Moldoveanu’, proiectele şi lugojenii (consilierii)

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Şedinţele Consiliului Local al urbei noastre, fie că sunt ordinare, fie că sunt extraordinare, au început să fie stereotipe. Parcă se „joacă” o piesă după acelaşi scenariu, unde se dau lupte „intestine”. Totul îţi creează impresia unui spectacol jenant, „déjà vu”. Asta era caracteristica principală a unei şedinţe până la data de 31 mai a.c., atunci când a luat o cu totul altă turnură, odată cu apariţia pe scenă unui personaj total diferit de consilierii aleşi.

Este vorba de un vajnic (deşi fizicul nu prea-l arătă) reprezentant al „societăţii civile”, pe numele său Cornel Cernovschi, care a înmânat tuturor consilierilor dar şi reprezentaţilor presei un „document” de mare valoare, din care spicuim câte ceva, care ne aduce uneori aminte că trăim într-o „ţară tristă plină de umor”.

„Documentul” de o valoare inestimabilă începe cu o succintă (auto)prezentare a sus-numitului, în care se precizează locul şi data naşterii, C.N.P.-ul, „domiciliul ales”, numărul de telefon, adresa de email, după care ne spune că are calitatea de urmaş al urmaşilor lui Ştefan cel Mare.

Şi nu poţi să nu-l crezi, pentru că el s-a născut într-o localitate din judeţul Suceava, iar Ştefan nu numai că era Mare, dar era şi Sfânt, ceea ce îl îndreptăţeşte să se creadă urmaş al urmaşilor… pentru că el poate fi un „produs” (de fapt şi numele de Cernovschi îl trădează, fiind un nume de moldovean sadea) al uneia din multiplele-i „fapte sfinte” săvârşite în decursul lungii sale domnii cu paloşul necruţător cu care a lovit în stânga şi-n dreapta.

Şi ca şi cum această calitate nu i-ar fi fost de ajuns, el mai este şi „preşedinte al Uniunii Persoanelor Care Nu Votează Din România, acţionar majoritar, cu o susţinere de 60 % dintre persoanele cu drept de vot care nu au votat, conform ultimelor alegeri”.

Când şedinţa Consiliului Local al urbei noastre a ajuns la punctul „Diverse”, urmaşul urmaşilor… şi preşedintele președinților… a prezentat consilierilor numai puţin decât „un număr de 32 de propuneri de proiecte de hotărâri pentru binele comunităţii”, dintre care o să amintim numai pe cele care ni s-au părut mai interesante şi într-adevăr pentru binele comunităţii:

– Organizarea evenimentului Lugojul Dansează, în fiecare Duminică, începând cu ora 18, pe platoul Casei de Cultură, cu solişti din ţară şi din străinătate. Prezentator: Cornel Cernovschi.

– Demontarea tuturor spaţiilor comerciale de pe domeniul public, pentru concurenţă neloială.

– Demontarea tuturor garajelor de pe domeniul public, fiindcă 90% dintre acestea sunt folosite în alte scopuri şi remontarea lor, la intrarea în Lugoj, dinspre Caransebeş, pe partea dreaptă, pentru a înfiinţa cea mai mare piaţă din zonă, iar în locul garajelor, să se construiască parcări în spic sau spaţii verzi, pe principiul comuniştii au au dat, comuniştii au luat, fie numele PSD-ului binecuvântat.

Străzile: Balta Lată – lac, conform Geografiei, să-şi schimbe denumirea în Francisc Boldea, în cinstea celui mai iubit gospodar al localităţii; Cotu Mic este dreaptă, să-şi schimbe denumirea în Cornel Cernovschi, în cinstea celui mai înţelept moldovean care a locuit vreodată pe aceste meleaguri; Poalele Viilor să-şi schimbe denumirea, fiindcă nu există vii şi să se numească strada Georgeta, în cinstea celei mai deştepte educatoare, măritată şi cu copil.

– Să se construiască, pe fiecare stradă, toalete.

– Să se interzică, pescuitul, pe raza localităţii, fiindcă lasă impresia că oamenii sunt flămânzi.

– Să se interzică comercializarea produselor din carne şi de la animale.

– Să se interzică a se mai trage clopotele, fiindcă tulbură liniştea publică, iar „oile” să fie anunţate prin SMS sau prin Facebook

* * *

Autorul are mai multe propuneri, care mai de care mai interesante şi benefice pentru comunitatea lugojeană, dar din lipsă de spaţiu şi timp mă văd nevoit să mă opresc aici. Ah, era să uit de blestemul cu care se încheie acest şir de propuneri. Citez: „Să muriţi, în maxim o lună de zile, dacă îmi furaţi ideile, fără a-mi plăti drepturi de autor, 10% din valoarea investiţiilor.”

În concluzie pot să afirm că Lugojul trebuie să fie mândru cu un astfel de cetăţean pătruns de un spirit şi o iniţiativă civice, demne de a servi drept model pentu mulţi locuitori ai municipiului nostru şi că „Doamne, mare ţi-e mila, precum îţi e şi grădina, cu exagerat de mulţi moldoveni răsăriţi în ea şi care, atunci când prind un moment favorabil, unii îi sar gardul!”

Mircea ANGHEL

Salvează

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.