„O zi pentru mai bine”

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Motto: „Fiecare act caritabil este o treaptă spre cer.”
Henry Ward Beeche
 
Restaurantul Acapulco va găzdui vineri, 4 noiembrie a.c., cea de a-XV-a ediţie a acţiunii “O zi pentru mai bine”, care are drept scop colectarea de fonduri pentru persoanele aflate în nevoie.
Evenimentul este organizat de către P.S.D. Lugoj, cu sprijinul Primăriei Lugoj, a primarului Francisc Boldea şi defineşte o atitudine, aratându-ne că a fi cu adevărat alături de oameni nu ajunge doar o zi.
Acţiunea a fost iniţiată de Nicu Bădina, în anul 2001 şi a devenit o tradiţie în lupta pentru mai binele semenului nostru aflat la nevoie. Organizatorii invită lugojenii, oamenii făuritori de bine, să fie aproape de cei aflaţi în nevoie, să fie prezenţi pentru o contribuţie de suflet într-o seară nobilă.
Politica socială, pentru cei aflaţi în nevoie, are nevoie de acţiuni concrete. O zi pentru mai bine este acţiunea caritabilă care arată, de cinsprezece ani, că dorinţa de a ne ajuta semenii trebuie să existe şi să meargă mai departe.
Pentru generozitate, dăruire şi în semn de înaltă apreciere, cu acestă ocazie se vor înmâna diplome de excelenţă tuturor celor care au avut o contribuţie de excepţie la reuşita deosebită a celor cinsprezece ediţii.
Pe parcursul reuniunii cei peste 400 de invitaţi vor participa la o tombolă şi vor lua parte la programul muzical ce va fi susţinut de formaţia de muzică uşoară „CU ASAR”, din Buziaş şi formaţia de muzică populară “ Cristi Chelciov” împreună cu soliştii Cristian Gagea şi Snejanca Boşca, din Timişoara.
Mircea ANGHEL
Despre admin 6587 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.