Mii de lugojeni s-au distrat la Ruga Lugojeană din 2016

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

În organizarea Primăriei Lugoj, Casei de Cultură a municipiului şi Parohiei Ortodoxe, luni 15 august 2016, a avut loc încă o ediţie a “Rugii Lugojene”. Programul a fost unul vast şi divers.

La ora 10, a avut loc şedinţa festivă la care au aprticipat printre alţii, şase delegaţii străine reprezentând oraşe înfrăţite cu Lugojul: Nisporeni (Republica Moldova), Szekszard, Mako (Ungaria), Kriva Palanka (Macedonia), Vârşeţ şi Veliko Gradişte (Serbia).

Primarul Francisc Boldea a adresat invitaţilor un cuvânt de bun venit, iar  aceştia au vorbit despre proiecte europene, unele dintre ele vizând şi Lugojul. Delegaţia din Nisporeni, formată din Grigorie Robu, primar Nisporeni, Ghenadie Verdeş, vicepreşedintele Raionului Nisporeni, Valeriu Abazeru şi Vladimir Buga, consilieri orăşeneşti, a înmânat primarului Francisc Boldea, consilierilor judeţeni Călin Dobra şi Nicu Bădina, plachete şi diplome în semn de recunoştinţă pentru eforturile depuse pentru promovarea relaţiilor dintre Lugoj și Nisporeni, respectiv judeţul Timiş – Raionul Nisporeni, după care au fost prezentate celelalte delegaţii amintite mai sus.

La ora 11, oaspeţii lugojenilor, însoţiţi de gazde, au asistat la Liturghia Arhierească săvârşită de un sobor de preoţi împreună cu mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, după care s-a făcut înconjurul bisericii în fruntea căruia s-au aflat repezentanţi ai Corporaţiei Meseriaşilor, purtând steagul lor. Mitropolitul Banatului a adresat un îndemn către credicioşi, zicând:

„Noi nu dăm ocol, noi nu înconjurăm această biserică, noi o îmbrăţişăm. Vă invit acum să îmbrăţişăm această biserică, aşa cum ne îmbrăţişăm mamele după ce nu le-am văzut mult timp”.

Programul religios s-a reluat la ora 17,30, tot la Biserica “Adormirii Maicii Domnului” al cărei hram a fost prăznuit în 15 august, când a fost oficiată vecernia.

La ora 18, după Vecernie, a fost urmată tradiţia Rugii. Pe acordurile nemuritoarei piese a lui Vidu, „Ana Lugojana”, P. On. părinte Ioan Cerbu, protopopul Lugojului, a deschis sărbătoarea, cu câţiva paşi de dans în compania Andrei David. După aceea, Andra David şi Marinel Bratu au deschis jocul, în horă prinzându-se tot mai mulţi lugojeni, dar şi invitaţii de peste hotare, din cele şase oraşe înfrăţite.

Bătrâna trăsură de lux „Victoria Mylord”, fabricată la Viena la mijlocul anului 1800 şi restaurată după planurile originale de proprietarul Cotizo Negruţiu, şi-a făcut din nou datoria aducând-o la Rugă pe îndrăgita solistă de muzică populară Mirela Petrean, care a cântat alături de Petrică Miulescu Irimică pentru numerosul public participant la Rugă.

La ora 19.00, oficialităţile locale împreună cu oaspeţii străini s-au deplasat în localitatea Măguri, unde a avut loc  deschiderea Rugii, iar la ora 19.30, a fost  inaugurată expoziția de fotografii intitulată ”Lugojul în Belle Epoque” (1870 – 1914), vernisajul având loc la Muzeul de Istorie și Etnografie Lugoj.

Piaţa Victoriei s-a umplut repede de oameni dornici de petrecere. Traficul auto a fost  oprit, perimetrul dintre Primărie şi Casa de Cultură a Sindicatelor s-a transformat într-o zonă pietonală. După ce în deschiderea rugii dedicată tineretului s-au produs două formaţii, platoul Casei de Cultură a Sindicatelor a trecut sub aripa ocrotitoare a “Păsării Rock”, devenind neîncăpător. Trei “pene” smulse din pasărea “Phoenix”, adică Mircea Baniciu, Josef Kappl şi Ovidiu Lipan-Ţăndărică au delectat mulţimea de tineri (şi nu numai) cu piese mai vechi, dar şi mai noi, susţinând un show de zile mari, pe care lugojenii nu-l vor uita curând.

În paralel, valuri de bere au inundat gâtlejurile uscate ale “rugaşilor”, armonizându-se perfect cu sutele de mici, kilometri de cârnaţi şi kilogramele de carne transformate în grătare,  consumate la acest ospăţ pantagruelic. Cireaşa de pe tort a fost minunatul foc de artificii cu care praznicul a luat sfârşit.

Mircea ANGHEL

Despre admin 6586 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.