Spectacolul bredicenilor „Noi pentru școala noastră”, la cea de-a IV-a ediție

Share Button

Miercuri, 20 aprilie, în sala Teatrului Municipal „Traian Grozavescu”, Colegiul Național „Coriolan Brediceanu” a desfăşurat cea de-a patra ediție a spectacolului Noi pentru școala noastră, în cadrul parteneriatului internaţional ESCAPE, în timpul vizitei de lucru a elevilor şi a profesorilor din Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovenia, Austria, Slovacia.

Elevii înzestraţi cu dar şi har au realizat performanţă artistică, reuşind, fără doar şi poate, să dea strălucire „călătoriei spre tărâmul despre care mari civilizaţii antice spuneau că este legat de cer şi de zei”, cum sublinia în deschidere excelenta prezentatoare Roxana Cadia.

Am simţit cu toţii emoţie şi vibraţie autentică pe toată durata melodiilor interpretate în engleză şi în italiană, solo voce Laura Gârbovan, Timeea Borca, Tania Ionescu (acompaniată de formaţia One Day Band); duet, Anamaria Borghetti&Laura Gârbovan, Anamaria Borghetti&Timeea Petrescu; solo voce şi instrument Bianca Șențiuliu și Alexandra Meszaroș (chitară),  Timeea Borca şi Maria Tăutu (pian).

De o subtilitate incontestabilă au fost piesele instrumentale clasice şi moderne interpretate la pian impecabil de Anamaria Borghetti şi Dalmina Cinghiţă.

Graţie, vitalism, tandreţe şi comuniune sunt cuvintele cele mai potrivite pentru a descrie momentele de dans, care au tăiat, la propriu, respiraţia unui public atât de numeros: street dance Miriam Faur şi Rebeca Tomescu; freestyle Gabriel Bodaciu; passo doble Darius Zgriba şi Andreea Moşoni; chà-chà show Diana Kristof şi Valentin Ivănescu; dans sportiv Andreea Drumen şi Radu Muntean.

Notabilă, de asemenea, a fost şi demonstraţia de beat-box, realizată de Loren Radu. Expoziţia de grafică şi pictură intitulată „Fantezie şi culoare”, coordonată de doamna prof. Teodora Popescu, a fost compusă din lucrări cu totul şi cu totul ieşite din comun, realizate de elevii Andreea Mărgineanu, Bianca Bogdan, Isabella Floroni, Simona Sindea, Lorena Balint, Daiandra Gheju, Mădălina Zgriba, Amina Poteraşu, Alexandra Purja, Ştefan Curelici.

Îndrumaţi de doamnele profesoare Adina Lazăr şi Ela Iakab, elevii colegiului au pus în scenă o poveste sonoră singulară despre cuplu şi pierdere, despre dor şi absenţă, despre fugă şi părăsire, despre speranţă şi exuberanţă.

Redacţia ziarului nostru felicită, pe această cale, elevii şi profesorii organizatori.

Mircea ANGHEL

0

Be the first to comment

Lasă un răspuns