“Mi-aţi salvat viaţa! Sunteţi salvatorii mei!” După 8 luni şi jumătate de luptă crâncenă, Adriana Proca a învins leucemia!

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

De la aflarea veştii că suferă de o formă gravă de cancer, boală care i-ar fi putut curma viaţa în orice clipă şi până astăzi, ochii adolescentei Adriana Proca erau zilnic invadaţi de lacrimi. Toată durerea ei s-a încheiat vineri, atunci când doctorii Spitalului Medical Park din Turcia, acolo unde tânara de 16 ani a fost internată pentru 8 luni şi jumătate, i-au dat mult aşteptata veste: “AI ÎNVINS CANCERUL!”.

Adriana este mai fericită acum ca oricând, abia aşteaptă să se întoarcă acasă la familie, la prieteni, care i-au fost alături sufleteşte în tot acest drum greu către vindecare, iar şcoala va deveni prioritatea ei numărul 1.

“Am trăit clipe de coşmar, mai ales când doctorii din ţară mi-au spus că şansele mele de vindecare sunt foarte mici. Nu am crezut niciodată cu adevărat în vorbele lor, ştiam că viaţa mea nu are cum să se sfârşească la această vârstă. Am multe planuri, mult prea mult ca să mă fi dat bătut! Vreau să fiu fericită, să zâmbesc mereu, să mă bucur de fiecare clipă alături de cei dragi, să fiu recunoscătoare pentru acest cadou pe care mi l-a oferit Dumnezeu! Practic, m-am renăscut, am primit o nouă şansă şi vreau să profit de ea. Vreau să ajut la rândul meu, vreau să îmi dedic viaţă să le ofer şi altor copii zâmbete, aşa cum zeci de mii de oameni m-au ajutat enorm să mă vindec! Mulţumesc din suflet minunaţilor mei doctori Tunç Fışgın, Ceyhun Bozkurt şi întregului personal de la Medical Park pentru iubirea pe care mi-au purtat-o! Mulţumesc tuturor românilor şi moldovenilor pentru rugăciuni şi pentru cuvintele de încurajare. Au contat enorm! Voi sunteţi salvatorii mei şi vouă să datorez totul!”, declară, cu lacrimi în ochi, Adriana Proca, adolescenta de 16 ani care a învins leucemia.

La Clinica Medical Park din Istanbul, mai mulţi copii bolnavi de cancer, sprijiniţi de Asociaţia “Salvează o inimă”, şi-au găsit vindecarea: Alina Buhna, David Gîdei, Cristian Filip, Vladimir Bivol, Vlad Ceban, Vladelina Stici, Natalia Păun, iar acum este rândul Adrianei Proca să se bucure de acest cadou de la viaţă. Tratamentul Adrianei a costat 60.000 de Euro, sumă care a fost donată de Asociaţia “Salvează o inimă” şi Caritate.md.

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 300 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 60.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații peste 2.030.000 de Euro şi peste 600.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS. Pentru merite deosebite, Asociația “Salvează o inimă” a fost nominalizată la mai multe gale importante dedicate ONG-urilor, printre care amintim: Gala “Oameni pentru Oameni” (2014, 2015 și 2016), Gala “Societății Civile” (2016 şi 2017), Gala “Oamenii Timpului” (2015) și Gala “Zece Oameni de Valoare” (2016).

AL PRESS

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.