Peste 5000 de oameni au participat la Bucurie în Mișcare Timișoara

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Bucurie în Mișcare a adus mii de iubitori ai mișcării împreună, în Parcul Copiilor din Timișoara

Asociația 11even și Kaufland România, în parteneriat cu Omnipass și CheckOUTeam și cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, au organizat în 4 și 5 mai 2019, o nouă ediție a festivalului „Bucurie în Mișcare”. A fost pentru al treilea an consecutiv când evenimentul a ajuns în orașul de pe Bega, mulțumită timișorenilor care au adunat puncte pentru orașul lor, postând pe rețelele de socializare poze și filmulețe cu ei în competiția „Hai în Pauza de Mișcare”.

Evenimentul din acest an a fost organizat împreună cu o serie de susținători ai mișcării din Timișoara, ong-uri și cluburi sportive și a beneficiat de implicarea unei echipe de 30 de voluntari. Organizatorii estimează că peste 5000 de persoane au trecut prin spațiul dedicat evenimentului și au participat la activități, în cele două zile de festival. “Bucurie în Mișcare este un spațiu care integrează idei de jocuri și metode simple de a face mișcare, menite să-i ajute pe participanți să se inspire și să aleagă mișcarea zi de zi, într-o lume invadată de tehnologie”, declară Paula Șipoș, coordonator național al programului.

La această ediție, aproximativ 300 de copii între 5 și 16 ani și-au evaluat abilitățile fizice înnăscute cu ajutorul metodei SportAnalytik, promovată pentru prima dată la nivel național prin intermediul evenimentelor Bucurie în Mișcare. Prin înregistratea performanțelor la parcurgerea a cinci probe simple – Aplecări înainte, Poziția berzei, Săritura de pe loc, Aruncarea mingii, Alergare în T – a fost generat un raport sportiv care măsoară mai multe calități – flexibilitate, echilibru, explozie, forță și agilitate – și sugerează cinci sporturi care se potrivesc acestora.

Cu sprijinul Kaufland România, anul acesta festivalurile Bucurie în Mișcare se desfășoară în perioada 4 mai-16 iunie după următorul program:
4-5 mai – Timișoara
11-12 mai – Craiova și Roman
18-19 mai – Galați și Arad
25-26 mai – Râmnicu-Vâlcea
1-2 iunie – Constanța, Reșița și Târgoviște
8-9 iunie – Bacău și Satu Mare
15-16 iunie – Sighetu Marmației și Alexandria

Organizate în colaborare cu parteneri locali – organizații neguvernamentale și instituții care promovează sportul/mișcarea –  festivalurile propun multiple activități interactive: demonstrații din diverse ramuri sportive, dansuri, fitness, terenuri de basket și mini-fotbal, tenis de masă, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ski pe asfalt/iarba, fun tenis, slow biking, mini-alergare, tenis cu piciorul, badminton, volei etc. Pe lângă deja tradiționalele clase de fitness pe ghete de sărituri, scoase „în stradă” grație unui parteneriat cu Kinga Sebestyen, fondatoarea Kangoo Club Romania, evenimentele propun anul acesta demonstrații de aikido, organizate cu sprijinul Fundației Române de Aikido Aikikai.

Despre Bucurie în Mișcare

Construim comunități mai puternice, mai sănătoase, mai fericite

Nu facem suficientă mișcare – mai mult de jumătate dintre români sunt obezi sau supraponderali și peste un milion suferă de boli metabolice. Nu mai știm să ne conectăm – socializarea din curtea blocului sau de pe uliță a fost înlocuită de rețele sociale virtuale. Nu mai apreciem activitățile afară – în România, un copil petrece aproape 23 de ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor).

Programul Bucurie în Mișcare s-a născut pentru a ne aminti că și cele mai complicate probleme au soluții simple și se bazează pe faptul că comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure, iar oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate.

Lansat în 2012, programul înseamnă acum evenimente cu zeci de mii de participanți derulate în peste 40 de orașe din România și Republica Moldova și proiecte speciale care dau o dimensiune concretă misiunii noastre de a contribui la dezvoltarea unor comunității mai puternice, mai sănătoase, mai fericite.

Astfel, în primăvara lui 2018 am amenajat la Mamaia, într-un spațiu neconvențional – un viitor magazin Kaufland, o tabără în care peste 6.000 de copii au învățat, pe parcursul a trei săptămâni, cât de importantă este mișcarea pentru o dezvoltare armonioasă. Tot în 2018, dar în septembrie, am mobilizat la Alba Iulia peste 5.000 de oameni din toată țara pentru a marca Centenarul prin doborârea recordului mondial pentru Cea mai mare imagine formată din oameni a unei țări/continent. A fost o probă incredibilă de mobilizare, coordonare, muncă în echipă și patriotism.

AL PRESS

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.