Sub semnul Centenarului Marii Uniri, brediceniştii au organizat o acţiune de toată lauda

Share Button

La Colegiul Naţional „Coriolan Bredicanu se află deschisă o expoziţie care face parte din cadrul Concursului Naţional intitulat „Călătorie în timp” desfăşurată sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Şiinţifice, fiind prevăzută în Calendarul activităţilor al ISJ Timiş la poziţia 12, finanţată, printre alţii şi de Consiliul Judeţean Timiş. Expoziţia este împărţită pe trei secţiuni situate pe holul colegiului, la parter şi etajul întâi. Prima secţiune cuprinde colaje şi desene despre obiective turistice cu caracter istoric de la noi din ţară. A doua, intitulată „De vizitat în România”, care la rândul ei este divizată în două părţi, una conţinând povestiri auzite de la bunici despre război, sau ce ştiu elevii participanţi despre evenimente istorice petrecute de-a lungul timpului în zbuciumata existenţă a românilor, iar alta este un adevărat mini-ghid turistic cu obiective atractive de la noi din ţară, ce merită a fi vizionate. Ultima secţiune este dedicată fotografiilor realizate de către elevi la faţa locului ale obiectivelor vizitate. La acestă activitate au participat elevi din 16 judeţe, cu un număr de 80 de exponate. Onoarea de a stabili ierarhia celor mai buni elevi participanţi îi revine unui juriu competent alcătuit din profesori ai colegiului lugojean. Câştigătorii vor fi recompensaţi cu premii şi diplome. Înainte de a încheia,vreau să mulţumesc profesoarei Lucia Boldea, care pe toată durata vizitei noastre de documentare şi informare a dovedit a fi un bun amfitrion, dar şi un ghid foarte bine pregătit care ne-a furnizat toate datele solicitate, „sacrificându-şi” o întreagă pauză mare.

Mircea ANGHEL

448

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.