Regii României şi făurirea statului român modern. Ecouri din presa de epocă II (34)

honeywell

Share Button

Ca omagiu adus jubileului centenar al Marii Uniri, inițiem un serial, cu extrase din presa de epocă, în care ne propunem să urmărim și să deslușim, pas cu pas, etapele procesului făuririi statului național unitar român și crearea instituțiilor românești moderne, aflate în sincronie cu valorile Occidentului.

*

(29)
De Ziua Imnului Național

Triumful.
Trupele române au pătruns în Budapesta.
Trăiască Marele Căpitan, regele Ferdinand I al tuturor românilor!

În toate faptele omenești este mâna lui Dumnezeu. Ieri, pe când serbam ziua iubitei Suverane, veni știrea că trupele române au pătruns în Budapesta. Bucuria poporului român era cu atât mai mare, cu cât puteam face reginei României Mari cadoul cel mai prețios al străduinței armatei române. Budapesta, capitala strălucită a ungurilor, leagănul speranțelor șovinismului maghiar, trufașa cetate a Dunării ungurești, cunoaște astăzi pentru a doua oară în viața sa înfrângerea ei completă. Capitularea armatei ungurești a izolat-o, a pus-o fără apărare înaintea bravilor oșteni ai României Mari și a silit-o să arboreze drapelul alb lângă tricolorul românesc, doar s-or îndura învingătorii de orașul sfânt al maghiarimii. Cavaleria română a înconjurat orașul, a ocupat foburgurile și stă în așteptarea ordinelor superioare de la București. MS Regele Ferdinand va hotărî și, desigur, va fi generos cu cei învinși. Dacă, în trecutul istoric al Budapestei, cucerirea ei de către turci a însemnat o crudă etapă, ocuparea de către trupele românești înseamnă triumful civilizației aducătoare de ordine în cuibul blestemat al celor mai negre gânduri. O rază de lumină, o rază de soare strălucitor, răsfrântă de pe baioneta, sabia și epoletul românilor, străluci în bezna grandomaniei înfrânte ungurești. Și ca o pedeapsă dumnezeiască, trufașii de altădată cerșesc mila oștenilor români, să-i scape de crimele repetate ale bolșevismului, uitând să plângă trufia lor, lăsându-se pradă egoismului de  a trăi, fie oricum, numai să-și poată păstra mizerabila lor viață. Un dușman astfel înfrânt nu merită decât compătimire. Soldatul român i-o acordă, din proprie inițiativă, fără să fi așteptat intervenția aliaților noștri, către care ungurii au strigat cu lacrimi fierbinți să fie iertați.

Să însemnăm însă momentul acesta istoric. El va face mândria urmașilor noștri, fiind premergătorul epocii de glorie la care a pătruns poporul român. Citind istoria dominațiunii civilizației românești în Orientul Europei, urmașii noștri vor așeza fapta de azi a oștilor române între acelea care au brăzdat începuturile drumului strălucit al dezvoltării națiunii române, care a cunoscut suferințele cele mai grele, pentru ca să aibă drept să se bucure de răsplata cea mai mare. Trăiască oștirea română, care a înfăptuit cu sacrificii grele de sânge unirea țărilor românești, întrupând visul secular al României Mari. Trăiască Marele Căpitan, regele Ferdinand I al tuturor românilor! („Gazeta Transilvaniei”, 80, 159, 1919)

Sărbătorirea vitejiei românești.
Tricolorul românesc și opinca fâlfâie pe cetatea regilor din Buda

