Primii. Din lume!
E foarte greu să intri în prima mie de jucători de tenis din lume. Întrebaţi părinţii care vând case şi terenuri scumpe încercând să-şi propulseze copiii în academiile de tenis din Europa sau de peste ocean şi nu reuşesc mare lucru, în condiţiile unei concurenţe acerbe pe plan mondial. E remarcabil şi reconfortant, valoric şi financiar, să te afli în primii 500, acolo unde, deja, fiecare cunoaşte (şi poate învinge, chiar dacă mai rar) pe fiecare. E deja elită în prima sută, unde începi să visezi cu ochii deschişi. În Top 50 apar deja marii performeri. Câştigătorii, sau cei care pot obţine, oricând, surpriza. Şi pot intra în primii zece, ce aspiră la Turneul Campionilor din finalul de an. Peste toţi aceşti uriaşi plăsmuiţi din talent, cu multe investiţii şi la fel de multă trudă, se află, împins de ierarhie şi puncte, vârful iceberg-ului. PRIMUL. Primul din lume. Pentru o zi, o săptămână, o lună sau mai mult decât atât. Oricum, pentru istorie.
Imposibilul posibil
În Top 5 de 6 ani, numărul 1 în lume de 40 săptămâni, cu trei turnee mari – Shenzen, Paris, Montreal – câştigate, cu două importante finale –Roma şi Melbourne – susţinute la mare nivel, micuţa româncă ne obligă tot mai mult, de câţiva ani, să pierdem vremea, ziua şi noaptea, ţinându-i pumnii în faţa televizoarelor (Sigur, avem şi alte opţiuni. Un Chiajna – Călăraşi în direct, eventual o reluare la Voluntari – Sepsi. Sau interminabile analize fără substanţă, de multe ori ridicole şi forţate, cu aceiaşi participanţi, având ca temă un fotbal – orgoliu. Un fotbal în care, în Europa, nu mai contăm demult). Simona Halep, căci evident despre ea este vorba, încântă specialiştii, se face iubită şi hrăneşte mândria de români, de-aici şi… de-acolo, oriunde-am fi. Pentru că reuşeşte să fie sus, acolo unde tot mai puţini dintre ai noştri ajung. Pentru că nu renunţă şi îşi educă mentalul să creadă că se poate chiar şi atunci când totul pare împotrivă. Pentru că, într-o educaţie a minţii corectă, cu sfătuitori valoroşi, învinge deasupra prejudecăţilor sau chiar realităţii. Imposibilul e posibil. Se poate. Simona Halep ne-a arătat asta, la Montreal, încă o dată !
Atitudine şi caracter
“Am un mesaj de adresat, în română, fanilor din tribune. Le mulțumesc pentru susținere, dar unii s-au comportat astăzi altfel. Vreau să le spun două cuvinte. Vă rog, data viitoare când veniți pe un teren de tenis, să respectați această încăpere. E mult prea deosebită pentru astfel de lucruri”. Cuvintele simple ale marii campioane au taxat un comportament mai mult decât nesimţit al unor compatrioţi de-ai noştri, stabiliţi probabil în Montreal, de-a dreptul proşti şi needucaţi. Care, enervant, au deconectat în dese rânduri concentrarea celor două sportive în momente de mare tensiune, răcnind vrute şi nevrute, inclusiv sloganul week-end-ului, din tribunele pline ochi ale unui splendid turneu. O reacţie care îi face cinste, un comportament de mare caracter al unui imens sportiv ce încarcă pozitiv, prin valoarea şi atitudinea sa, imaginea unei Românii serios şifonată în ultimul timp.
Dan H. BRUDIU
Distribuie:
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Felicitari pentru ultimul paragraf.
„Marele” jurnalist, evident de la un ziar unde Becali pare patron, l-am numit pe Cristian Geambassu, are indoieli: „Asta este varianta comodă. Să nu te laşi anexat, bravo! Dar să trăieşti în turnul de fildeş unde nu te ating mizeriile cotidiene? Este posibil?”
Geambasu, care atunci cind Simona mai pierde, caci nimeni nu are doar victorii, o ridiculizeaza cu talentu-i bont.