O timișoreancă a fost aleasă viceprimar al Berlinului

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Timișoreanca Ramona Pop, reprezentanta Partidului Verde din Berlin, a fost aleasă în 8 decembrie 2016 unul dintre cei doi viceprimari ai capitalei Germaniei. De fapt numele rolului este de primar, adică Bürgermeister, însă este echivalentul vice-primarului; primarul este Regierender Bürgermeister, adică primar guvernator.

Ramona Pop a militat în campania electorală pentru modernizarea grădinițelor și școlilor, care trebuie restaurate, și pe care vrea să le aducă într-un stadiu adecvat de funcționare. De asemenea, Pop a spus că mai dorește să introducă mai multe trenuri S-Bahn în rețeaua de transport în comun.

Ramona Pop a intrat în Parlament la 24 de ani, fiind cea mai tânără membră de atunci.

Ramona Pop s-a născut la Timișoara în anul  1977 și a emigrat în Germania, împreună cu familia ei, în 1988. A absolvit liceul la Munster și s-a specializat în studii politice la Institutul Otto Suhr din cadrul Universității FU Berlin.

În 1997 s-a înscris în partidul Die Grunen, iar din 2006 a ajuns membru în Parlamentul regional din Berlin. Din 2012 este copreședinte al fracțiunii din Camera Deputaților.

ramona-pop-2a

AL PRESS

Despre admin 6576 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.