Am trecut Tisa! Înaintăm vertiginos spre Budapesta! Cavaleria română, la 12 kilometri de capitala ungurilor! Budapesta, înconjurată de armata română! Am pătruns în Budapesta, pentru ca, în fine, vitejii români să defileze în mijlocul Pestei, în fața comandanților lor. O lovitură dibace și puternică dată dincoace de Tisa, și orice rezistență e frântă. N-a mai rămas putere care să se opună vitejiei românești. Pusta ungară a rămas înmărmurită de ceea ce nu i-a fost dat să mai vadă. Până când să-și revină din acest vis neînțeles, Budapesta, surprinsă și neputincioasă, îi primise cu porțile deschise pe cei veniți să-i dea o dureroasă – nu lovitură, ci lecție! Și dacă dreptatea românească nu și-a putut tăia cale și n-a putut pătrunde în cuibul de odinioară al răsfățului oligarhic încăput în vremea din urmă în ghearele bolșevice, fără de a prăbuși cu neîndurare zidul de perfidie al roșilor lui Kun – vina e a celor ce au provocat aceasta. Noi nu ne-am făcut decât datoria, dând lumii cea mai strălucită dovadă că, atunci când e vorba de apărarea și asigurarea liniștii și intereselor noastre, nu putem fi decât români. Brațul soldatului român a zdrobit teroarea, sădind liniște și mântuire atât pe seama sa și alor săi, cât și pentru cei ce îi țineau la viață. Admirație și recunoștință se cuvine și din partea unora, și a celorlalți. („Gazeta Transilvaniei”, 80, 160, 1919)

(30)
De Ziua Imnului Național

 „Sus opincă, jos papuc / Eu până la Pesta mă duc!”

Şi au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi. Deasupra palatului a văzut Iordan cum fâlfâia în vânt flamura ungurească – roşu-alb-verde. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dându-şi capela pe ceafă şi scărpinându-se după ureche, şi-a zis: „Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă… Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămână de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…”   Zis şi făcut. Chemându-l pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborât steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luând apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsându-i nojiţele să atârne-n vânt. Şi aşa a fâlfâit multă vreme pe cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui… „Cine oare să fi făcut această tragică glumă?” îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat  pe care îl cunoscusem în metropola maghiară. Și, zicând, îmi arătă cu mâna priveliştea originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capetele şi altor trecători, ca fiind cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui organism orgolios şi despotic, tocmai sub călcâiul acelui organism pe care-l ţinuse genunchiul de fier atât amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui şi de care totuşi o viaţă-ntreagă s-a temut”…  „Cine oare să fi dat vântului şi să fi ilustrat cu atâta măiestrie şi atât de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfântului Ştefan?”, mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebând parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea. Apoi se întoarse cu privirea spre mine şi, deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire. Îmi era milă de el, căci era un om distins la simţire. „Mă voi interesa, domnule doctor”, îi zisei, cu o nuanţă de înduioşare şi, apropiindu-mă de santinelă, îi spusei să-l strige pe şeful gărzii. „Este chiar acolea, domnule general”, îmi răspunse vânătorul mic şi îndesat, încordându-se şi făcând cu capul un gest înspre cheiul Dunării. „Cum îl cheamă?” „Don sergent Iordan”. „Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?” „Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi-dimineaţă şi tot dânsul a şi executat ordinul… Acum stă de un ceas acolo, să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită, ca să-i îndemne şi pe alţii…” Mă-ntorc puţin spre stânga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor – ilustraţia magistrală a unui moment istoric. Priveau când la trecătorii enervaţi şi sanchii, când la opinca impertinentă, şi pe feţele lor tuciurii şi asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvârşită satisfacţie. Păreau nişte inspiraţi şi nişte draci geniali. Întreaga oaste românească, întreaga naţie mi s-au părut că se oglindesc în aceşti doi zdrenţăroşi, sublimi chiar prin gradul de perfecţiune la care poate ajunge o zdreanţă… De-aş fi fost singur! O! i-aş fi privit ceasuri întregi fără să mă satur… Şi, poate, i-aş fi luat de gât şi i-aş fi sărutat! Dar… le-am făcut semn să se apropie şi, arătându-l domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet: „Acesta este glumeţul care, fără o intenţie răutăcioasă, desigur, şi cu toată naivitatea unui poznaş, te-a făcut poate să suferi”… Şi domnul Ferency, scăldându-şi ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adâncă melancolie: „Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sunteţi aci!” (Din însemnările generalului Marcel Olteanu)

