Şeful Poliţiei Locale vrea să candideze pentru funcţia de primar

Share Button

Directorul executiv al Poliţiei Locale se vede candidat la Primăria Municipiului Lugoj. Florin Dumitru a confirmat ceea ce pe surse se auzise de mai mult timp. Prezent recent într-o emisiune a postului local de televiziune, Dumitru a declarat că nu exclude această posibilitate.

„Am fost consilier local, am candidat la primăria unui oraş, în anul 2000. Lucrez de câţiva ani în administraţie şi sunt familiarizat cu tot ce presupune o asemenea funcţie. Consider că o aplecare asupra administraţiei şi nu asupra politicii ar trebui realizată repede, în folosul fiecăruia dintre noi. Cu siguranţă la vârsta pe care o am, mă gândesc la orice oportunitate. Cu siguranţă că nu exclud nimic, dar acest lucru ţine de o anumită oportunitate pe care viaţa o poate realiza sau poate să nu o realizeze”, a declarat Florin Dumitru.

Oportunitatea la care se referă Dumitru este sprijinul unui partid care să-l desemneze candidat pentru această funcţie. Surse din administraţia locală susţin că, în PSD Lugoj, se duc lupte importante pentru stabilirea candidatului la următoarele alegeri, pe lista scurtă fiind Francisc Boldea, Cristian Galescu şi chiar Florin Dumitru. Cel din urmă ar avea însă opţiunea de a candida şi din partea ALDE.

Până a fost numit şef al Poliţiei Locale Lugoj, Florin Dumitru a fost membru PSD şi purtător de cuvânt al organizaţiei lugojene. Francisc Boldea a anunţat într-un interviu realizat de lugojeanul.ro, că e posibil să recomande o persoană pentru funcţia de primar.

AL PRESS

896

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.