Rezultatele Concursului regional de chimie Memorial Octavian Larionescu, ediţia a IX-a

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Sâmbătă, 25 noiembrie 2017, la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu” din Lugoj s-a desfășurat concursul regional de chimie „Memorial Octavian Larionescu” – ediția a IX-a. Au fost înscriși 568 de elevi din clasele VII-XII, provenind de la 50 de școli din județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Cluj.

Prezenți la concurs au fost 499 de elevi însoțiți de profesorii care i-au pregătit sau unii chiar de părinți. Subiectele, cuprinzând probleme de grade de dificultate variate, au fost elaborate de profesori diferiți, din Lugoj și zonă, respectiv din Timișoara și Cluj. În timpul concursului, concurenții au fost supravegheați de profesori de la Colegiul Național „C. Brediceanu”, de la Școala Gimnazială „A. Odeanu”, de profesorii de chimie din Lugoj și zonă, cât și de 31 de studenți voluntari, majoritatea foști elevi ai colegiilor „C. Brediceanu” și „I. Hasdeu” din Lugoj, actualmente studenți și masteranzi la UVT, UPT sau UMF Timișoara, Facultățile de Chimie, Farmacie, Medicină și Stomatologie.

Lucrările au fost evaluate pe loc, în prezența concurenților, fiecare concurent aflând în timp util punctajul obținut.

Coordonatorii proiectului doresc să mulțumească tuturor celor implicați (conducerii școlii, colegilor, foștilor absolvenți și actualilor elevi, personalului din școală) pentru sprijinul acordat și promptitudinea cu care au răspuns solicitărilor. Au fost prezente la concurs doamnele inspector de chimie, prof. Monica Seviciu, de la I.Ș.J. Timiș și prof. Manuela Stan, de la I.Ș.J. Caraș-Severin, cărora organizatorii le mulțumesc și pe această cale pentru sprijinul acordat. O prezență deosebită în realizarea acestui proiect a fost d-l prof. dr. Vlad Chiriac de la UVT – Departamentul de Chimie care de patru ediții onorează cu participarea și expertiza științifică.

Festivitatea de premiere a elevilor câștigători ai concursului a avut loc la ora 17. S-au acordat în total 11 premii I, 19 premii II, 16 premii III, 118 mențiuni, iar din partea asociației profesorilor de chimie „Profchim Lugoj-Zonă” încă 50 de mențiuni speciale. Elevii premianți au fost recompensați, pe lângă diplome, cu sume consistente de bani: premiul I – 200 lei, premiul al II-lea – 150 lei și premiul al III-lea – 100 lei. Acești bani au fost obținuți din sponsorizări, de la firme din zonă (SC Sorel Amigo SRL, Trimsol-România, SC Nistor Expo-Art SRL, Asociația Banart-Timișoara), de la persoane fizice (foști absolvenți ai colegiilor Brediceanu și Hasdeu) și de la asociația profesorilor de chimie „Profchim Lugoj-Zonă”. Fondul total de premiere s-a ridicat în acest an la suma de 6.700 lei.

