S–au deschis înscrierile la Innovation Labs 2019 pentru București, Cluj–Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Timișoara, 11 februarie 2019: Innovation Labs 2019, programul de pre–accelerare pentru startup–uri tehnice invită tinerii pasionați de tehnologie și inovare digitală să își transforme ideile în realitate la Hackathoanele și programele de mentorat organizate în București, Cluj–Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara. Înscrierile sunt deschise studenților și tinerilor care își doresc să trăiască experiența dezvoltării unui produs tech alături de mentori de top, antreprenori și specialiști în ICT și business. Programul din Timișoara, care se va desfășura între 9 martie și 20 mai 2019, este organizat de către Rosenc și Asociația Tech Lounge cu sprijinul Orange, Carrefour, BRD Groupe Société Générale, OMV Petrom, Medicover, precum și The Romanian–American Foundation ca partener strategic.

În Timișoara, programul este susținut pe plan academic de către Universitatea Politehnica Timişoara și  Universitatea de Vest din Timişoara. Începând cu anul acesta, Innovation Labs invită și echipe de tineri entuziaști din orașele din proximitatea centrelor naționale să se alăture programului. Astfel, la Hackathonul din Timişoara din 2019 sunt așteptate și echipe din Alba–Iulia și Oradea.

Înscrierea la Hackathon se poate face până pe 7 martie accesând www.innovationlabs.ro/register. Participații la programul Innovation Labs vor avea acces la tehnologii cutting–edge oferite de către partenerii programului: www.innovationlabs.ro/tech.

Direcții Innovation Labs 2019

Innovation Labs 2019 urmărește șapte direcții de dezvoltare: Agriculture, Cyber–Security, Fintech, Health & Lifestyle, Retail, Smart Cities și Smart Mobility. Tinerii pornesc de la o idee pe care o rafinează în cadrul programului de mentorat și o transformă treptat într–un prototip viabil și persuasiv, cu aplicații în piață.

Anul acesta Medicover devine partener Innovation Labs și susține verticala de Health and Lifestyle, în cadrul căreia vom explora idei care vor contribui la tehnologizarea proceselor din industria medicală. Direcția Smart Cities, susținută de Orange, aduce în prim plan tehnologii și idei ce revoluționează modul în care interacționăm cu infrastructura orașelor viitorului. De asemenea, Direcția Cyber-Security este susținută de Orange. Direcția de Retail, susținută de Carrefour, ca lider al inovației în domeniu, experimentează tehnologii digitale inovatoare pentru a îmbogăți experiențele clienților și a deschide noi direcții care vor transforma industria de vânzări. Direcția de Smart Mobility, susținută de OMV Petrom, va dezvolta idei menite să energizeze serviciile digitale sau tehnologiile inovatoare care fac mobilitatea bunurilor sau persoanelor mai sigură, mai eficientă, mai inteligentă și mai accesibilă.

Innovation Labs – din 2013 până în prezent

Acceleratorul Innovation Labs se află anul acesta la a 7–a ediție. În cei 6 ani de activitate, 240 de echipe și peste 1500 de participanți au trăit experiența de dezvoltare a propriului produs și de mentorat în ecosistemul de startup–uri tech, în 5 orașe din România.

Printre echipele de succes ale Innovation Labs se numără:

