Regimentul 90 Infanterie Lugoj, la 100 de ani (5)

Încordare nervoasă. În dimineața zilei de 20 noiembrie 1942, militarii R.90 I., ca și ceilalți de la sud de Stalingrad, erau foarte neliniștiți. Pe Valea Volgăi era ceață și o liniște stranie. R.90 I. se afla în apărare la flancul drept al D.18 I. în fața lacului sărat Zaza. Teama de încercuire. În scurt timp ceața s-a ridicat și, cu teamă, militarii regimentului au văzut cum inamicul după o puternică pregătire de artilerie și aviație înainta pe colinele din stânga și din dreapta. În această situație, s-a dat urgent ordin de retragere, evitând încercuirea, deoarece la R.92 I. din Orăștie vecin, un batalion a fost încercuit și nimicit, iar la alt regiment vecin (R.12 I. Dolj), după o luptă crâncenă, colonelul Anghelescu, comandant al unității, a suferit o stare de șoc (psihoză traumatică de război) și a fost înlocuit din funcție cu șeful de stat major al D.2 I. din Craiova.

Prima încercuire. A doua zi dimineața, pe 21 noiembrie 1942, o parte din unitățile de artilerie ale D.18 I. au fost încercuite și s-au predat. Un ofițer sovietic s-a adresat unui căpitan român comandant de divizion, bătându-l cu palma pe umăr: „Căpitane, ai fost băiat deștept! Dacă nu v-ați fi predat acum, erați făcuți praf. Pentru tine războiul s-a încheiat. Pentru mine abia acum începe (arătându-i pumnul) și vom merge până la Berlin!”. Ordin secret. Generalul Constantinescu Claps, comandant al A.4 române de la sud de Stalingrad, a dat ordin secret marilor unități să se retragă fără știrea germanilor, pentru a nu fi încercuite. Un general roman filogerman l-a informat voit pe feldmareșalul Manstein că, chipurile, ordinul a fost dat nu de generalul Claps, ci de colonelul Dragomir, subșef de stat major al A.4 române (se crede că generalul nu-l agreea pe Dragomir și a găsit momentul prielnic de a scăpa de el). Manstein a cerut să fie destituit col.Dragomir din funcție, dar Claps a refuzat și a luat asupra lui răspunderea, de gestul acestuia fiind informat imediat Antonescu de către germani.

O nouă poziție defensivă. R.90 I., în cadrul diviziei, a ocupat o nouă poziție de apărare, pe râul Aksai, unde au rezistat unui atac, apoi repede s-au retras spre orașul Kotelnikovo evitând încercuirea. Marea încercuire. La 23 noiembrie 1942, după 4 zile, armata sovietică a făcut joncțiunea în zona Kalaci, încercuind armata germană și părți din armata română de la Stalingrad. R.90 I. se afla în afara zonei încercuite. Comunicat la București. La 3 decembrie 1942, guvernul roman publică telegrama generalului Claps: „După 10 zile de lupte crâncene, armata de sub comanda mea a înfrânt puternice atacuri ale dușmanului și a reconstituit cel mai îndepărtat Front din răsărit”. E singurul ecou oficial ro-mân dat publicității, care evocă unul din aspectele catastrofei de la Stalingrad, dar conținutul lui, imprecis, sobru și sibilinic, n-a putut risipi deprimarea pe care o răspândeau în opinia publică veștile venite pe cale particulară, culese din presă și emisiunile de radio străine, în legătură cu copiii și părinții trimiși la mii de km de țară, de către Antonescu, să cucerească și să extermine Uniunea Sovietică.

Ordin de depresurare. La 12 decembrie 1942, marile unități germane din rezervă și române au primit ordin să depresureze A.6 germană și părți din armata română încercuite la Stalingrad, dar acțiunea s-a soldat cu un mare eșec. R.90 I. a participat la operațiune în cadrul D.18 I suferind pierderi mari. Armata sovietică a oprit contraatacul inamic, deplasându-se spre Rostov pe Don, pentru a bloca armata germană și română din nordul Caucazului. Generalul Bâldescu, comandant al D.18 I., cu sprijinul generalului Corneliu Dragalina, comandant al Corpului 6 Armată, căruia i se subordona divizia și care se certa mereu cu germanii, a reușit în mai multe situații să se retragă la timp evitând astfel încercuirea diviziei. Retragerea. După lichidarea forțelor germano-române încercuite la Stalingrad, D. 18 I., din cauza pierderilor mari, a primit ordin să se deplaseze pentru refacere spre România. În prizonierat. Ioachim Botoș, veteran de război, magistrat (D.18 I.): „Am fost încolonați, români și germani, și am mărșăluit timp de 7 zile spre Taganrog, fără mâncare. A 7-a zi a plouat torențial și am fost închiși într-un mare saivan, plin cu bumbac și grâu, având ordin să nu ne atingem de ele. A doua zi am continuat drumul, cu buzunarele pline cu grâu. Am ajuns în Caucaz, la Armavir, unde era un mare lagăr, într-o zonă împădurită. Aici am fost puși să cărăm lemne tăiate, în lungime de 2 m, cu spinarea, pe o distanță de 5 km. În primăvara lui 1944, am fost îmbarcați în trenuri și transportați pe malul fluviului Volga, la Volski, unde am lucrat la o fabrică de ciment „să refacem ce am distrus noi și germanii în URSS”, cum ne-a precizat ofițerul NKVD (securitatea de stat a URSS), comandant al lagărului. În toamna lui 1944 am fost mutați la Saratov, tot pe Volga, unde am lucrat la o fabrică de cărămidă și la descărcat vagoane.

Uneori eram trimiși la o fabrică de ulei, unde ronțăiam toată ziua semințe de floarea soarelui. M-am întors din prizonierat în 1948. Am avut la mine 500 de lei, din anul 1941, dar în gară la Iași am rămas surprins că n-am putut cumpăra cu ei decât 1 kg de mere, fiindcă era mare inflație ”. Revenirea la Sibiu. La 16 aprilie 1943, D.18 I. a revenit la Sibiu cu cca 20% (2.000 militari) din efectiv. La 1 mai se contopește cu D. 2 Gdă, devenind D.18 Munte, iar R.90 I. s-a contopit cu R.3 Grăniceri, devenind R.90 I. Grăniceresc. După completarea parțială cu efective, divizia a fost dislocată pe Valea Prahovei, cu misiunea de a păzi rafinăriile și câmpurile petrolifere. În locul acesteia, s-a înființat ca dublură D.18 Infanterie-Instrucție din care făcea parte și R.90 I. Instr. Apoi, în toamnă, D.18 Munte a fost dislocată la Câmpeni, unde se antrena în condiții de munte, R.90 I. devenind R.90 VM. Adresa de poștă militară. Din 1940, adresa D.18 I. a fost „OPM 185” (Oficiul poștal militar 185).

(Foto 1: Prizonieri români la Stalingrad)