Participanți lugojeni la Concursul internaţional de alergare de anduranţă S24H din Timişoara

Share Button

Concursul internaţional de alergare S24H a fost o cursă de alergare de anduranţă care s-a desfăşurat în zilele de 22, 23 și 24 septembrie 2017 în Parcul Copiilor „Ion Creangă” din Timişoara, situat pe Bulevardul Revoluţiei din 1989 nr. 20. S-au înscris concurenți din România, Serbia, Ungaria, Marea Britanie, Irlanda, El Salvador și din Statele Unite ale Americii.

„În timp ce voi vă antrenați pentru S24H, noi ne asigurăm că beneficiați de condiții organizatorice optime la S24H. Pentru al doilea an consecutiv am obținut certificarea de Bronze Label Competition, ceea ce înseamnă că în 2017 rezultatele voastre la probele individuale de 12h, 24h și 48h de alergare vor fi recunoscute la nivel internațional. Alergătorii ultra din România contează și fac o diferență pe harta ultra mondială!”, au declarat organizatorii competiției internaționale.
La această competiție internațională de ultramaraton au participat patru lugojeni: Rodica-Manuela Drăgoi – locul 1 la categoria +50 ani la competiția de 12 h, finalizând cu 100,24 km, Alexandra Diaconu – la competiția de 12 h, finalizând cu 100,13 km, Alexandru Szilagy – locul al 7-lea la competiția de 12 h, finalizând cu 105,54 km și Ovidiu Streianu – la competiția de 12 h, finalizând cu 101,08 km, alergători care au reprezentat cu rezultate foarte bune orașul nostru la o competiție internațională.
Traseul a fost format dintr-o buclă cu lungimea de 1236 m, asfaltată şi iluminată nocturn. Pe traseu au fost amplasate două puncte de hidratare și alimentare (cu apă, glucoză, electroliţi, fructe, covrigei, ciocolată, mâncare caldă și altele). Alergătorii şi-au putut depozita propriul echipament, sac de dormit, mâncare, băuturi energizante etc. în pavilioanele special amenajate şi alocate pe traseu. Câştigător a fost declarat alergătorul sau ştafeta care a parcurs distanţa cea mai mare în 12 ore, 24 ore, respectiv 48 ore. În caz de egalitate, alergătorul ori ştafeta care a acoperit mai multe bucle în ultimele 3 ore ale cursei a fost declarat câştigător sau câştigătoare. Pe întreaga perioadă a probei la care s-au înscris, participanţii puteau alerga, merge la pas, puteau lua pauze pentru a se odihni, puteau dormi, fiind însă obligatoriu ca ei să rămână în zona de concurs. Părăsirea zonei concursului era considerată abandon. La expirarea timpului pentru cursa la care s-au înscris (semnalizată de către organizatori printr-un semnal sonor), alergătorii s-au oprit în punctul de pe traseu în care s-au aflat, şi-au scos numărul şi l-au plasat pe sol. Oficialii cursei au venit pe traseu pentru a măsura distanţa finală parcursă de fiecare alergător în parte.
La competiție au participat: 43 de alergători la cursa de 12 ore – Individual, 12 echipe la cursa se 12 ore – Ștafetă, 23 de alergători la cursa de 24 ore – Individual și 14 participanți la cursa de 48 de ore – Individual, în total un număr de 116 concurenți.

„La acest concurs ne-am întâlnit cu mulți prieteni, având aceeași pasiune, alergatul. Ne-am făcut prieteni noi, am alergat alături de prieteni, ne-am simțit extraordinar, am trăit sentimente de melancolie, de durere, de bucurie mai ales în momentele când primeai sprijinul și suportul moral, prin încurajări de pe marginea traseului, precum și  din interiorul concursului, de la colegii de competiție. A fost o experiență extraordinară”, a declarat, pentru Ziarul Actualitatea, Alexandru Szilagy, unul dintre cei patru alergători lugojeni la acest ultramaraton internațional.

Estera CIMPONERIU

1

Be the first to comment

Lasă un răspuns