Ortodocşii ucraineni au prăznuit Hramul Bisericii Sfântul Volodemer

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Aşa cum se obişnuieşte, în ultima duminică a lunii iulie a fiecărui an, la Lugoj, se serbează Hramul Bisericii “Sfântul Volodemer”, patronul spiritual al ucrainenilor din Banat şi zona Banatului, la care au participat enoriaşii ortodocşi ucraineni din Lugoj şi împrejurimi.

Aşa s-a întâmplat şi duminică, 30 iulie 2017. Serviciul religios a fost oficiat de un sobor format din 16 preoţi, printre care şi P. On. Ilie Albiciuc, iconom stavrofor, protopop de Lugoj, condus de delegatul Vicariatului Ortodox Ucrainean din Sighetul Marmaţiei, pr. dr. Nicolae Lauruc. La praznic au fost prezenţi şi reprezentanţi ai cultelor din municipiul nostru.

Prăznuirea a început cu slujba de dimineaţă, urmată de Acatistul Sfântului Volodemer, de Liturghie.
A urmat apoi Înconjurul Bisericii, care a fost făcut după ritualul ucrai-nean clasic: citirea Evangheliilor, ectenia, pomenirea, Ridicarea Icoa-nei, stropitul cu agheasmă, miruitul credincioşilor, fiecare primind din partea pr. dr. Nicolae Lauruc în dar câte o iconiţă cu chipul Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul, iconiță adusă din Țara Sfântă.

,,Reprezint Vicariatul Ortodox Ucrainean din Sighetul Marmației și am sosit azi la Lugoj, trimis de pr. vicar Ioan Pițura, dând curs invitației făcută de Ilie Albiciuc, protopop de Lugoj, de a participa la Sărbătoa-rea Hramului Bisericii Sfântul Vo-lodemer. Azi, a fost pentru noi o îndoită bucurie , pentru că alături de ocrotitorul Sfântul Volodemer, a mai fost prezent, prin voia lui Dumnzeu, un alt sfânt ocrotitor, printr-o parte din moaștele sale aduse de mine, Iov de Uglea, originar din regiunea Zakarpatia-Ucraina, loc de unde se trag destul de mulți ucraineni din Lugoj. Acesta a fost preot, săvârșind multe minuni, fiind și ocrotitorul familiei. Se spune că aceia pe care i-a căsătorit, nu s-au mai despățit niciodată. Le-am adus enoriașilor și o iconiță și m-a bucurat faptul că s-au închinat și la Icoana Sf. Volodemer, la moaștele lui Iov de Uglea, dar și la iconița pe care le-am dăruit-o”, ne-a declarat în exclusivitate pr. dr. Nicolae Lauruc, consilierul vicarului.

Prăznuirea hramului a luat sfârşit cu o agapă creştinească.

Mircea ANGHEL

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.