Previziunea Cristinei [short sport] Victorie senzaţională la Bacău!

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Previziunea Cristinei

Plecăm cu speranţe la fiecare competiţie europeană, mondială sau olimpică, atunci când vine vorba de handbalul feminin, cel mai competitiv sport de echipă al României în ultimele decenii. La fel s-a întâmplat şi acum, când am devenit turişti încă din faza optimilor de finală la C.M. de handbal desfăşurat în Germania, un teren în care tricolorele, câştigătoare ale Grupei A, antrenate de bicolorul galben-roşu Ambros Martin s-au simţit, ca atmosferă, aproape ca acasă. Doar că, aşa cum bine ne atenţiona înainte de plecare starul nr.1 al mapamondului, Cristina Neagu, n-aveam motive să ne pregătim, optimişti, de vreun bal al premianţilor.

“În momentul de faţă dacă vom câştiga primele trei meciuri vom avea o linişte şi suntem calificate în primele patru din grupă. Dar următorul adversar e cel mai dificil şi nu ne gândim ca vreun adversar e mai slab. Am făcut-o in trecut si am greşit. Luăm fiecare meci in parte şi încercăm să-l câştigăm indiferent de numele adversarului. E normal ca federaţia să-şi propună un obiectiv şi noi la fel, dar înaintea fiecărui turneu final aveam pretenţii la medalii şi am avut mai mult parte de dezamăgiri. Aşa că poate totul se rezuma la un meci, din optimile de finală.

Aşa s-a şi întâmplat. Defilând în grupă în faţa unor adversari inferiori, sportivele noastre au părăsit competiţia învinse de Cehia, locul patru din grupa B. Pe un scenariu care se repetă enervant de câte ori suntem aproape de marea performanţă, după un joc în care au avut diferenţă aparent liniştitoare şi pe care l-au cedat în ultimele secunde unei echipe deloc superioare. Au rămas, din nou, comentariile şi… speranţa!

Victorie senzaţională la Bacău!

Tragerea la sorţi în Cupele Europene intercluburi la volei feminin n-a fost deloc favorabilă, teoretic, echipelor româneşti în acest an. În Champions League, CSM Volei Alba Blaj evoluează în grupă cu Volero Zurich (Elveţia), AS Moulhouse (Franţa) şi Developres Rzeszow (Polonia), primele două team-uri urmând a se califica în fazele superioare. CSM Târgovişte evoluează în Challenge Cup (primul meci în deplasare) cu Levski Sofia, iar celelalte două echipe româneşti au debutat astăzi (n.red. marţi). Dacă liderul la zi al Diviziei A1 n-a putut trece, în Cupa CEV, în Sala Rapid,  de trupa condusă de legendarul Nikolay Karpol, uzina de volei rusă Uralochka Ekaterinburg (0:3),  imensa surpriză vine din Moldova, acolo unde jocul câştigat în Challenge Cup de Ştiinţa Bacău contra uneia din primele opt echipe ale Europei anul trecut, Azerrail Baku. Victorie de colecţie, cum titrează media băcăuană, într-o partidă adjudecată cu 3:1 (25:23, 25:20, 22:25, 25:18), în care Denisa Rogojinaru (20 p.) , Cristina Cazacu (19 p.) şi Ana Maria Lupa – Hambele (13 p.)  au excelat într-o formulă de echipă  coordonată de fosta sportivă a Lugojului, Lorena Ciocian (4 p.). Victorie istorică, ce ar putea fi extraordinar împlinită în 9 ianuarie, când are loc returul  din capitala  Azerbaidjanului.

Dan H. BRUDIU

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.