Premii, în ajun de Crăciun, pentru Constantin-T. Stan, redactorul-șef al săptămânalului „Actualitatea”

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Cu prilejul tradiționalei Gale a Premiilor Lugojene, desfășurată în 7 decembrie a.c., prin care Primăria și Consiliul Local al Municipiului Lugoj și Fundația Europeană „Drăgan”, în parteneriat cu săptămânalul „Redeșteptarea” premiază, anual, elitele locale, i-a fost conferită Diploma de Excelență, „pentru contribuția adusă la dezvoltarea municipiului Lugoj în domeniul Cultură”, și Trofeul de Excelență în Cultură colegului nostru prof. dr. Constantin-T. Stan, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Au mai fost premiați Corul de Cameră „Ioan Vidu”, academicianul Radu-Emil Precup (Marele Premiu), prof. Adrian Meleancă (antrenor federal), Hertha Anițaș (vicecampioană olimpică și campioană mondială), actrița Maria Voronca, membrii Biroului Management, Proiecte, Programe al Primăriei Municipiului Lugoj, firma Rieker România și Detașamentul de Pompieri Lugoj.

Mitropolia Banatului, păstorită cu har de ÎPS Ioan Selejan, şi Consiliul Judeţean Timiş, manageriat de Călin Ionel Dobra – instituții care au parafat anul trecut un rodnic parteneriat pe tărâm cultural –, au organizat, marți, 11 decembrie 2018 – anul jubileului centenar al Marii Uniri –, o nouă ediție a tradiționalei și prestigioasei manifestări dedicate premierii elitelor județului Timiș, cu merite deosebite în promovarea actului cultural.

Laureații premiilor „Pro Cultura Timisiensis” (24 de personalități, divizate în două categorii: seniori consacrați și mai tinere certitudini) au fost răsplătiți, pentru profesionalismul și devotamentul constant cu care au trudit și slujit pe tărâm spiritual, cu onorante diplome și substanțiale sume de bani (1.700 de lei pentru seniori și 1.200 de lei pentru tinerele certitudini).

Nouă Premii „Pro Cultura Timisiensis” la categoria seniori (consacrați) au fost acordate unor personalități reprezentând domenii variate ale culturii: Veronica Balaj (jurnalistă și scriitoare), Aurora Caloianu-Vrabie (balerină), Markovszky Katalin (director adjunct tehnic la Teatrul Maghiar), Ioan Iovan (universitar și reputat critic de artă), Daniela Țaga (artist instrumentist), Constantin-Tufan Stan (muzicolog), Ana Pușcașu și Ana Pop-Sîrbu (poete), Nicolae Morar (teolog universitar).

Alte 15 premii „Pro Cultura Timisiensis” au răsplătit implicarea pregnantă, desfășurată cu obstinație, în viața culturală a județului a unor mai tineri oameni de cultură (cercetători științifici la Academia Română, jurnaliști, regizori, actori, artiști instrumentiști, lirici și plastici, universitari, editori), care au devenit adevărate certitudini în domeniu: Mariana Cernicova-Bucă, Mihaela Marcu, Simó Emese, Natalia Bica, Darius Tereu, Lucian-Emil Roșca, Daniela Florian, Viviana Milivoievici, Bogdan-Mihai Dascălu, Harald Weisz, Radu Brănici, Anna Ilyes, Gerhard Crăciun, Monica Grand, Almăjan Cristian.

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.