Organizatorii țin să mulțumească și pe această cale sponsorilor, care prin donațiile lor nu au făcut doar o bucurie câștigătorilor, ci au recompensat munca susținută a elevilor, perseverența și performanța.
Câștigătorii din acest an sunt: la clasa a VII-a (211 concurenți), premiul I: Laza Crina Ersilia de la Șc. Gimn. „A. Odeanu” Lugoj – prof. Dobrean Alina și Mihaloianis Alexis de la C.N.”I. De Hunedoara”- prof. Petruțiu Ileana, premiul II: Dobrean Timeea de la Șc. Gimn. „Harul” Lugoj – prof. Dobrean Alina, Felszegi Kincső, de la L. T. cu Pred. în Lb. Maghiară Gherla – prof. Timsa Ildiko, Florea Ariana de la C.N.”I. De Hunedoara”- prof. Petruțiu Ileana, Gavriliță Iasmina și Suiugan Andreea ambele de la C. N. ”C.D. Loga” Timișoara – prof. Popescu Bianca, și Chiorean Timeea Magdalena de la Şc. Gimn. „A. Odeanu” Lugoj – prof. Dobrean Alina; premiul III: Banu Noemi de la L.T. ”W. Shakespeare” Timisoara – prof . Petrean Diana, Buştean Angela de la Şc. Gimn. „A. Odeanu” Lugoj – prof. Dobrean Alina, Călin Radu Andrei de la C. N. “Traian Lalescu” Reșița – prof. Avram Alina, Lisețchi Andreea de la L. T. ”David Voniga” Giroc – prof. Secoșan Marieta, Proca Dragoş Gheorghe de la Şc. Gimn. „Filaret Barbu” Lugoj – prof. Dobrean Alina, Simion Vlad de la C. N. ”C.D. Loga” Timișoara – prof . Popescu Bianca și Stanoev Anca de la C. N. „T. Doda” Caransebeș – prof. Mihu Mihaela Petronela; clasa a VIII-a (64 concurenți), premiul I: Gheju Alexia de la Șc. Gimn. “A. Odeanu” Lugoj – prof. Schmidt Eliane, premiul II: Berbeceav Tania de la C. N. “C.D.Loga” Timișoara – prof. Hittner Ana – Roza, Boantă Dragoș-Petru de la Șc. Gimn. Nr. 5 Petrila – prof. Matei Silvia și Costi Andreea de la C.N. “C. Brediceanu” Lugoj – prof. Schmidt Eliane; premiul III: Ionescu Rareș de la Lic. Teor. “T. Vuia” Făget – prof. Balog Valentina ; clasa a IX-a (74 concurenți), premiul I: Marquardt Chantal de la C.N. “C. Brediceanu” Lugoj – prof. Schmidt Eliane, premiul II: Crișan Cristian de la Lic. Teor. ‘’G. Moisil’’ Timișoara și Boloca Mădălina de la C. N. “T. Lalescu” Reșița – prof. Meilă Loredana, iar premiul III: Colţatu Bianca de la C.N.”I. de Hunedoara” – prof. Petruțiu Ileana; clasa a X-a (94 concurenți), premiul I: Alexandru Roxana de la Col. Naț. Bănățean Timișoara – prof. Briac Corina, Bătinaș Bianca de la C. N.”C.D. Loga” Timișoara – prof. Popescu Bianca, Crăciun Claudiu de la Col. Naț. Bănățean Timișoara – prof. Vert Silvia și Gruin Silvia Milita de la Lic. Ped. “C. Sylva” Timișoara – prof. Militaru Mihaela Simona; premiul II: David Bogdan de la C. N.”C.D. Loga” Timișoara – prof. Popescu Bianca, Filip Raluca de la Col. Naț. Bănățean Timișoara – prof. Briac Corina, Maşniţă Anna-Maria de la C.T. “V. Braniște” Lugoj – prof. Stan Dana, Matache Cristina Mihaela de la Lic. Ped. “C. Sylva” Timișoara – prof. Militaru Mihaela Simona și Rus Vlăduţ de la C.N.”I. De Hunedoara”- prof. Petruțiu Ileana; premiul III: Colceriu Diana Alexandra de la C. N. ‘’I. Hașdeu’’ Lugoj – prof. Fedorca Letiția, Gabor Sebastian de la Lic. Teor. ‘’G. Moisil’’ Timișoara – prof. Sporea-Iacob Florina, Ghimboașă Petronela Valentina de la C. N. “C.D. Loga” Caransebeş – prof. Ghimboașă Nicoleta și Hora Darius de la C.N.”I. De Hunedoara”- prof. Petruțiu Ileana; clasa a XI-a (32 concurenți), premiul I: Pașca Laura Bianca de la C. N. “C.D. Loga” Timișoara – prof. Hittner Ana – Roza, premiul II: Dumitrescu Patrick de la C. N. “C.D. Loga” Timișoara – prof. Popescu Bianca și Herișanu Oana-Victoria de la Lic. Tehn. “Sf. Nicolae” Deta – prof. Jilavu Ana; premiul III: Mandae Raluca Alexandra de la Lic. Ped. “C. Sylva” Timișoara – prof. Militaru Mihaela Simona; și clasa a XII-a (24 concurenți), premiul I: Botean Cătălin de la C.N. “C. Brediceanu” Lugoj – prof. Vîlcu-Micu Maria și Caunii Bianca Damaris de la L. Pedagogic “C. Sylva” Timișoara – prof. Sandu Diana, premiul II: Adămuț Tabita de la Col. Naț. Bănățean Timișoara – prof. Briac Corina și Chitan Darius Andrei de la C. N. ‘’I. Hasdeu’’ Lugoj iar premiul III: Bejerea Raluca de la C. N. ‘’I. Hașdeu’’ Lugoj. Rezultatele au fost afișate pe site-ul www.profchim.ro.

Directorul Colegiului Național „C. Brediceanu”, prof. dr. Ioan Aurelian Sima, mulțumește tuturor participanților la acest concurs, deopotrivă elevi și profesori, și îi felicită pentru rezultatele frumoase obținute. În mod special, mulțumește profesoarelor Maria Vîlcu-Micu și Eliane-Maria Schmidt pentru efortul depus în organizarea și buna desfăsurare a acestui concurs, ajuns la a IX-a ediție, fără de care acest concurs, tot mai amplu de la un an la altul, nu ar fi existat.

Mircea ANGHEL

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.