Municipalitatea va construi un nou pod peste Timiș. Vechiul pod de fier va deveni… pietonal

Share Button

Vineri, 29 sepetembrie, reprezentanții unei firme austriece, specializată în consultanță și construcția de poduri, au fost prezenți la Lugoj pentru a oferi o soluție administrației locale privind construcția unui nou pod rutier peste râul Timiș.

„Întrucât reabilitarea Podului de Fier ar fi însemnat costuri mult prea mari, am ajuns la concluzia că se poate ridica un pod nou cu acești bani”, a declarat primarul Francisc Boldea, care a ținut să precizeze că podul va avea 71 de metri lungime, 12 metri lățime, două benzi de circulație de patru metri fiecare, două piste de biciclete și două trotuare, de un metru fiecare.
Noul pod, la care lucrările vor începe în 2018, va fi paralel cu Podul de Fier, în amonte, la o distanță de circa doi metri. Podul de Fier va fi închis definitiv și va deveni un pod pietonal, cu bănci și două mini-terase, pentru a rămâne un reper al orașului.

 

106

1 Comment

  1. „…paralel cu Podul de Fier, în amonte, la o distanță de circa doi metri.
    Profanul din mine are nelamuriri.
    Daca la capatul din Lugojul German exista oarece spatiu (platoul Casei Sindicatelor – adio festivaluri 😛 ), la capatul celalalt cred ca vor trebui demolate ceva cladiri. Asa se vede si din poza articolului.
    NB,
    ma incînta ca Podul de Fier sa fie pietonal si cu doua terase, dar ce te faci ca trebuie si anexe pentru facut macar pipi… 😛
    Imi pare a fi o noua promisiune gen PSD, venita parca ori de la Oprescu (cu autostrada suspendata peste Bucuresti) sau din neuronul lui Liviu ot Teleorman.
    Deci de la capatul dinspre Lugojui Român sa fie suspendata pina la intrarea pe nou deschisa strada Dunarea.
    Glumesc, dar vrea sa vad si sa pipai 😀

Lasă un răspuns