PSD contra PSD şi PNL contra PNL

Share Button

În condiţiile în care, cel puţin până la alegerile parlamentare, ambele partide mari ale României sunt confruntate cu puternice lupte intestine, a treia parte câştigă fără să facă nimic. Numai că a treia parte, de această dată, nu mai este un partid politic. A treia parte este reprezentată de o mână de instituţii. Cea mai importantă şi cea mai la vedere fiind Preşedinţia. Klaus Iohannis, dar nu numai el, câştigă teren fără să facă nimic.

Se vorbeşte şi în contradictoriu despre modul în care se plasează preşedintele în raport cu scena politică. Sunt unii care susţin că domnul Klaus Iohannis, fără să spună acest lucru vreodată, este mai jucător decât a fost vreodată Traian Băsescu. Şi că România se îndreaptă, cu paşi repezi, spre o autocraţie.

Eu însumi am susţinut teza ieşirii statului român din starea de struţo-cămilă, eventual, pe calea unei republici prezidenţiale. Alţii susţin teza invers. Şi anume că preşedintele Klaus Iohannis nu face nimic. Că ar fi un simplu captiv al “sistemului”. Adică, al unui mecanism creat din o parte din interiorul serviciilor, din o parte din interiorul parchetelor şi de o parte din interiorul CSM. Părţi la rândul lor controlate de Traian Băsescu.

Dacă analizăm situaţia la rece, observăm, cu uşurinţă, că menţinerea bicefalităţii la vârful PNL, a confuziei generale legate de actul de decizie, precum şi a ambiguităţii conform căreia, de fapt, deciziile nici nu se iau la partid, ci în altă parte, nu fac decât să alimenteze conflictele interne. Şi, chiar atunci când nu există asemenea conflicte, să scadă, în mod dramatic, potenţialul de joc al partidului. Lovind totodată şi în credibilitatea acestuia. Cine este beneficiarul?

Dincolo, la PSD, cu un Dragnea înlănţuit pe stânca justiţiei şi ciugulit, din ce în ce mai sângeros, de corbii DNA, situaţia nu este mult diferită. Deciziile pe care actualul preşedinte PSD le ia sunt, din motivele plastic prezentate mai sus, şi confuze şi ezitante şi lipsite de viziune.

Acest fapt este resimţit până la ultima organizaţie PSD. În plus, partidul tocmai s-a despărţit, în condiţii nici ele foarte clare, de un Victor Ponta creditat, încă, de PSD, cu procente grele de încredere. Pentru socialişti situaţia este foarte grea. Întrucât nu s-au despărţit de trecutul apropiat. Şi nici nu au plonjat în vreun viitor. Iar prezent este de tip hemoragic. Cine este beneficiarul?

În ambele situaţii, unul dintre beneficiari, dacă nu cumva cel mai important şi, în orice caz, cel mai vizibil, este preşedintele Klaus Iohannis. Puterea acestuia a crescut extrem de mult şi în mod constant, începând din momentul preluării primului mandat. Şi este extrem de important de reţinut că, aparent, Iohannis nu a făcut nimic în acest scop. Dimpotrivă. El este cel mai des acuzat nu că se implică în jocul politic, ci, dimpotrivă, că nu se implică. Că stă pe tuşă.

Proiectul acestui Guvern birocratico-tehnocratic măreşte gradul de confuzie de pe scena politică. Şi tot în favoarea lui Klaus Iohannis. Practic, asistăm la o situaţie spectaculoasă pentru alţii şi dramatică pentru noi, în care, cu un an înaintea alegerilor, partidele refuză să guverneze, încredinţând acest privilegiu şi acestă povară unui grup de oameni despre care se spune, fie că sunt aleşi de preşedinte, fie, şi mai rău, de către servicii, fie, catastrofal de rău, de către alte autorităţi statele sau transnaţionale.

S-a creat o stare de ambiguitate din care, în mod firesc, cetăţenii nu mai înţeleg nimic. Se află în opoziţie sau la putere PSD? Sau se află la putere atunci când Guvernul este silit să lucreze după bugetul socialiştilor şi cu birocraţia acestuia şi în opoziţie atunci când Cioloş semnalizează în altă direcţie? Este o situaţie tipică de şpagat politic.

Dar PNL? Liberalii lasă impresia că se află la putere, în măsură în care şi-ar exercita vreo influenţă asupra Guvernului Cioloş, premierul lăsând impresia că este de dreapta, şi este în opoziţie cam în aceeaşi măsură, atunci când Guvernul ia măsuri în contradicţie cu doctrina liberală. Făcând pe placul PSD.

În acelaşi mod, dar cu efecte mai puţin dramatice, se desfăşoară lucrurile şi în ceea ce priveşte celelalte partide. Inclusiv UDMR.

Este clar că fără a încerca să se umfle, în mod artificial, muşchii prezidenţiali devin mai puternici, în măsură în care muşchii partidelor se fleşcăiesc. Dacă preşedintele Klaus Iohannis nu este captiv, şi eu cred că nu este, atunci cea mai mare parte din beneficii le culege el însuşi şi fără prea mare efort. În mod cert însă, câştigat este şi “sistemul”. Astfel cum am încercat să desenez mai sus.

Iar dacă la butoane se află, în continuare,Traian Băsescu, atunci putem spune că acesta este al doilea mare beneficiar după sau alături de Klaus Iohannis. Cu atât mai mult cu cât poziţia ex-preşedintelui este fermă. Lipsită de prea multe ambiguităţi. El se plasează clar şi fără menajamente în opoziţie. Şi este singurul luptător din teren.

Fb:

Cum se poate câştiga în politică fără să se facă nimic? Cum poate deveni un preşedinte, din ce în ce mai puternic, fără să fie jucător?

Sorin Roşca STĂNESCU

0

Be the first to comment

Lasă un răspuns