Radu Aldulescu, la Casa Bredicenilor

honeywell

Share Button

Joi, 21 iunie 2018, cu începere de la ora 19:00, la Casa Bredicenilor (Str. Victor Vlad Delamarina nr. 4), va avea loc lansarea celui de-al zecelea roman al unuia dintre cei mai apreciați prozatori contemporani români, „Rezidenți în Casa Visurilor”, de Radu Aldulescu, proaspăt apărut la editura Hyperliteratura. Alături de autor, la întâlnire vor participa Henrieta Szabo și scriitorul Andrei Ruse.

***
Grigore, un ziarist ratat, de 49 de ani, care locuiește într-un apartament sărăcăcios împreună cu părinții lui bolnavi, având grijă de ei și de Charlie, câinele bătrân și orb al familiei, hăituit de fostele sale neveste și mereu umilit de șeful său bețiv și pervers, o întâlnește pe Argentina, o fostă sportivă, rămasă fără locuință, paznic la o casă de amanet, iar împreună încep să nutrească iluzia unei noi vieți.

Soarta este însă nemiloasă cu cei amărâți și fără șansă, cu cei care n-au avut și nu vor avea niciodată nimic, dar care cred că oricând totul se poate schimba. Casa Visurilor rămâne doar un deșert al speranțelor și amăgirilor celor care îndrăznesc să viseze, până când viața dă cu ei de pământ.

***

Radu Aldulescu s-a născut pe 29 iunie 1954, în București. Visul și obsesia sa de mic a fost să devină boxeur profesionist, astfel că la doisprezece ani și jumătate s-a apucat de antrenamente. Ce l-a oprit în a deveni apoi un sportiv desăvârșit a fost lipsa talentului, după propriile-i spuse.

A început să scrie încă din liceu și și-a început activitatea literară cu povestirea „Săracu Sfîntu Ilie”, apărută în 1973 în revista „Amfiteatru”. Tot în acea perioadă, muncea din greu, „ca-n ocnă”, la fabrica Policolor. Din 1973 și până în 1990, a avut parte numai de astfel de munci, „într-un regim de penitenciar semiliber”: a lucrat la 23 August, Șantierul Centrului Civic și alte șantiere sau Rotativa Tipografiei Universul. Însă aceste locuri neprietenoase și mai ales oamenii pe care i-a întâlnit acolo l-au format și cizelat ulterior ca scriitor, căci în romanele care au urmat, Radu Aldulescu s-a simțit cel mai bine printre „învinși”, propunând o literatură a devianței, a ostracizaților, a nelegiuiților și a periferiei. Radu Aldulescu scrie despre cei „nevăzuți” și o face cu naturalețea celui căruia nu îi este străin acest bâlci al deșertăciunilor, cu vieți risipite și înnămolite în derivă.

A lucrat la primul său roman, „Sonata pentru acordeon”, între 1984 și 1988, însă fără speranța că-l va vedea publicat vreodată, deoarece conținutul său n-ar fi putut trece de cenzura ideologică. Reușește să debuteze după Revoluție, abia spre sfârșitul lui 1993, la aproape patruzeci de ani, fiind premiat pentru acest volum de Uniunea Scriitorilor din România. De atunci, Radu Aldulescu s-a dedicat în întregime scrisului, trăind cu iluzia că a fi scriitor îi va aduce un oarecare statut în societate și că va putea trăi din opera sa.

Peste trei ani de la debut, în 1996, îi apare un al doilea roman, „Amantul Colivăresei”, care s-a bucurat de multă apreciere din partea criticilor și a cititorilor, ajungând la peste patru reeditări, fiind ulterior tradus și în Franța („L’amant de la veuve”). Inspirat dintr-un segment al romanului, a scris scenariul pentru filmul „Terminus Paradis” (1998), regizat de Lucian Pintilie, care a primit Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția. A urmat o povestire pentru un alt film, care urma să fie regizat de același Lucian Pintilie și care, din nefericire, nu s-a mai concretizat. Însă Radu Aldulescu a dezvoltat această povestire-scenariu într-un nou roman, „Proorocii Ierusalimului”, carte apărută în 2004. Până atunci, el a mai lucrat la două romane, publicate în 1997, „Îngerul încălecat” și „Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare”.

În 2006, revine cu volumul „Mirii nemuririi”, operă ce primește în 2008 Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. În 2010, îi apare romanul „Ana Maria și îngerii”, un proiect inedit, care a pornit de la scrisoarea unei mame ce căuta un prozator care să spună povestea fetei sale bolnave, iar Aldulescu s-a oferit să o facă.

În 2012 îi apare romanul „Cronicile Genocidului”, pentru care îi este acordat prestigiosul premiu „Augustin Frățilă”, iar în 2015 continuă cu „Istoria Regelui Gogoșar”.

În același an însă, în luna noiembrie, Radu Aldulescu, autor până în acel moment a nouă romane de succes, premiate atât în țară, cât și în afară, considerat atât de critici, dar mai ales de public unul dintre cei mai buni scriitori contemporani, a fost aruncat în stradă de către Uniunea Scriitorilor.

În ultimii opt ani, Aldulescu locuise în niște spații dezafectate ale Uniunii Scriitorilor (USR), iar ultima dată a trăit într-o cameră a unei case din centrul Bucureștiului, ce aparținea Primăriei Capitalei, închiriată de USR. Ciocnirile din cadrul USR din ultimii ani, în care scriitori mari au fost excluși doar pentru că nu au fost de acord cu lipsa de transparență a Uniunii și de tipul autoritar de conducere impus de „veșnicul” președinte, au dus și la rezilierea contractului cu primăria, victimă „colaterală” fiind Radu Aldulescu, care s-a trezit în stradă.

Lipsit de mijloacele elementare de supraviețuire, autorul a fost, în mod firesc, profund marcat și totodată inspirat de acest episod tragic, dând expresie experienței traumatizante de a trăi pe străzi prin prezentul roman, cel de-al zecelea al său, „Rezidenți în Casa Visurilor”: „Am zis să-mi fac o casă a visurilor, și-am făcut-o pe hârtie, în romanul ăsta.”

***
În cadrul evenimentului cartea va putea fi achiziționată la prețul special de 39 de lei.

Comandă online:
Hyperliteratura.ro/produs/Rezidenti-in-Casa-Visurilor

AL PRESS

552

mondograniti

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.