|
|
Mulţumiri
primarului
municipiului
Lugoj
“Dorim să aducem mulţumirii primarului Francisc Boldea, care în urma unei rezoluţii emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, s-a implicat şi s-a alăturat procurori-lor, pentru repararea unei mari nedreptăţi. Prin adresa 49.788, din 15.07.2010, primăria anunţă chiriaşii din imobilul de pe splaiul Coposul nr. 6, că se vor face toate demer-surile pentru anularea tuturor actelor false, care au condus spre retrocedarea necuve-nită a unor imobile. Sperăm ca Parchetul de pe lângă Judecă-toria Lugoj să blo-cheze toate operaţiile privitoare la acest imobil, pentru ca pro-prietarul care a obţinut ilegal retrocedarea să nu-l poată înstrăina.“
* Chiriaşii din
imobilul de pe splaiul Coposu, nr.6
|
Comentează acest articol
Vă rugăm sa comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu se va sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul ziarulactualitatea.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
|
|
|
Copilul meu frumos
 |
PLUS
 |
MINUS
 |
În BOLD
 |
Cea mai sexy Crăciuniţă
 |
VREMEA
 |
DE NOTA 10
 |
Fetele de la Miss Lugoj
 |
MERSUL TRENURILOR DE CĂLĂTORI
 |
|