(31)
Regele Ferdinand și reforma agrară (1)

Mineralele ce se află în subsol vor rămâne ale statului

MS Regele Ferdinand I-ul serbează mâine ziua nașterii sale. Cu acest prilej, poporul românesc de pretutindeni ține să-și manifeste sentimentele lui de adânc respect, devotament și iubire pentru gloriosul suveran, primul rege al României întregite. Se cuvine iubitului nostru suveran acest omagiu, pe care poporul românesc nu pierde niciun prilej ca să i-l dea cu inima deschisă. Acela care și-a legat viața sa de viața poporului, care a suferit în mijlocul lui, care a sacrificat cele mai sfinte legături de sânge pentru a se confunda cu totul cu aspirațiunile neamului nostru, suveranul României Mari, are drept să se bucure astăzi cu poporul său de roadele muncii lor comune. […] Dar ziua de azi, MS Regele voiește să o însemne nu numai ca o dată personală, ci legată strâns de masele poporului. În această zi, regele Ferdinand și-a rezervat semnarea decretelor-legi de reformă electorală și agrară, prin care cheamă pe fiecare cetățean la conducerea Statului și prin care se face împământenirea sătenilor din toate ținuturile românești alipite regatului său. Una din dorințele și promisiunile lui a fost să se dea pământul celor care îl muncesc. De ziua nașterii, regele României Mari vrea să-și ție făgăduiala, legând-o de ziua înfăptuirii celei mai drepte revendicări a poporului. Oștenii lui bravi din Ardeal, Bănat, Crișana și Bucovina și familiile celor care și-au jertfit viața pe câmpiile de luptă vor avea răsplata meritată. În gestul acesta al gloriosului suveran putem vedea întregul său suflet iubitor de aproapele, de cel nevoiaș, ca al unui bun părinte ocrotitor. Să trăiască întru mulți ani pentru binele și fericirea României Mari, puternică și nebiruită în vecii vecilor!

Art.2. În scopul acesta, se vor expropria în întregime:

  1. a) Toate proprietățile imobiliare fără deosebire de caracter și întindere ale supușilor statelor străine, fie că sunt străini prin originea lor, fie că au devenit străini prin căsătorie sau alt mod, sub acest raport considerându-se străini și toți acei locuitori ai României întregite care, în baza viitoarei legi de cetățenie, vor opta pentru cetățenia străină.
  2. b) Toate proprietățile imobiliare, fără deosebire de caracter și întindere, ale tuturor persoanelor morale publice sau private: instituțiuni, corporațiuni, fundațiuni, bănci, întreprinderi etc., ale căror domiciliu sau teren propriu de activitate este în afară de teritoriul României întregite. […]

Art.8. Când un proprietar va fi expropriat, din întreagă moșia aflătoare în hotarele unei comune vor trebui să fie expropriate și zidirile și terenurile nesupuse exproprierii aparținătoare acelei moșii, la cererea proprie. […].

Art.12. Împreună cu imobilele expropriate, se vor expropria: drepturile de apă, de vamă și orice prerogative și se vor putea expropria toate fabricile, instalațiile și orice stabilimente și drepturi aflătoare pe terenurile expropriate. Drepturile de apă, de vamă și prerogativele nu vor putea fi trecute la particulari; fabricile, instalațiile și stabilimentele se vor trece cu preferință în proprietatea sau folosința tovărășiilor din comună sau din partea locului.

