știri ♦ ştiri pe scurt ♦ ştiri pe scurt ♦ ştiri

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

♦ Aleșii noștri se gândesc la noi și ne pregă-tesc noi zile de sărbătoare. Iată-le: „Ziua gas-tronomiei şi a vinului românesc” în ultima duminică a lui octombrie; „Ziua Constructorului” în 14 septembrie; „Ziua Dăruirii” pe 25 septembrie; „Ziua Victoriei Revoluţiei de la 1848 şi a Democraţiei Româneşti” în 11 iunie; „Ziua Naţională a Meseriilor” pe 25 noiembrie; „Ziua limbii elene” în 9 februarie; „Ziua limbii ucrainene” pe 9 noiembrie și „Ziua limbii macedonene” pe 8 decembrie.

♦ Farmaciile care practică prețuri mai mari decât cele aprobate de Ministerul Sănătății sau care vor elibera medicamente fără preț de producător aprobat de minister vor fi sancționate. Executivul a aprobat un act normativ în acest sens, care prevede o serie de măsuri pentru protecția pacientului.

♦ Programul „Litoralul pentru toți”, prin care turiștii beneficiază de cazare la mare plătind între 150 și 600 de lei pe săptămână, începe duminică și se va derula până în 30 septembrie. Tarifele practicate sunt mai mici cu până la 70% față de cele din vârf de sezon. Hotelurile disponibile sunt în stațiunile Mamaia, Eforie Nord și Sud, Cap Aurora, Venus, Saturn, Neptun, Olimp și Jupiter.

♦ Elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a II-a. În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar. Pentru aceștia se vor elibera gratuit legitimaţii de călătorie/abonamente la toate categoriile de tren, clasa a II-a, pe distanţe până la 300 km.

♦ Enel a deschis un nou punct unde lugojenii își pot plăti facturile la electricitate. Casieria Enel de pe strada A. Mocioni, nr. 14, este și punct de contractare a serviciilor companiei, nu doar ca loc de plată a facturilor.Noul punct de lucru din Lugoj are program de luni până vineri, de la orele 8 la 16. Facturile la energie se pot plăti atât în numerar, cât și cu cardul bancar. Pentru cei care nu vor să se deplaseze până la casierie, aceștia pot achita facturile online, direct din contul bancar.

♦ Lugojeanul Silviu Cadia a pornit într-o excursie pe cele mai înalte drumuri din lume, o expediție în Himalaya, cu scopul de a strânge bani pentru copiii bolnavi de inimă. Din India, unde a ajuns pe 2 septembrie, Silviu va pedala pe Leh-Manali, un drum de 500 de kilometri din nordul Indiei, în Munții Himalaya. Altitudinea medie din Leh-Manali este de peste 4.000 de metri, cel mai înalt punct de pe șosea fiind trecătoarea Tanglang La, la 5.328 de metri înălțime. Dacă vreți să îl urmăriți pe Silviu, o puteți face pe pagina de Facebook The Road & The Happiness.

AL PRESS

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.