Șapte cetățeni străini, depistați cu ședere ilegală în Timişoara

Share Button

Polițiștii de imigrări timișeni, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat, cu ședere ilegală, șapte cetățeni străini din Irak. Aceștia au solicitat acordarea unei forme de protecție internațională din partea statului român și au fost cazați în Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara, urmând să parcurgă procedura în materie de azil.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări desfășoară în permanență activităţi specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre.

Astfel, la data de  08 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciul pentru Imigrări al judeţului Timiş au desfăşurat, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale, pe raza de competenţă.

În cadrul activităților întreprinse, în urma unui control la o unitate de cazare situată pe raza municipiului Timișoara, polițiștii de imigrări au depistat, cu ședere ilegală, șapte tineri, cu vârste cuprinse între 10 și 24 de ani, toți din Irak.

Persoanele au solicitat acordarea unei forme de protecție internațională din partea statului român și au fost cazate în Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara, urmând să parcurgă procedura în materie de azil.

Totodată, au fost întocmite acte premergătoare în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecerea frauduloasă a frontierei de stat.


Facem apel la cetăţenii străini de pe raza judeţului, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale în domeniu, la sediul Serviciului pentru Imigrări al judeţului Timiş, din Timişoara, strada Andrei Mocioni, nr.8-10, la telefon 0256-402432, sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.

AL PRESS

20

Be the first to comment

Lasă un răspuns