Regimentul 5 Roşiori – Instrucţie din Lugoj, la 75 de ani

Share Button

Aniversare. Cu prilejul Zilei Armatei României, la 25 octombrie 2017, Asociaţia Militarilor în Rezervă şi Retragere „Lt. erou P. Laţcu” a aniversat Regimentul 5 Roşiori – Instrucţie din Lugoj la 75 de ani.

În anul 1942, se constituie în Lugoj Regimentul 5 Roşiori – Instrucţie având cazarma  în Dealul Viilor (unde este Spitalul de copii). În fiecare an, periodic erau concentraţi tineri din localităţile din vestul judeţului. În anul 1944, regimentul îşi stabileşte tabăra în satul Ţipari.

Intrarea în luptă. În septembrie 1944, Regimentul 5 Roşiori – Instrucţie, sub comanda colonelului Alexandru Goldănescu, cu un efectiv total de 600 de militari, intră în compunerea Diviziei 1 Cavalerie – Instrucţie care a avut de apărat un sector de front cuprins de la nord de oraşul Timişoara, Valea Mureşului (Păuliş) până la Ineu împotriva trupelor ungare (ungurii purtau căşti din oţel model german, fiind deseori confundaţi de români cu germanii). Apoi trece în Ungaria, ajungând până în Cehoslovacia.

Desfiinţare. În anul 1945, la revenirea de pe front, regimentul a fost desfiinţat.

Foto: Cu onoare vă salută, ultimul veteran de război din Regimentul 5 Roşiori -Instrucţie Lugoj, plutonier în retragere, fost mitralior, rănit de două ori,  decorat de români şi sovietici, Damian Ursulescu, din oraşul Făget, în vârstă de 95 de ani (veteranul a solicitat să fie fotografiat în uniformă militară de luptă în parcela de onoare simbolică închinată eroilor din unităţile militare lugojene, din Cimitirul Ortodox de pe Strada Făgetului din Lugoj).

Promisiune. La plecarea din Lugoj, miercuri 25 octombrie, veteranul plin de viaţă a promis că va reveni şi la aniversarea a 80 de ani a regimentului, în anul 2022.

Avansare la excepţional. Centrul Militar Zonal Timişoara l-a informat pe veteran că, de Ziua Naţională a României, va fi avansat la gradul  onorific de sublocotenent în retragere. Conform Legii 80/1995, militarii de la soldat la general în retragere (peste 60 de ani) nu mai pot fi chemaţi în serviciul activ, pot fi avansaţi la grade onorifice doar pentru  merite deosebite, dar fără un profit material.

Asociaţia Militarilor în Rezervă şi Retragere „Lt. Erou P. Laţcu” Lugoj

122

Be the first to comment

Lasă un răspuns