Mineralele rezervate ce se află în subsolul terenului expropriat vor rămânea, în orice caz, ale statului și după ce va fi trecut proprietatea locului pe noii proprietari. („Gazeta Transilvaniei”, Brașov, 80, 174, 24 august 1919, 1-2)

(32)
Regele Ferdinand
și împroprietărirea țăranilor (2)

Pământul Ardealului și Banatului va fi împărțit cu dreptate sătenilor

Acolo unde până azi nu se împliniseră cele două postulate ale democrației, reforma electorală și cea agrară, se face acum. La noi în țară nu se prea făcuse mai nimic în această direcție: în Ardeal, Bucovina și Basarabia, fiindcă nu s-a putut din pricina stăpânirii străine, și în vechiul regat, fiindcă nu înțeleseseră încă conducătorii că a sosit vremea lor. Mulțimea cetățenilor stăteau în întuneric, sărăcie și izolați de conducerea statului. Câțiva oameni duceau, cum voiau, cârma statului și desigur că nu totdeauna pentru binele celor mulți. Războiul a risipit orice îndoială că sătenii noștri n-ar fi copți la minte pentru drepturile cele noi. S-a văzut că ei au dus greul și că datorită lor s-au câștigat biruințele. Și s-a mai văzut că prea au fost nedreptățiți până acum, că a sosit vremea să li se dea ceea ce lor li se cade.

În regatul vechi, regele Ferdinand a dat legea de împroprietărire. El s-a gândit cel dintâi la țărani. Dar nu s-a mulțumit cu atât, le-a dat și votul universal pentru toți, ca sătenii să-și aleagă ei pe cine vor ca să-i conducă. Când s-au unit și celelalte părți românești, regele a cerut să se pregătească și aici legile cele bune. La Alba Iulia se hotărâse, de altfel,  care va fi soarta pământului din Ardeal, Banat și părțile foste ungurești. Se hotărâse, în principiu, ca pământul să fie al acelora ce-l muncesc.

De ce și cui se dă pământ?

Pământ se dă pentru a spori, a împlini și a împroprietări pe țărani. Adică, cine are proprietate mai mică i se dă un spor, să i se împlinească atât cât spune legea, și celui ce n-are deloc, să i se dea să aibă și el cât i se cuvine. Se mai dă aceluia care are pământ de arat, dar n-are pășune și fânaț. Va să zică, se dă pământ cu socoteală fiecărui ce-i lipsește, până la limita care o pune legea. Dar se mai dă pământ și pentru ferme model și apoi ca să poată ființa proprietăți mijlocii. Asta ca să aibă orașele de mâncare, fiindcă trebuie să ne gândim și la ele. Aici sunt funcționarii, muncitorii fabricilor și armata. Ca să aibă de mâncare, trebuie să facem ferme model, care pot da destul pentru orașe. Țăranul lucrează pentru el și mai și vinde. Dar fermele numai pentru orașe lucrează. Dau, adică, ceea ce nu pot da țăranii orașelor. Se mai dă pământ ca să se poată face fabrici ori să lase acestora pământul care-l au, fiindcă mai mult folos trage țara și țăranul de la munca lor decât dacă s-ar împărți și fabricile n-ar mai lucra. Nu cred să fie țăran cuminte care să vrea să se strice fabricile. Cum o să dea la țărani pământ care are sare, cărbuni, fier, aur, argint, aramă, gaze și altele? Ca să poți trage folos din aceste pământuri, ar trebui oameni mulți și bani mai mulți. Cum ar putea folosi țăranul un astfel de pământ cu brațele familiei sale? S-au gândit atunci conducătorii ca fabricile să se facă de români, adunați în societăți, așa ca să nu mai stăm la buna vrere a străinilor fabricanți. Și o să ajungem să nu mai cumpărăm de la străini, ci de la fabricile noastre, iar banii rămân în țară, țara se îmbogățește și tot omul duce trai mai ieftin și mai bun.

Ce se va împărți?

