Programul anual de investiții al administrației la final

Share Button

Ca de fiecare dată, în preajma sfârșitului de an administrația lugojeană se se pregătește să-și facă un bilanț al activității desfășurate în cadrul programului anual de investiții publice.

„Anul 2017 a însemnat pentru noi ca adminstrație un pas înainte în ceea ce privește atingerea principalului obiectiv pe care ni l-am propus, respectiv modernizarea continuă a orașului, condiții mai bune de viață și muncă pentru lugojeni. Acum în preajma Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului şi a Anului Nou facem ca de obicei o analiză serioasă a activității pe care am desfășurat-o pe parcursul anului și a modului în care am abordat problemele cu care ne-am confruntat.

Au fost o seamă de lucrări mai ample, ca aceea de sistematizare și reabilitare a parcărilor din cartierul Cotu Mic, cea de de punere în practică a proiectului de modernizare prin care am dat o nouă față pieței Obor împreună cele două străzi de acces și alte lucrări obișnuite cum sunt cele de sistematizare din cartierul Timișoarei 110 și din noul cartier MAN.

În cadrul programului de reabilitare alei și trotuare prin dalare vreau sa amintesc doar modernizarea aleilor din Parcul George Enescu împreună cu dotarea cu mobilier urban. În primăvară odată cu modernizarea spațiilor verzi parcul va căpăta o cu totul altă înfățișare. Am continuat și reabilitarea fațadelor unor clădiri din centrul istoric al orașului, cu clădirile cu numerele 5 și 6 din Piața J.C.Drăgan. La numărul 5 am reabilitat întreaga clădire și acolo funcționează deja Serviciul Public Comunitar Local Pentru Evidența Persoanelor. Am reluat lucrările de modernizare a Ștrandului Municipal și sperăm ca anul viitor să finalizăm și acest obiectiv.

De asemenea am desfășurat și lucrări la reabilitarea rețelei de apă a orașului. În ultima parte a anului am pregătit orașul pentru întâmpiarea sărbătorilor prin iluminatul fesiv de sărbători. Nu am neglijat însă nici celelalte domenii acordând atenţia cuvenită învăţământului, sănătăţii şi problemelor de asistenţă socială, sportului şi culturii. Am realizat în cea mai mare parte ceea ce ne-am propus la începutul anului şi am identificat şi problemele, domeniile şi direcţiile în care vom acţiona anul viitor” a declarat primarul Francisc Boldea.

365

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.