#selfie69 își întâlnește publicul din Timișoara la premieră cu actorii și echipa

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

După succesul uriaș de public din primul weekend (16 – 18 septembrie), în care a adus peste 25.000 de spectatori în cinema, cea mai așteptată comedie a anului, #selfie69, în regia Cristinei Iacob, vine miercurea aceasta la Timișoara! Protagoniștii acestui film indecent de romantic și feelingos de sexy, împreună cu regizoarea Cristina Iacob se vor întâlni cu publicul timișorean la spectacolul de miercuri, 21 septembrie, de la ora 18:30, la Cinema City din Timișoara Shopping City (Calea Șagului 100). Fanii fenomenului #selfie vor avea ocazia să urmărească miercuri seara în prezența actorilor și a regizorului super-comedia care a avut cel mai tare weekend de premieră al unui film românesc și care a surclasat în aceste trei zile comediile americane de pe marile ecrane din România. Și acesta este doar începutul.

Actorii Vlad Logigan, Olimpia Melinte, Sali Levent, Flavia Hojda, Alex Călin, precum și vedete din showbiz care susțin filmul #selfie69 se vor întâlni miercuri seara cu publicul de la Cinema City.

”Abia așteptăm întâlnirea cu spectatorii și suntem nerăbdători să vedem reacțiile voastre. Este un film făcut pentru voi și este foarte important pentru noi să vă întâlnim”, spune regizoarea Cristina Iacob.

Spectatorii pot cumpăra deja de aici bilete pentru spectacolul de la Cinema City, din Timișoara, în prezența echipei. (pentru bilete, click pe text)

Plină de adrenalină, senzualitate și slang fix pe sufletul tinerilor de la 13 la… 69 de ani, neconvenționala comedie a fost lansată pe marile ecrane vineri, 16 septembrie, și a făcut dublu față de prima săptămână în cinema a primului #selfie, care a fost povestea cu cel mai mare succes românesc de box-office în 2014.

“Tinerii au nevoie de un film pentru ei în care se regăsesc. Și se pare că actorii români pot depăși starurile de la Hollywood”, spune regizorul Cristina Iacob.

„E minunat când vezi că publicul se bucură de film, pentru că noi toți l-am făcut cu mare drag pentru ei, pentru spectatori. Ne dorim să bucurăm cu #selfie69 cât mai mulți oameni. Avem nevoie de iubire și de zâmbete largi în viața noastră. Veniți la film cu mic, cu mare, nu o să vă pară rău. Ah, la acest film, părinții au voie doar cu acordul copiilor”, spune Cristina.

Cei peste 25.121 spectatori au petrecut aproape 2 ore în compania insolitelor personaje care intră în situații hilar de comice, fierbinți și neașteptate! Potrivit mai multor mărturisiri și feedback-uri la ieșirea din sălile de cinema, precum și conform reacților spontane din timpul rulării lungmetrajului, mulți fani ai ”fenomenului Selfie” au deja câteva ”faze” favorite cu iz de ”guilty pleasures”!

Astfel, mulți au râs în hohote la scenele savuroase în care actori consacrați precum Răzvan Vasilescu sau Dorina Chiriac reușesc fiecare separat câte o interpretare memorabiă! Secvențe periculos de comice, dar și de intense au și cei 3 protagoniști, interpretați de Sali Levent, Alex Călin și Vlad Logigan, care se pun rău în film cu o veritabilă ”Cruella De Vil” a mafiei ”di pisti Prut” și a celei mai mari și râvnite ”industrii” din țară și din lume, interpretată magistral de unica Maia Morgenstern!

Cât despre cele trei protagoniste bune și nebune interpretate de Crina Semciuc, Flavia Hojda și Olimpia Melinte, ele rămân periculos de sexy, dar mult mai imprevizibile decât în primul #selfie, spectatorii amuzându-se copios și exclamând zgomotos la mai multe situații în care cele trei sunt aruncate ca urmare a pariului lor nebunesc, intitulat ”cum să te măriți în 3 zile?” De altfel, mulți spectatori au reținut anumite replici din dialogurile personajelor, transformându-le deja în expresii în găștile lor de prieteni!

Nu în ultimul rând, cei peste 25 de mii de spectatori ai primelor 3 zile de #selfie69 au fost puternic impresionați de sound-track-ul filmului, care îmbină evergreen-uri internaționale pop-rock cu noi super-piese românești marca HaHaHa Productions! Smiley face, ca de obicei, o treabă minunată, iar ”revelația” lui pentru fanii săi și ai ”Generației #Selfie” este vocea hipnotică a lui Jazzie J., al cărei single Caut bărbat! amplifică muzical o înlănțuire de scene cheie, aducând o plus-valoare emoțională celui mai așteptat film al anului, #selfie69!

Ce spun vedetele despre #selfie69 (https://goo.gl/psRgQI)

#selfie69. It’s a fucking love story

Indecent de romantic și feelingos de sexy, #selfie69 (2016) este sequel-ul succesului de public #selfie (2014), cel mai bine vândut film românesc al anului 2014 și a fost lansat în cinematografe din 16 septembrie, distribuit de ZAZU Film.

După aventura din #selfie, de dinainte de bacalaureat, #selfie69 spulberă mitul urban potrivit căruia căsnicia nu aduce fericirea… Ba dimpotrivă! Dar, pentru a ajunge la această concluzie, cele trei grații bune și nebune din #selfie, Roxi (Olimpia Melinte), Yasmine (Crina Semciuc) și Ana (Flavia Hojda) trebuie să treacă prin capcanele, tentațiile și pericolele ce apar în urma unui pariu total ”prăjit”, ce devine viral pe facebook: care dintre ele se marită prima în trei zile?! Așa că, plecate-de-acasă, atât la propriu cât și la figurat, ele caută cu înverșunare inelul mult visat de fiecare mireasă latentă. După câteva preludii și tentative absolut imprevizibile, cele trei vor descoperi iubirea acolo unde nici nu se așteptau!

Din distribuție fac parte: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Sali (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) și Răzvan Vasilescu (Nea Ceaușu). Roluri inedite au Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Silvia Busuioc, Marian Râlea, Alex Bogdan, Angel Popescu, Andrei Huțuleac, alături de actori consacrați sau debutanți, printre care Maria Dinulescu, Mihaela Mihuț, Radu Gabriel, Emilian Oprea, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Sergiu Costache, George Piștereanu, Rudi Rosenfeld, Camelia Zorlescu, Con Horgan. Loredana Groza, Antonia, Răzvan Fodor, Lidia Buble, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Virgil Ianțu, Speak, Codin Maticiuc sunt câțiva dintre invitații speciali ai filmului.

Scenariul este semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache și Tudor Potra, iar imaginea îi aparține lui Barbu Bălășoiu. #selfie69 este produs si distribuit de Zazu Film.

Anca ROMANESCU

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.