Legea spune că se împart pământurile celor ce nu sunt cetățeni români. Moșiile acestora vor fi împărțite, așa ca să nu mai rămână pământ la străini. Țăranii îl vor căpăta de la stat. Se va lua pământul celor care, sub guvernul unguresc, prin legea ticăloasă de la 1 noiembrie 1917, le-au trecut ungurilor și evreilor. Toate moșiile mai mari de 20 iugăre (lanțe), dacă moșiile acestea s-au făcut în vreme de război, afară de cele moștenite. Averile bisericești se pot împărți, lăsându-se preoților și învățătorilor câte 32 iugăre. […] Legea se mai îngrijește ca, în caz de lipsă, să fie împărțite și pășunile de munte sau pădurile, iar părțile rămase să poată fi folosite de stat. […] Legea ocrotește pe toată lumea. S-au gândit cei care au făcut-o să fie cu dreptate împărțeala. Și după socotelile făcute, pământ este destul ca să se dea la toți sătenii. („Gazeta Transilvaniei”, Brașov, 80, 184, 1919)

(33)
Constituția de la 1923 (1)

19 martie 1923: marea demonstrație din Capitală împotriva adoptării Constituției liberale

Prin grandioasa manifestație care a avut loc ieri în București, țara și-a spus cuvântul. Glasurile și voința zecilor de mii de cetățeni ai Capitalei, strânși în jurul Partidului Național și Țărănesc au fost ecoul milioanelor de cetățeni ai țării întregi. Căci țara, sătulă, scârbită și revoltată de fărădelegile guvernării liberale, a fost ieri și este și acum cu privirile îndreptate spre București, pătat de sângele celor ce, în numele ei, vor să moară pentru dreptate.

În zadar a luat nefasta cârmuire liberală tot felul de măsuri ca să-i oprească pe cei ce din lungul și latul țării voiau să ia parte la demonstrația de ieri și în zadar au fost oprite în mijlocul câmpului trenurile și scoborâți din ele țăranii care plecaseră spre Capitală – voința tare a zecilor de mii de cetățeni care au luat parte la demonstrația de ieri, a scris cu propriul sânge pe pavajul Bucureștilor că nu mai poate suporta tirania liberală.

Gheața fărădelegilor și minciunii liberale, care oprea până acum clocotul puhoiului de nemulțumiri de sub ea ca să pătrundă și să ajungă la urechile Suveranului, s-a spart. Chiar dacă baionetele armei, la spatele căreia s-a ascuns lașa ceată a fărădelegii liberale, s-au făcut paravan între manifestanți și Palat, Suveranul s-a putut convinge că guvernul dlui Brătianu nu mai este al țării, deoarece țara întreagă, toată țara este împotriva lui.

Străzile Bucureștilor au fost ieri înroșite cu sânge!

Străzile Bucureștilor au fost ieri înroșite cu sânge! Sângele celor ce au luptat la Oituz, la Mărăști și Mărășești s-a vărsat ieri din nou pe străzile Bucureștilor, pentru ca să scape țara de tirania liberală, care, din coroana de lauri a biruinței războiului de întregire națională, a căutat să facă jug pe seama acestei țări. Garnizoana Bucureștilor, vreo douăzeci de mii de soldați, au fost scoși, la ordinul cârmuirii liberale, ca să-și descarce armele în piepturile părinților și fraților lor, atunci când aceștia ar reuși să pătrundă în fața Palatului, pentru ca să spună Majestății Sale că țara nu mai poate suporta fărădelegile cârmuirii de azi.

Guvernul, împreună cu Cerberul de pe treptele Palatului, care poartă numele de ministru, au făcut totul ca zecile de mii manifestanți să nu poată trece pe sub ochii Suveranului. Dar în zadar! Ceea ce știe azi țara întreagă, nu se poate ca să nu cunoască și Capul ei suprem. Iar până acum, cetățenii din toate unghiurile țării se cutremură de pofta de fiară a unui guvern care nu s-a sfiit să meargă până la sânge, numai pentru ca să nu-l lase pe Suveran să se convingă, cu propriii ochi, că aceia care îl înconjoară sub numele de sfetnici sunt cei mai mari dușmani ai lui și ai țării.

