Reformaţii lugojeni la ceas jubiliar. Reuniunea Maghiară de Cânt şi Muzică la concursul din Eger

Share Button

La concursul coral prilejuit de serbările Asociaţiei Corurilor Maghiare de la Eger (1907), unde au participat 2.500 de cântăreţi, Reuniunea Maghiară de Cânt şi Muzică din Lugoj (prezidată de vicecomitele Aurel Issekutz), dirijată de W. Schwach, a obţinut premiul I şi medalia de aur. În finalul manifestărilor a avut loc un mare concert (1.900 de muzicieni), la care, între cei 97 de interpreţi, s-a distins şi tenorul lugojean Anton Weigand. Evenimentul a fost amplu comentat în presa maghiară, fiind sesizate caracterul politic al manifestărilor şi uitarea care s-a aşternut ulterior peste viaţa muzicală din ţinuturile Ungariei, dar şi calitatea interpretării coralei lugojene, subliniindu-se că aceasta era formată, în marea majoritate, din cântăreţi de etnie germană şi română, autorul articolului întrebându-se, în final, retoric: „de unde atâta patriotism maghiar?” („Az Ujság”, 97, 1907, v. „Drapelul”, VII, 88, 1907, 2-3: Serbarea corală de la Eger).

În presa budapestană s-au făcut supoziţii, pe alocuri maliţioase, privind motivaţiile ce au determinat juriul să confere premiul I corului din inima Banatului: „Poate că acesta este şi meritul pentru care corul maghiar din Lugoj a câştigat premiul prim [prezența nesemnificativă a coriştilor de etnie maghiară şi promovarea manifestă a unei anumite atitudini tolerante faţă de minorităţi] sau poate că a fost premiat materialul bun de voci ale românilor din Lugoj” („Bud. Napló”, 198, 1907). Premiile II şi III au fost acordate Corului maghiar din Kecskemét, respectiv celui din Timişoara, ai căror reprezentanţi, nemulţumiţi de jurizare, au creat o stare tensionată. W. Schwach, dirijorul reuniunii lugojene, a fost recompensat cu o tabacheră din argint. Marele succes al coralei lugojene va fi sărbătorit în 29 septembrie 1907 în sala mare a Hotelului „Regele Ungariei”.

Amplificarea speculaţiilor, dar şi un transparent sentiment de frustrare au determinat, în final, lansarea unor acuzaţii grave îndreptate împotriva membrilor juriului, încercându-se minimalizarea succesului muzicienilor lugojeni: „Aproape două mii de cântăreţi s-au concentrat în renumitul oraş al lui Dobo în haine maghiare, cu conştiinţă maghiară şi spre preamărirea cântării maghiare. Frumos record. Dar e mai puţin frumos că nu au avut unde să-i adăpostească pe cântăreţi şi nu au fost în stare să provadă pe cântăreţi după cuviinţă. Scumpetea a fost aşa de oribilă, că cântăreţii au lăsat tot ce au avut la Eger, de unde puţină glorie au adus cu ei. Dar nici gloria aceasta nu au împărţit-o după dreptate. Condiţiunile fixate pentru juriu înainte de aducerea hotărârii le-au schimbat în mod arbitrar: pe specialişti, conducătorii institutelor de muzică şi pe critici i-au lăsat afară din juriu, iar hotărârea de premiere au publicat-o la două ore după miezul nopţii, după un chef cum rar a mai văzut lumea. Premiul prim l-a căpătat Reuniunea Maghiară din Lugoj, şi cu aceasta şi cadoul destinat pentru primul dirigent maghiar s-a conferit dirigentului acestei Reuniuni. La aducerea hotărârii s-a luat în considerare ca merit al distinsei Reuniuni că împlineşte o misiune patriotică şi culturală între naţionalităţi. Dirigentul Reuniunii acesteia de douăzeci şi şapte de ani îşi împlineşte chemarea, dar până azi nu ştie încă nicio boabă ungureşte. Oare poate instrua el în spirit maghiar?” („Az Ujság” din 22 august 1907, v. „Drapelul”, VII, 90, 1907, 3: Epilog de la Eger).

Constantin-T. STAN

0

Be the first to comment

Lasă un răspuns