Paul Constantinescu şi experienţa sa pedagogică lugojeană

Contribuţii la promovarea culturală a Lugojului,
oraşul cu vocaţie muzicală

Biografia şi creaţia compozitorului Paul Constantinescu (1909-1963), personalitate proeminentă a şcolii componistice româneşti, a cărui operă s-a impus, prin profunzime şi originalitate, în prim-planul peisajului muzical european, au fost marcate de inedite interferenţe cu spiritualitatea culturală bănăţeană.

În toamna anului 1935, un eveniment deosebit atrăgea atenţia elitei intelectuale lugojene: în cuprinsul ziarului local „Răsunetul” (nr. 39 din 22 septembrie 1935, p. 3) era inserat un anunţ, în care cititorii erau informaţi asupra numirii lui Paul Constantinescu ca profesor titular provizoriu la catedra de muzică vocală a Liceului Teoretic de Băieţi „Coriolan Brediceanu”.

Într-un tabel sinoptic întocmit de Aurel E. Peteanu în partea a III-a a Anuarului VI al venerabilei instituţii lugojene sunt oferite detalii pivind încadrarea lui Constantinescu. Astfel, aflăm că muzicianul ploieştean fusese numit la acest liceu încă din anul 1934, prin decizia ministerială cu nr. 62.348 emisă la 1 aprilie.

Care erau principalele elemente în măsură să definească personalitatea tânărului muzician şi să-l recomande exigentului şi tradiţionalului mediu cultural lugojean?

După obţinerea diplomei de bacalaureat la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, P. Constantinescu urmează cursurile Academiei Regale de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, pe care le va absolvi, cu examen de licenţă, în 1933. Timp de doi ani, până în vara anului 1935, îşi va desăvârşi studiile muzicale printr-o specializare la Academia de Muzică din Viena, amânând cu un an debutul didactic la liceul lugojean.

În timpul studiilor din capitala austriacă, în anul 1934, Constantinescu finalizase partitura operei comice O noapte furtunoasă, cu un libret propriu inspirat din piesa omonimă a lui Ion Luca Caragiale.

Aflat în preajma primei audiţii (25 octombrie 1935), după episodul specializării vieneze, pentru a obţine un post cât mai aproape de Bucureşti, care să-i permită continuarea activităţii componistice, Paul Constantinescu expediază o scrisoare fostului său profesor, muzicologul George Breazul, căruia îi solicită sprijin pe lângă Ministerul Instrucţiunii Publice, pentru obţinerea unei catedre de muzică la Ploieşti, oraşul său natal.

Prin adresa nr. 6.235 din 12 aprilie 1935, emisă de Ministerul Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor, i se refuză numirea la Ploieşti, prelungindu-i-se activitatea didactică la Lugoj, pe baza ordinului emis cu un an în urmă.

Postul care urma să fie preluat de Constantinescu devenise vacant începând cu anul şcolar 1934-1935, prin pensionarea lui Ioan S. Caba, un merituos profesor de muzică şi dirijor de cor, vestitul liceu bănăţean având nevoie de un cadru didactic de înaltă ţinută profesională, care să continue intensa activitate pedagogică muzicală şi rodnicele tradiţii corale şi orchestrale.

Un alt post al catedrei de muzică devenise vacant după retragerea lui Filaret Barbu (la finele anului şcolar 1934-1935), care activa, în paralel, ca profesor de vioară, teorie şi dirijat coral la Conservatorul de Muzică lugojean, unde deţinea, de la înfiinţare (1929), şi funcţia de director.

Într-un mic anunţ tipărit în presa locală, în toamna anului 1935, publicul meloman lugojean era informat asupra difuzării la Radio Bucureşti a premierei operei O noapte furtunoasă (vineri, 25 octombrie, la Opera Română din Bucureşti, sub bagheta lui Ionel Perlea), creaţie a lui P. Constantinescu, „profesor titular de muzică la Liceul «Coriolan Brediceanu», […] un talentat compozitor, binecunoscut în cercurile muzicale din ţară, aşa că Liceul «C. Brediceanu» poate fi mândru că numără printre profesorii săi un asemenea element valoros”.