Este prea puternic însă și de nestăpânit puhoiul de revoltă care clocotește în inimile cetățenilor acestei țări. Puterii lui nu i se va putea opune acest guvern orișicât de mare i-ar fi pofta de sânge. Aburul izvorât din sângele vărsat pe străzile Capitalei se va ridica, va ajunge la ferestrele Palatului și-i va spune Suveranului: „Așa-i în țara voastră, Majestate! Numai așa se poate pătrunde la Palat!” Și nu ne putem închipui ca în fața ochilor Majestății Sale să nu apară atunci scrise cu pară de foc versurile acelui poet care spunea: „Minciuna stă cu regele la masă…” Un astfel de oaspe, desigur, nu numai țara, dar nici Suveranul ei nu-l vor mai putea tolera la masa regală. El va trebui alungat de acolo și așezat la locul ce-l merită. Căci numai așa vor putea fi spălate și vor dispărea petele de sânge de pe străzile Capitalei. („Gazeta Transilvaniei”, Brașov, LXXXVI, 59, 20 martie 1923, 1)

(34)
Constituția de la 1923 (2)

Capitala continuă să manifesteze în contra guvernului.
Guvernul, la adăpostul baionetelor, vrea să impună Constituția sa de partid

Capitala țării a fost ieri din nou teatrul unor manifestații grandioase, care au culminat în hotărârea neînfrântă a cetățenilor de a duce lupta pentru răsturnarea guvernului odios până la sfârșitul dorit de întreaga țară. Peste zece mii de cetățeni au venit ieri din nou la întrunirea de la „Dacia”. Pentru prima oară în analele manifestațiunilor politice din Capitală se întâmplă ca o mulțime atât de mare de cetățeni să se adune imediat a doua zi după întrunirea de duminică – și încă într-o zi de lucru – la o altă întrunire tot atât de grandioasă. Faptul acesta a făcut o mare și profundă impresie în opinia publică. […] Capitala a fost împânzită și ieri de armată, aproximativ 10.000 de soldați, care au oprit, după adunare, înaintarea cetățenilor spre Cameră. Cu tot acest aparat, le-a succes mai multor grupuri de cetățeni să se strecoare prin surprindere pe Calea Victoriei și alte străzi principale și să manifeste contra guvernului. Au produs mult haz, pe la orele 5 d.-a., unele grupuri de cetățeni, care duceau pancarte de care atârnau șobolani morți, purtând inscripții ca: „Șobolani morți prin intoxicație”, „Au mâncat ceva, li s-a aplecat și au crăpat”, „Au ros la Constituție”, „Morți prin indigestie” etc., etc.

Intrarea în Cameră ca și toate străzile care duceau spre Dealul Mitropoliei erau barate de cordoane militare, care opreau orice acces. În timp ce lumea staționa pe străzi, în Cameră a avut loc un duel oratoric între dnii Iuliu Maniu și Ioan Brătianu. Dl Maniu a ținut să evidențieze, între aplauzele opoziției și decepția majorității, că dl Brătianu afirmă lucruri fără ca să poată dovedi nimic. Dl Maniu vorbea cu întreaga autoritate a omului politic nepătat și corect, astfel încât dl Brătianu, strivit la părete, a fost silit să tacă. Apariția dlui I. Brătianu în Cameră a fost primită cu huiduieli furtunoase de către opoziție, cu toată contramanifestația majorității, care voia să-l susțină pe dl Brătianu cu aplauze. Președintele Camerei, la un semn dat, a suspendat ședința, fiindcă situația dlui Brătianu devenise intolerabilă și caraghioasă în urma primirii ce i s-a făcut. […] Față de propaganda mincinoasă pe care guvernul o face în străinătate, s-a luat hotărârea ca toate declarațiile opoziției unite […] să fie tipărite într-o broșură în limba franceză, care să fie distribuită în străinătate. În ziarul „Le Temps” a apărut un comunicat deghizat al guvernului, în care se spune că Constituția liberală ar fi fost primită de țară cu unanime aprecieri. Or, aceasta este o minciună sfruntată și vrea să înșele opinia publică din străinătate asupra stărilor adevărate din țară. Manifestațiile opoziției unite, care au asentimentul întregii țări, dovedesc tocmai contrariul, iar legațiunile străine din Capitală au informații exacte despre starea lucrurilor. De altfel, fiecare străin vede în starea de asediu din Capitală faptul cert că guvernul nu are ca sprijin decât încrederea regelui, care încredere însă nu se știe cât va mai dura.