  • Wyliodrin (2013, wyliodrin.com) – o soluție care eficientizează sistemele industriale prin intermediul tehnologiilor inteligente, conectând un sistem de senzori cu platforme industriale și date analitice. Soluția se poate integra pe o varietate extinsă de sisteme existente.
  • Fullscreen Digital (2014, footprintsforretail.com) – start–up specializat pe marketing digital, actualmente una din companiile lider de piață din România; soluția este inclusă în portofoliul B2B al Orange România și în proiectul pilot dezvoltat de Orange în cadrul Smart City Alba Iulia 2018;
  • CODA Footprint (2015) – o soluție de securitate cibernetică inovatoare pentru corporații, bazată pe crearea unei amprente digitale care permite identificarea rapidă a riscurilor, eliminarea vulnerabilităților și comunicarea eficientă între manageri și experții tehnici; în prezent are clienți activi la nivel național și se concentrează pe expansiunea internațională și dezvoltarea de noi funcționalități;
  • Avocatoo (2016, blog.avocatoo.ro) – blog juridic în care juriști, studenți, avocați, consilieri juridici și profesioniști ai dreptului creează și distribuie conținut interactiv; JURIO by Avocatoo este o platformă de căutare care înglobează documente judecătorești;
  • ENTy (2016, entymed.com) – senzor medical pentru  specialiștii din ORL & neurologie, echipă câștigătoare a concursului internațional Microsoft Imagine Cup, Seattle 2016;
  • Visage Cloud (2017, visagecloud.com) – API pentru detectarea și identificarea facială, bazat pe o rețea neurală. Produsul poate fi încorporat în diferite alte soluții ce urmăresc personalizarea serviciilor, inclusiv în cadrul spațiilor comerciale sau în cadrul aplicațiilor specifice direcției de Retail, susținută de către Carrefour;
  • uRADMonitor (2016, uradmonitor.com) – sistem distribuit de senzori de mediu cu impact la nivel global, prezent în peste 45 de țări; inclus în proiectul pilot dezvoltat de Orange în cadrul Smart City Alba Iulia 2018;
  • RiSE (2016, ridesafe.eu) – dispozitiv IOT pentru protejarea motocicletei și a motociclistului, cu trei funcționalități: e–call în timp real în cazul unui accident, alarmă pentru a preveni furtul motocicletei și tracking de date pentru a înregistra performanțele motociclistului.
  • Pentest–Tools (2017, pentest-tools.com) – serviciu online ce permite utilizatorilor cu un nivel mediu sau ridicat de competențe tehnice să își testeze singuri securitatea unui site. Pentest–Tools este deja o soluție activă, aflată în plină dezvoltare privind elaborarea unor noi teste și funcționalități și participă la programul de accelerare Orange Fab Romania; Serviciul este integrat în platforma https://bis–threatmap.orange.ro/ ;
  • Taraba Virtuală (2017, tarabavirtuala.ro) – o aplicație ce conectează micii fermieri cu persoanele interesate de cumpărarea produselor agricole direct de la producător. Soluția este câștigătoare a premiului Chivas Venture România;
  • Grid Watcher (2017, inovium.ro/GridWatcher) – serviciu care permite identificarea unor anormalități în furnizarea serviciilor de energie, pornind de la datele furnizate de senzori și utilizând un sistem de comunicare în timp real, care au fost ulterior încorporați în cadrul companiei Eximprod;
  • Appsulate (2018, appsulate.com) – produs care împiedică pierderea datelor, protejează împotriva atacurilor malware și oferă vizibilitate asupra acțiunilor utilizatorilor care lucrează la distanță. Appsulate participă la programul de accelerare Orange Fab Romania;
  • Reactive Boards (2018, reactive-boards.com) – longboard electric conceput pentru fluidizarea transportului urban, cu autonomie ridicată a bateriei;
  • Clark (2018) – o soluție de realitate augmentată pentru protecția împotriva riscurilor în mediile de lucru industriale;
  • Xvision (2018, xvision.app) – un produs care folosește inteligența artificială pentru a interpreta online în mod automatizat radiografiile, facilitând accesul segmentului de populație care are nevoie de acest serviciu cu specialiștii din domeniu.
  • Tag4IT (2018, tag4it.com) – o platformă web care facilitează interacțiunea între clienții organizațiilor pentru a îmbunătăți relațiile de colaborare între aceștia;
  • CredXP (2018, project.credxp.com) – un serviciu care folosește machine learning pentru a eficientiza procedurile de analiză a creditelor

Structura acceleratorului Innovation Labs 2019

www.catalingeorgescu.com

Innovation Labs este structurat în trei etape: Hackathon, Boost Day și Demo Day.