Se menţiona, de asemenea, că P. Constantinescu se afla în concediu, pentru a putea fi prezent la premiera de la Bucureşti, fiind suplinit la catedră de Filaret Barbu. În finalul articolului, melomanii lugojeni erau atenţionaţi asupra faptului că, în cadrul aceluiaşi concert, fusese transmisă la radio şi premiera operei religioase Constantin Brâncoveanu de Sabin V. Drăgoi („Răsunetul”, XXIII, 44, 1935, 3: Două premiere la Opera din Bucureşti).

Anunţul numirii lui P. Constantinescu la catedra de muzică a Liceului „C. Brediceanu” trebuie să fi emoţionat corpul profesoral lugojean. Într-adevăr, tânărul profesor de muzică se prezenta în cetatea lui Ion Vidu ca un compozitor consacrat, care, în pofida tinereţii, dobândise deja un palmares impresionant: menţiunea a II-a a Premiului Naţional de Compoziţie „George Enescu”, ediţia din 1931, pentru Suită pentru orchestră, şi premiul II, la ediţia din 1932 a aceluiaşi concurs, pentru Preludiu (pentru pian), Patru fabule, Trio pentru coarde în stil bizantin, Psalmul 39, Două cântece (pe versuri de Tudor Arghezi) şi Cvintet pentru vioară şi instrumente de suflat.

La şcoala lugojeană, P. Constantinescu a fost coleg, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp, cu o pleiadă de mari personalităţi ale învăţământului bănăţean: Virgil Simonescu, proeminent cadru didactic şi apreciat pictor academic, prof. dr. Vasile Lohan, fost director, autor al unei remarcabile monografii a liceului (aflat în ultimul său an la catedră), dr. Ion Şepeţian, medic şcolar şi profesor de igienă, fratele preotului Sever Şepeţian, dirijorul Corului din Chizătău, prof. dr. Aurel E. Peteanu, directorul instituţiei, prodigios folclorist, publicist şi scriitor, prof. dr. Traian Simu, fondatorul Muzeului de Istorie din Lugoj, ş.a.

E foarte probabil ca, în timpul „popasului” său lugojean, Paul Constantinescu să-l fi întâlnit pe Sabin Drăgoi (pe atunci, director al Conservatorului Municipal din Timişoara) şi să cunoască manuscrisul Monografiei muzicale a comunei Belinţ, opus de referinţă în folcloristica românească, realizat pe baza materialului cules de autorul operei Năpasta la Belinţ în august 1934.

Anul următor, în 1935, Sabin Drăgoi publica, la litografia timişoreană „Pregler”, volumul XXX de coruri din comuna Belinţ, care cuprindea şi varianta corală a baladei Mioriţa, un aranjament pentru cor mixt a cappella al melodiei culese la Belinţ.

În capodopera sa corală Mioriţa, P. Constantinescu va cita şi varianta belinţeană a acestei balade, considerate de Sabin Drăgoi drept „cea mai frumoasă şi preţioasă melodie românească ce cunosc”. În Mioriţa, monumentală sinteză a melosului popular românesc, Constantinescu citează şi alte două variante ale acestei balade, reprezentative pentru principalele zone folclorice româneşti: cea din Răşinari (Sibiu) şi varianta inclusă de Mihail Vulpescu în volumul Cântecul popular românesc (zona folclorică Prahova).

Anuarul VI (părţile I şi a II-a) nu specifică prezenţa lui Constantinescu la catedra de muzică a Liceului „Coriolan Brediceanu” în anul şcolar 1935-1936. Partea a III-a a Anuarului VI, cea dedicată statisticilor, clarifică însă dilema, în cuprinsul tabelului cu cadrele didactice care au activat în anul şcolar 1936-1937 (p. 542-543) figurând şi numele lui Paul Constantinescu, fiind menţionată, totodată, vechimea de un an pe care o avea în învăţământ.

