Regimentul 17 Infanterie din Lugoj, la 140 de ani (2)

Grup de ofițeri, R.17 I., Lugoj, 1941
Share Button

Plecarea pe Frontul de Est. La începutul lunii iulie 1941, Regimentul 17 Infanterie din Lugoj, din compunerea Diviziei 1 Infanterie Timişoara, a primit ordin  să plece în sudul Moldovei pentru a intra în subordinea Diviziei 21 Infanterie din zona Oancea – Ţiganca, divizie care a suferit mari pierderi. „Ne-am îmbarcat în gara Lugoj, am mers prin Ardeal, cu direcţia Ploieşti, Bucureşti – Brăila. După câteva zile, de la Brăila ne-am îmbarcat pe un şlep până la Galaţi, iar de acolo am mers pe jos spre nord, paralel cu Prutul. În localitatea Roşcani, a sosit colonelul Nichita de la Bucureşti şi a preluat comanda regimentului. Regimentul avea 3 batalioane de infanterie, din care unul a fost dat Diviziei 21 Infanterie, iar două au rămas la regiment. Acolo erau două poduri peste Prut, unul de lemn şi altul de pontoane, lansat de genişti. Cele două batalioane ale regimentului, comandate de maiorii Pleşan şi Olaru, au ocupat poziţie pe dealul cu Cota 92, săpând tranşee. Aspectul la poduri era dezolant: cai morţi şi răniţi prin păpuriş, şi miros greu de carne de cal. Între cele două poduri, era un şopron cu patru picioare, înalt, deschis. Eram căpitan şi comandam Compania 12 Mitraliere” (Col. VR Gh. Afrim).

Botezul focului. „Am primit ordin să  rămân la poduri şi să le păzesc. N-am ştiut că la Ţiganca erau încă ruşi. Din precauţie, am ordonat să se facă sub şopron un şanţ cu ieşirea la apă. Deodată ruşii trag o lovitură de Brandt 120 mm (aruncător de mine), care a trecut prin acoperişul şopronului înfingându-se lângă podul de lemn. Trag şi a doua lovitură. Ne-am băgat 5 inşi în şanţ. Lovitura a doua cade pe marginea şanţului şi ne acoperă cu pământ. Nu ştiu ce l-a determinat pe un soldat să sară afară din şanţ la a doua lovitură. A fost lovit în plin şi a murit pe loc. Altuia i-a intrat o schijă în gât. Pe mine pământul din explozie m-a izbit în cap şi mi-a umplut părul cu sânge. M-a curăţat în cap un sanitar. Ceilalţi n-au avut nimic. A doua zi, am fost chemat sus pe deal,  unde ne-am pregătit de atac. Când s-a dat semnalul, am pornit cu compania de mitraliere la atac. Dar am înaintat prea repede, și o companie vecină a deschis foc asupra noastră, crezând că suntem ruși. Am lansat o rachetă de semnalizare și focul a încetat” (Col.  Afrim).

Comandanţi speriaţi. „Colonelul Nichita, comandant al regimentului, s-a speriat şi a suferit un şoc nervos, deoarece o schijă i-a găurit servieta în tranşee şi nu a mai fost în stare să comande. Maiorul Olaru, comandant al Batalionului 2, la fel s-a speriat şi a avut un şoc nervos, deoarece a căzut un proiectil aproape de el în tranşee şi a devenit inutil” (Col. Afrim).

As. Mil. R. R. ”Lt. erou P.Laţcu” Lugoj

200

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.