Best European Artist” la premiile Big Apple Music Awards. De pe noul album – EP fac parte piesele „Legendary”, „Amari”, „If I don’t love you”, „Ya linda” și „Jealous”.

Denisa GREGA

0

Be the first to comment

Lasă un răspuns