Acest lucru confirmă faptul că tânărul dascăl ocupase formal catedra la aceeaşi instituţie şi în anul şcolar precedent. Tabelul ne furnizează şi informaţii privind numărul de ore pe săptămână (15), care erau repartizate lecţiilor de muzică vocală (9 ore la clasele I-VIII) şi ansamblului coral (două ore la clasele I-VIII).

Pentru completarea catedrei (diferenţa de 4 ore), compozitorului i se oferiseră ore de muzică la altă instituţie, neprecizată însă. Cert este faptul că prezenţa ilustrului muzician a fost episodică (caracterizată prin dese întreruperi cauzate de concedii), intensele preocupări componistice determinând numeroase deplasări în Capitală, lucru ce nu i-a permis implicarea în activităţile culturale tradiţionale ale şcolii: cor, orchestră, cenaclu literar (Societatea de Lectură „Mihai Viteazul” a elevilor din cursul superior al liceului), serbări şi excursii şcolare etc.

Aceeaşi explicaţie o putem da şi absenţei compozitorului din efervescenta viaţă muzicală a oraşului, caracterizată prin numeroasele recitaluri corale, dar şi simfonice susţinute sub auspiciile Societăţii Filarmonice.

Contactul lui Constantinescu cu vechea urbe românească nu a fost o simplă întâmplare. Încă din anul 1922 (în timpul studiilor la Liceul ploieştean „Sfinţii Petru şi Pavel”) avusese ocazia să asculte, la Reşiţa, ca membru în corul liceului, dirijat de Ioan Danielescu (invitat la concertul omagial prilejuit de jubileul de 50 de ani al Reuniunii Române de Cântări şi Muzică din localitate), Reuniunea condusă de Ion Vidu, „prilej fericit de a arăta fiecare ce poate: corul liceului nostru, entuziasm şi tinereţe, corul Reuniunii Române de Cântări din Lugoj, condus de magistrul interpretării corale, care era Ion Vidu, meşteşug şi artă desăvârşită. Stăruie imaginea cântecului Ana Lugojana, interpretat de vestitul ansamblu cu o mândrie deloc reţinută şi cu însufleţirea ce se răsfrângea asupra întregului auditoriu adunat pe câmpia reşiţeană, ca să-i admirăm pe oaspeţii cântăreţi, ca şi pe simplii vizitatori” (Vasile Tomescu).

În ultimul an de liceu, P. Constantinescu întemeiază un aşa-numit „cor ceremonial”, în repertoriul căruia include şi opusuri semnate de Ion Vidu. Ca violonist în Orchestra Filarmonică din Ploieşti (înfiinţată în 1928), aflat încă sub impresia covârşitoare a concertului coral dirijat de Ion Vidu, audiat cu ani în urmă la Reşiţa, realizează o variantă orchestrală a Anei Lugojana.

Deşi episodică, prezenţa marelui compozitor la Lugoj merită a fi cercetată şi cunoscută, pentru a identifica posibile relaţii şi interferenţe cu marile personalităţi muzicale bănăţene şi creaţia acestora, eventuale filiaţii cu melosul orăşenesc şi ţărănesc, dar şi cu cântarea psaltică, specifice arealului cultural al Banatului, teme predilecte ale preocupărilor sale componistice. Folclorul bănăţean a constituit una din sursele sale favorite de inspiraţie, compozitorul cunoscând şi apreciind culegerile lui Sabin Drăgoi şi Tiberiu Brediceanu.

Continuând demersurile pentru un posibil transfer la Ploieşti, localitatea sa natală, sprijinit, se pare, de George Breazul, Paul Constantinescu va obţine, în sfârşit, după efemera experienţă pedagogică lugojeană, o numire la catedra de armonie a Academiei de Muzică Religioasă din Bucureşti. Astfel, învăţământul muzical lugojean pierdea un posibil mare pedagog, iar şcoala componistică românească dobândea un genial maestru.

Constantin-T. STAN