Primul sunet de clopoţel, prima bucurie

Share Button

Luni, 11 septembrie 2017, a sunat clopoţelul, cel care a vestit (re)începerea noului an şcolar. Pentru unii dintre copii, acesta a fost primul sunet de clopoţel. E vorba de micuţii care au trecut pentru prima dată pragul şcolii, devenind elevi ai claselor pregătitoare.

Ca în fiecare an, Organizaţia Femeilor Social Democrate Lugoj a oferit micuţilor cadouri constând în rechizite şcolare şi dulciuri. Anul acesta le-a venit rândul să se bucure elevilor de la Şcoala Gimnazială Nr 4 Lugoj.

După deschiderea festivă la care au participat, printre alţii, primarul Francisc Boldea şi directoarea instituţiei, prof. Gabriela Sârbu, Gerlinde Opriş, preşedinte al OFSD Lugoj şi Simona Milena Marinescu, secretar al aceleiaşi organizaţii, au împărţit copilaşilor cadouri constând din dulciuri şi rechizite şcolare, primul sunet de clopoţel însemnând şi prima bucurie pentru ei.

Cel de al doilea popas a fost făcut la Centru Şcolar de Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca”.

Aici, la deschiderea festivă, au participat oaspeţi de seamă, Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, consiliu care patronează această unitate şcolară, Nicu Bădina, consilier judeţean şi în acelaşi timp şi membru în consiliului de administraţie al centrului, precum şi consilierii locali Iosif Crăciunescu, Gerlinde Opriş şi, în calitate de gazdă, directoarea centrului, prof. Viorica Paraschivu.

Şi aici, harnica echipă a OFSD, formată din Gerlinde Opriş, Simona Milena Marinescu, Dana Bontilă şi Rodica Iakab, au oferit daruri copiilor, spre marea bucurie şi satisfacţie a celor care le-au primit. Slujba religioasă a fost oficiată de preot Traian Birăescu.

„Prin această nouă acțiune, intitulată generic „Primul Clopoțel”, le-am oferit cu drag celor mici cadouri constând în dulciuri și rechizite, dorind să marcăm o zi atât de specială pentru ei. Mulțumim pentru invitație doamnelor directoare ale celor două instituții de prestigiu! Urăm mult succes copiilor, cadrelor didactice și părinților, în noul an școlar, precum și în întreaga viață”, au declarat Gerlinde Opriș, președinte OFSD Lugoj, și Simona Milena Marinescu, secretar OFSD Lugoj.

Mircea ANGHEL

Be the first to comment

Lasă un răspuns