Reformații lugojeni la ceas jubiliar. Reuniunea Maghiară de Cânt și Muzică (Lugosi Magyar Dal- és Zeneegyesület)

Share Button

Reuniunea comunităţii maghiare lugojene a luat naştere în anul 1886, sub denumirea de Lugosi Magyar Dalegyesület. După unirea cu vechea reuniune germană, Lugoscher Gesang- und Musikverein, petrecută în anul 1902, a fost adoptată titulatura de Lugosi Dal- és Zeneegyesület.

Cu prilejul reuniunii corurilor maghiare din Ungaria (Timişoara, 21-23 august 1903) au concurat 25 de corale, alte 25 de reuniuni fiind reprezentate prin delegaţi. Din Timişoara au participat șase reuniuni (184 membri activi), din partea Lugojului fiind invitată Reuniunea Maghiară de Cânt şi Muzică.

În total au fost prezenţi 1.379 de corişti. „Cu drept cuvânt se poate zice că lira muzei maghiare aici a răsunat cu putere. Şi până când politicienii îşi frământă creierii cu destinele patriei, subjugând popoară după popoară – fiii dezmierdaţi ai muzei fac să răsune cântecele lor.

Tot degeaba! nu cei dintâi vor croi soarta popoarelor, ci popoarele îşi vor croi soarta lor prin progresul în cultură. Un bărbat maghiar de valoare a zis odată că «Ungaria numai aşa e frumoasă cum e, căci apare ca şi o grădină împodobită cu diferite flori, care cu mult mai frumos aspect îţi dă decât una semănată numai cu rapiţă». […] Aşa stăm şi cu popoarele, respectiv naţionalităţile acestei ţări: este menirea noastră ca să ne cultivăm unii prin alţii, şi cel care îndrăzneşte ca să suprime dezvoltarea unui popor în beneficiul altuia – acela duşman este ţării noastre – e grădinar nepriceput. Să învăţăm unii de la alţii şi astfel să ne cultivăm tot mai mult, căci acesta este scopul unui stat.” (Ioan Vidu, în „Drapelul” 1903, 95, 1-2)

Marele festival a debutat în 21 august, cu un cântec intonat de corurile reunite, preludiul concursului propriu-zis, în cadrul căruia fiecare corală a interpretat o piesă impusă, desemnată de comitetul de organizare. Cele 25 de coruri au fost distribuite, prin tragere la sorţi, în două grupe. În intervalul de timp dintre emulările corurilor din cele două grupe, la noul locaş catolic din cartierul Fabric („Millenium”) a avut loc un recital organistic. A doua zi, în 22 august, după un nou cântec interpretat de corurile reunite, s-a desfăşurat a doua parte a concursului, prin interpretarea unei piese la alegere. În final, cinci din cele mai bune coruri (Reuniunea Maghiară din Lugoj şi reuniunile din Eger, Miskolc, Makó şi Budapesta) au oferit o serenadă primarului Timişoarei, după ce, şi în ziua precedentă, toate corurile intonaseră serenade naşului reuniunii.

În 23 august, ultima zi a marilor manifestări corale, la oficierea serviciului divin, la biserica din Fabric, Misa a fost intepretată de Corul din Budapesta (Ganz gyár), corală care nu participase în concurs, fiind laureată cu premiul I la ultima ediţie a Festivalului, desfăşurată în urmă cu doi ani. „La această Misă, afară de oaspeţi, a asistat tot ce a fost mai ales în Timişoara. Priveam în toate părţile, că doar voi vedea şi public de-al nostru, românesc, dar ţi-ai găsit! Aş fi dorit să fim cât de mulţi, pentru ca să vedem ordine, disciplină, curăţenie, estetică şi… pietate. Stilul artistic în care e zidită biserica şi picturile ei luminate cu lumină electrică – corul cu cântările-i fumoase – făceau şi pe cel mai împietrit la inimă ca să-şi plece capul în salonul dumnezeiesc.” (Ioan Vidu)

Concertul de gală, desfăşurat într-un pavilion construit special pentru acest eveniment, a reunit corurile maghiare timişorene, Corul din Budapesta şi Reuniunea din Miskolc, cu acompaniamentul Muzicii Militare a Regimentului 29 Infanterie, dirijată de contele G. Zichy. Concertul corurilor reunite (1.200 de corişti), dirijat, după-amiază, de I. Bellovits, profesor la Academia de Muzică din Budapesta, a precedat verdictul juriului şi momentul decernării premiilor, instituite pe două categorii distincte. La prima categorie, premiul I s-a atribuit Corului din Eger, iar premiul al II-lea, Corului din Miskolc (dirijor: E. Lányi). La categoria (clasa) a II-a, Reuniunea Maghiară lugojeană a obţinut premiul II, fiindu-i atribuită însă marele premiu, în valoare de 1.000 de coroane. „Şi acum, ieşiţi din fermentaţia asta socială şi ajunşi acasă, nu ne vom pune să dormim ca Crişanul nostru [Vidu cita un preot român din Comitatul Arad, care reproşa ziarului „Drapelul” că „e plin numai de concerte (cronici şi relatări), fără de cari putem trăi”), ci vom medita asupra celor văzute, auzite şi esperiate, trăgând folos şi pentru societatea noastră românească: tot astfel precum şi compatrioţii noştri maghiari ar face venind între noi. Sperăm că, dacă va fi bun Dumnezeu, le vom da şi noi prilej la aceasta, căci asta e datorinţa şi menirea popoarelor, ca să se perfecţioneze unele prin altele, dacă voiesc ca să existe.”

Constantin-T. STAN

0

Be the first to comment

Lasă un răspuns