Până în 2018, România va avea, la Lugoj, primele patru parcări sigure şi securizate

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Iniţiativa, finanţată din bani europeni,
a venit de la Lugoj!

Această ştire a fost adusă la cunoştiinţa celor interesaţi într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, 26 octombrie 2016, de lugojeanul Daniel Gabriel Olariu, managerul Companiei Ausnit, Olariu şi Asociaţii, în acelaşi timp şi vicepreşedinte ESPORG (Oganizaţia Europeană a Parcărilor Securizate).

În debutul conferinţei, Daniel Olariu a dat citire unui mesaj trimis de Steven Ausnit, principalul său asociat. Redăm mai jos câteva pasaje mai importante, în traducere, deoarece mesajul a fost scris în limba engleză:

„De ce m-am implicat într-o afacere în România şi de ce în Lugoj? Poate a fost destinul, poate nu. Ca să încerc să răspund la această întrebare, trebuie să mă întorc în timp, cu 20 de ani. Dacă cineva m-ar fi întrebat în vara lui ’89 dacă mă voi mai întoarce în România pentru a investi într-o afacere, aş fi răspuns că sunt atâtea şanse, câte ar avea un bulgăre de zăpadă în iad.

Apoi  a venit Revoluţia şi m-am întors în 1993, dornic de o călătorie nostalgic, menită să arate soţiei mele de unde am venit eu. Apoi, un lucru a dus la un altul. Din prima călătorie am legat o prietenie cu un reşiţean, Ioan Adam. Mi-am făcut mai mulţi prieteni din rândul familiilor unor studenţi  la Harvard, beneficiari ai unor burse oferite de mine. Printr-o serie de coincidenţe, l-am întâlnit pe Daniel Olariu, care mi-a devenit prieten apropiat şi, la momentul potrivit, asociat în afaceri. El a avut ideea de a face la Lugoj un loc de parcare securizat pentru camioane, situat pe centura Lugojului. Am pus la dispoziţie mijloacele pe care le aveam fiecare, aşa că împreună am reuşit  ca această parcare să se realizeze.

Tot timpul eram pe deplin conştient de valoarea bunurilor pe care le avea familia mea în România şi nici nu îndrăzneam să sper că voi mai recupera vreodată ceva. Dar, de fapt, cum s-a dovedit mai târziu, România a devenit singura ţară care mi-a restituit  o mare parte a bunurilor şi terenurilor confiscate. Prin urmare, am considerat că ceea ce vine din România, trebuie să rămână  în România şi să ajute la dezvoltarea economiei româneşti. De aceea, noi am pus împreună valorile pe care le-am avut fiecare şi am realizat proiectul care azi se continuă.

În ceea ce priveşte viitorul, Daniel a întrevăzut posibilitatea de extindere a locului nostru de parcare din apropierea autostrăzii a căror lucrări începuseră deja, precum şi o modalitate de a o realiza. Oricum, pentru asta, aveam nevoie de fonduri suplimentare şi, graţie lui, am descoperit oportunitatea de a le obţine de la Uniunea Europeană, deşi şansele erau minime.  Totuşi, din cele 500 de proiecte, a fost selectat proiectul nostru.

Revenind la tatăl meu, pe măsură ce mi-am dat seama cât de important a fost el în dezvoltarea economiei româneşti din perioada interbelică, am decis că trebuie să-i onorez memoria, printr-un monument, dar nu unul de piatră, ci unul viu, care vorbeşte. De aceea, am fondat Cupa „Max Ausnit” pentru curse de biciclete, care, ne dorim să devină progresiv una dintre cele mai importante competiţii pentru biciclişti din România. Totodată, eu şi cumnata mea Nuria, soţia regretatului meu frate mai mic, Robert Ausnit,  am pus bazele unei şcoli primare în Lugoj, reabilitând o clădire, de unde sperăm că un mare antreprenor, ca tatăl meu, va ieşi, într-o zi.

Dincolo de toate acestea, cine ştie, poate la urma urmei, ca toţi cei ce cred în destin, vom spune şi noi: aşa a fost scris.”

Aşadar, proiectul  intitulat „Realizarea şi Conectarea la Sistemul Inteligent de Transport de Parcări Sigure şi Securizate în România, de-a lungul reţelei de drumuri TEN-T, fost lansat miercuri, 26 octombrie 2016. Finanţat prin Programul Connecting Europe Facility 2014-2020, direct de către Comisia Europeană, proiectul îşi propune să dezvolte primele patru parcări sigure şi securizate din România care vor fi integrate în reţeaua de spaţii de staţionare sigure şi securizate pentru camioane şi vehicule comerciale. Până la începutul anului 2018, în zona Lugojului, o parcare deja existentă şi funcţională va fi modernizată, iar alte trei parcări sigure şi securizate vor fi construite de la zero.

Proiectul include, de asemenea, implementarea şi utilizarea operaţională a sistemelor de transport inteligente (STI) pentru serviciile de informaţii referitoare la spaţii de parcare sigure şi securizate.

Conform normelor europene LABEL, pentru a fi considerată sigură şi securizată, o parcare trebuie să îndeplinească o serie de standarde cum ar fi bariere la intrare şi la ieşire, să fie monitorizată video, să fie iluminată, păzită şi împrejmuită. Şi aceasta aşa va fi.

În timp ce la nivel de ţară stăm foarte rău cu absorbţia fondurilor europene, iată că doi oameni de afaceri, unul american, Steven Ausnit, şi altul român (lugojean spre mândria noastră),  Daniel Gabriel Olariu, nu fac altceva decât să demonstreze că dacă vrei, poţi!

Mircea ANGHEL

Despre admin 6576 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.