Hackathon–ul inițial, de 24 de ore, este un eveniment incitant ce oferă tinerelor echipe șansa de a–și contura mai clar ideile, de a le susține în fața juriului și a publicului, de a obține feedback de la mentori din ecosistemul inovării digitale și de a–și consolida echipa. Cele mai bune echipe vor continua să își dezvolte produsele în cadrul programului de mentorat din martie până în mai, prin întâlniri săptămânale cu specialiști de top din industria ICT și din business. Împreună cu mentorii, tinerii își vor consolida și testa prototipul inițial pentru a obține un produs funcțional și validat cu clienți reali. Echipele își prezintă prototipurile finale pe 20 mai la Demo Day, în fața juriului, potențialilor investitori, parteneri și mass media. Demo Day aduce împreună oamenii ce creează, în startup-uri proprii sau în companii de vârf, tehnologii captivante, deschizând conversații și oportunități. Evenimentul final al Innovation Labs deschide un nou început pentru echipele participante, prin șansa de a câștiga atenția unor finanțatori, parteneri și noi utilizatori.

  • 11 februarie – 28 februarie 2019: Perioada de înscrieri pentru Hackathonul din București;
  • 2 – 3 martie 2019: Hackathonul din București, în cadrul Universității POLITEHNICA din București;
  • 11 februarie – 7 martie 2019: Perioada de înscrieri pentru Hackathoanele din Cluj–Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara;
  • 9 – 10 martie 2019: Hackathoanele din Cluj–Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara.

Vlad Stanciu, Program Manager Timișoara:

În ultimii ani, ideea de start-up este tot mai des întâlnită în configurațiile centrale ale comunității: universități, programele publice naționale și internaționale, dar și acțiuni ale mediului privat. Astfel putem să observăm apariția a tot mai multor surse de finanțare pentru acest tip de inițiativă precum acceleratoare de afaceri, business angels sau Bursa de Valori București. Puși în fața unei afluențe de resurse care să le permită intrarea în ecosistemul antreprenorial, mulți tinerii întreprinzători se lovesc de nevoia unor repere în gestionarea tipurilor de capital puse la dispoziție de comunitate. Fiind vorba despre un mediu dinamic, aceste repere trebuie sincronizate în fiecare an. Programul de pre-accelerare Innovation Labs reușește să creeze un cadru coerent și continuu prin care formarea echipelor, validarea în piață a ideilor inovative, conceperea modelelor de business, stabilirea de parteneriate de afaceri și atragerea finanțărilor potrivite permit tinerilor cu inițiativă abilitatea de a conecta fluxul de resurse cu mijloacele de gestionare potrivite, în vederea generării de startup-uri puternice cu vizibilitate internațională”.

Răzvan Rughiniș, co–fondator Innovation Labs:

„Experiența de startup a devenit o piesă cheie în puzzle-ul personal și profesional al generațiilor Y și Z, un ritual de trecere spre expertiză și auto-definire. Din exterior, este o abilitate foarte căutată – iar, din interior, este o experiență transformatoare. Innovation Labs este locul în care tinerii, mai ales din tech, business, comunicare și design, își urmăresc cu intensitate forma reală a propriilor pasiuni și talente. Innovation Labs este centrat pe experiența de 3 luni de dezvoltare a prototipului și mentorat direct între echipe, antreprenorii și oamenii tehnici de vârf din industrie și business, începând de la Hackathon până la Demo Day. Prin aceste evenimente electrizante și dincolo de ele, comunitatea Innovation Labs devine reală și continuă, cu întâlniri diverse și momente de partajare a ideilor și experiențelor pe tot parcursul anului. Mai mult de 10% din participanți revin în program după absolvire, pentru a trece din nou prin aceste întâlniri cu o perspectivă nouă și abilități mai intense. Comunitatea Innovation Labs vă invită în experiența celei de-a 7-a ediții, cu același îndemn: Make it real!”

Parteneri și susținători Innovation Labs Timișoara

Innovation Labs 2019 Timișoara este un program organizat de Rosenc și Asociația Tech Lounge cu sprijinul Orange, Carrefour, BRD Groupe Société Générale, OMV Petrom, Medicover precum și The Romanian–American Foundation ca partener strategic, și cu susținerea Safe Fleet, Restart Energy, imobiliare.ro, eucemananc.ro împreună cu partenerii academici: Universitatea Politehnica Timişoara și  Universitatea de Vest din Timişoara.

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.