Restabilirea armoniei între Coroană și Națiune.
Moțiunea votată la grandioasa întrunire de duminică.
„Cerem Majestății Sale Regelui, ocrotitorul legilor, să nu ia sub scutul său bolșevismul”

Cetățenii Capitalei, împreună cu delegațiile din toate provinciile, adunați în sala „Dacia”, astăzi, 18 martie 1923, ascultând cuvântările fruntașilor Partidului Național Român și ai Partidului Țărănesc, aclamă următoarea moțiune:

  1. Protestează în fața țării împotriva încercărilor brutale de-a împiedica cu ajutorul forței publice libera manifestare a voinței poporului, oprind poporul din provincie să participe la această întrunire.
  2. Protestează împotriva stării de asediu, prin care se sugrumă libertățile cetățenești, prin care însuși poporul este declarat de dușman al patriei și se dă prilej ca prin bătăi, arestări, samavolnicii să se insulte demnitatea de om.
  3. Protestează în fața Tronului și a lumii civilizate că un Parlament ieșit din lovitură de stat și furt de urne și disprețuit de toată suflarea cinstită, cutează a uzurpa drepturile națiunii și, călcând în chip sperjur și vechea Constituție și hotărârile de la Alba Iulia, Chișinău și Cernăuți și principiile unei democrații constituționale, a născut și impune țării o Constituție pe care […] aproape unanimitatea țării o respinge.
  4. Cetățenii adunați văd în această încercare răsturnarea ordinii de drept, temelia oricărei democrații moderne, întoarcerea absolutismului și a loviturilor de stat.
  5. Cerem Majestății Sale Regelui, ocrotitorul legilor, pe care suveranitatea națională l-a delegat să păzească libertățile și voința națională, să împiedice răsturnarea valorilor de drept, să nu ia sub scutul său bolșevismul de sus, distrugător și de legalitate, și de moralitate publică, și să ferească astfel țara de zguduirile care inevitabil vor urma.
  6. Cerem izgonirea acestui guvern, care a uzurpat puterea legislativă, căci este clar că adunările așa-numite legiuitoare de astăzi nu sunt altceva decât unealta lipsită de conștiință chemată să sugrume suveranitatea națională.
  7. Cerem un guvern care să garanteze alegeri libere. […] Cerem să se restabilească armonia dintre Coroană și Națiune.
  8. Chemăm la luptă, astăzi, când patria este în pericol, toate conștiințele din care slugărnicia și corupția n-au șters orice îndemn spre avântul de idealism cetățenesc. Pentru drept și legalitate, sub steagul democrației naționale, se vor înșirui batalioanele de cetățeni, chemate să apere libertatea.

Fărădelegile de astăzi distrug și omoară. („Gazeta Transilvaniei”, Brașov, LXXXVI, 60, 21 martie 1923, 1)

Mai multe în ediția tipărită:
în Lugoj, la toate chioșcurile de difuzare a presei,
și în magazinele partenere din zona de est a județului.

Grupaj realizat de Constantin-T. STAN

2298

mondograniti

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.